Îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut și s-au încrezut în Domnul. Ferice de omul care își pune încrederea în Domnul și care nu se îndreaptă spre cei trufași și mincinoși! Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile și planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aș vrea să le vestesc și să le trâmbițez, dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc. Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă de ispășire. Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – În sulul cărții este scris despre mine. – Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii mele.” Vestesc îndurarea Ta în adunarea cea mare; iată că nu-mi închid buzele. Tu știi lucrul acesta, Doamne! Nu țin în inima mea îndurarea Ta, ci vestesc adevărul tău și mântuirea Ta și nu ascund bunătatea și credincioșia Ta în adunarea cea mare. Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale, ci bunătatea și credincioșia Ta mă vor păzi totdeauna. Căci rele fără număr mă împresoară, m-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele și nu le mai pot suferi vederea. Sunt mai multe decât perii capului meu și mi se înmoaie inima. Izbăvește-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu! Să fie rușinați și înfruntați toți cei ce vor să-mi ia viața! Să dea înapoi și să roșească de rușine cei ce-mi doresc pierzarea! Să rămână înlemniți de rușinea lor cei ce-mi zic: „Ha! Ha!” Să se bucure și să se veselească în Tine toți cei ce Te caută! Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică fără încetare: „Mărit să fie Domnul!” Eu sunt sărac și lipsit, dar Domnul Se gândește la mine. Tu ești ajutorul și izbăvitorul meu: nu zăbovi, Dumnezeule!
Citește Psalmul 40
Ascultă Psalmul 40
Împărtășește
Compară toate versiunile: Psalmul 40:1-17
3 Days
If voices of insecurity, doubt, and fear are not confronted, they will dictate your life. You cannot silence these voices or ignore them. In this 3-day reading plan, Sarah Jakes Roberts shows you how to defy the limitations of your past and embrace the uncomfortable to become unstoppable.
5 Days
Through these comprehensive daily readings, learn how to wait on God's timing in all aspects of life, from healing to relationships. Discover how to make the most of the waiting season and pray according to God's will. This devotional is based on Everybody Wants to Win, But Nobody Wants to Wait by Marcus Gill.
Do you ever find yourself saying “this isn’t turning out the way I thought it would”? Whether it’s a relationship crisis, the loss of a loved one, an unexplained illness, or a hard life situation, Lysa TerKeurst understands and invites you to join this 5-day reading plan. Together, we’ll learn where disappointment comes from and how to discover the strength you need to face heartbreak in a biblical way.
The Bible doesn’t talk specifically about the postpartum season, but it does have stories of people going through hard things, showing there is hope in every season. In this 5-day plan, there’s hope for postpartum moms in what can be an unexpectedly dark time. Together, Amanda Taylor, who victoriously walked through PPD, and professional counselor, Jan Kimball, LMSW, LCSW, provide hope for postpartum moms in this encouraging Bible reading plan
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri