YouVersion
Pictograma căutare

Romani 8:12-30

Romani 8:12-30 EDCR

Așadar, fraților, noi nu suntem datori firii pământești, ca să mai trăim potrivit firii pământești. Dacă trăiți potrivit firii pământești, veți muri; dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi. Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică, ci ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: „ Avva !”, adică: „Tată!” Însuși Duhul dă mărturie împreună cu duhul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și moștenitori împreună cu Hristos, dacă suferim împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El. Eu socotesc că suferințele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare, care se va descoperi față de noi. De asemenea, și creația așteaptă cu o dorință înfocată descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci creația a fost supusă deșertăciunii – nu de bunăvoie, ci din pricina celui care a supus-o – cu nădejdea însă că și ea va fi eliberată din robia stricăciunii, ca să aibă parte de libertatea slavei copiilor lui Dumnezeu. Dar știm că, până acum, toată creația suspină și suferă chinurile facerii. Și nu numai ea, ci și cei care au cele dintâi roade ale Duhului: noi înșine suspinăm în sinea noastră și așteptăm înfierea, răscumpărarea trupului nostru. Căci cu nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde, căci cine nădăjduiește ceea ce se vede? În schimb, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel care cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți potrivit voii lui Dumnezeu. Știm că toate lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Întâiul Născut dintre mai mulți frați. Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte i-a și chemat, și pe aceia pe care i-a chemat i-a și îndreptățit, iar pe aceia pe care i-a îndreptățit i-a și proslăvit.

Videoclipuri pentru Romani 8:12-30

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Romani 8:12-30