YouVersion
Pictograma căutare

Fapte 21

21
Călătoria lui Pavel
1După ce ne-am smuls din brațele lor, ne-am îmbarcat și am plecat direct la Cos, a doua zi – la Rodos, iar de acolo – la Patara. 2Am găsit o corabie care avea să treacă marea spre Fenicia, ne-am urcat în ea și am plecat. 3Am trecut prin fața insulei Cipru și, lăsând-o în partea stângă, ne-am urmat drumul spre Siria și am coborât în Tir, căci acolo trebuia să fie descărcată marfa corabiei. 4I-am găsit pe ucenici și am rămas șapte zile acolo. Ei#Fap. 21:12. Fap. 20:23. îi ziceau lui Pavel, prin Duhul, să nu urce la Ierusalim, 5dar, când ni s-au împlinit zilele, am plecat mai departe. Ucenicii ne-au însoțit toți, cu femeile și copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat#Fap. 20:36. pe țărm și ne-am rugat, 6apoi ne-am luat rămas-bun; noi am urcat în corabie, iar ei s-au întors la casele lor#In. 1:11..
Pavel, la Cezareea. Profeția lui Agab
7După ce ne-am sfârșit călătoria pe mare, am plecat din Tir la Ptolemais. I-am salutat pe frați și am rămas la ei o zi. 8A doua zi am plecat și am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip, evanghelistul#Ef. 4:11. 2Tim. 4:5., unul#Fap. 6:5; 8:26,40. din cei șapte, și am rămas la el. 9El avea patru fete fecioare, care#Fap. 2:17. Ioel 2:28. profețeau. 10Eram de mai multe zile acolo, când s-a coborât din Iudeea un profet numit Agab#Fap. 11:28.. 11A venit la noi, a luat brâul lui Pavel, și-a legat picioarele și mâinile și a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: «Așa#Fap. 21:33. Fap. 20:23. îl vor lega iudeii în Ierusalim pe bărbatul al căruia este brâul acesta și-l vor da în mâinile neamurilor.»” 12Când am auzit aceste cuvinte, atât noi, cât și cei din partea locului l-am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim. 13Atunci Pavel a răspuns: „Ce#Fap. 20:24. faceți? De ce plângeți și-mi sfâșiați inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, ci chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus!” 14Fiindcă el nu se lăsa înduplecat, noi n-am mai stăruit, ci am zis: „Facă-se voia#Mt. 6:10; 26:42. Lc. 11:2; 22:42. Domnului!”
15După acele zile, ne-am pregătit și am urcat la Ierusalim. 16Câțiva ucenici din Cezareea ne-au însoțit și ne-au dus să fim găzduiți la un anume Mnason din Cipru, un vechi ucenic.
Pavel, la Ierusalim
17Când#Fap. 15:4. am ajuns la Ierusalim, frații ne-au primit cu bucurie. 18A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov#Fap. 15:13. Gal. 1:19; 2:9., și toți prezbiterii au mers acolo. 19După ce i-a salutat, le-a istorisit#Fap. 15:4,12. Rom. 15:18,19. amănunțit ce făcuse Dumnezeu printre neamuri prin#Fap. 1:17; 20:24. slujirea lui. 20Când au auzit ei acestea, au dat slavă lui Dumnezeu, apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, și toți sunt zeloși#Fap. 22:3. Rom. 10:2. Gal. 1:14. pentru Lege! 21Aceștia au auzit despre tine că-i înveți pe toți iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, zicându-le să nu-și circumcidă copiii și să nu mai țină tradițiile. 22Ce este de făcut? Negreșit, [se vor aduna mulți, fiindcă] vor auzi că ai venit. 23Fă ce-ți spunem: sunt aici, cu noi, patru bărbați care au făcut o juruință! 24Ia-i cu tine, curățește-te împreună cu ei și cheltuiește tu pentru ei ca să-și radă#Fap. 18:18. Num. 6:2,13,18. capul! Și astfel toți vor ști că nimic din ce au auzit despre tine nu este adevărat, ci că și tu păzești Legea. 25Cu privire la neamurile care au crezut, noi#Fap. 15:20,29. am hotărât și le-am scris să se ferească de carnea jertfită idolilor, de sânge, de animale sugrumate și de desfrâu.” 26A doua zi, Pavel i-a luat pe bărbații aceia și, după ce s-a curățit împreună cu ei, a#Fap. 24:18. intrat în Templu ca să anunțe#Num. 6:13. împlinirea zilelor curățirii, când avea să fie adusă jertfa pentru fiecare dintre ei.
Arestarea lui Pavel în Templu
27Când cele șapte zile erau pe sfârșite, iudeii#Fap. 24:18. din Asia, văzându-l pe Pavel în Templu, au întărâtat toată mulțimea, au#Fap. 26:21. pus mâna pe el 28și au început să strige: „Bărbați israeliți, dați o mână de ajutor! Iată-l pe omul care#Fap. 24:5,6. pretutindeni și tuturor dă învățături împotriva poporului, împotriva Legii și împotriva locului acestuia; ba încă a adus și greci în Templu și a pângărit acest loc sfânt.” 29Căci îl văzuseră mai înainte pe Trofim#Fap. 20:4., efeseanul, împreună cu el în cetate și credeau că Pavel îl adusese în Templu. 30Toată cetatea s-a pus în mișcare#Fap. 26:21. și mulțimea a dat năvală din toate părțile. Au pus mâna pe Pavel, l-au târât afară din Templu și au zăvorât porțile îndată. 31Pe când încercau să-l omoare, a ajuns vestea la tribunul cohortei că tot Ierusalimul este în fierbere. 32Acesta#Fap. 23:27; 24:7. a luat îndată soldați și centurioni și a alergat la ei. Văzându-i pe tribun și pe soldați, au încetat să-l mai bată pe Pavel. 33Atunci tribunul s-a apropiat, l-a#Fap. 21:11. Fap. 20:23. arestat și a poruncit să fie legat cu două lanțuri. Apoi a întrebat cine este și ce a făcut. 34Dar în mulțime unii strigau una, alții alta. Fiindcă nu putea afla nimic sigur din pricina zarvei, a poruncit să fie dus în fortăreață. 35Când a ajuns pe trepte, a trebuit să fie dus de soldați din pricina mulțimii dezlănțuite, 36căci puhoiul de oameni venea din urmă, strigând: „Omoară-l#Fap. 22:22. Lc. 23:18. In. 19:15.!”
Cuvântarea de apărare a lui Pavel
37Când să intre în fortăreață, Pavel i-a spus tribunului: „Îmi îngădui să-ți spun ceva?” Acesta i-a zis: „Știi grecește? 38Nu#Fap. 5:36. cumva ești tu egipteanul care s-a răsculat cu câteva zile în urmă și care i-a scos în pustiu pe cei patru mii de sicari#21:38 Gr. sikárioi, insurgenți evrei cu convingeri naționaliste care se foloseau de o sabie scurtă, cu vârful curbat, numită în latină sica. Potrivit istoricului Iosif Flaviu (Antichități iudaice, 20:185-188), numărul asasinatelor comise de sicari împotriva romanilor a crescut mai ales în timpul procuratorului Felix (52-60 d.Hr.).?” 39Pavel a spus: „Eu#Fap. 9:11; 22:3. sunt iudeu din Tarsul Ciliciei, cetățean al unei cetăți nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc poporului!” 40După ce i-a dat voie, Pavel a stat în picioare pe trepte și a#Fap. 12:17. făcut semn poporului cu mâna. S-a făcut liniște deplină și Pavel le-a vorbit în limba aramaică#21:40 Gr. tē Hebraídi dialéktō. Expresia denumește fie dialectul iudeo-aramaic, întâlnit mai ales în Galileea, fie ebraica mișnaică, vorbită în special în Iudeea și folosită de cărturarii care studiau Tora. Vezi și Fap. 22:2; 26:14., zicând:

Selectat acum:

Fapte 21: EDCR

Evidențiere

Copiază

Compară

Împărtășește

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te