Psalmul 18:1-20

Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă și întăritura mea! Eu strig: „Lăudat să fie Domnul!” și sunt izbăvit de vrăjmașii mei. Mă înconjuraseră legăturile morții și mă îngroziseră râurile pieirii; mă înfășuraseră legăturile mormântului și mă prinseseră lațurile morții. Dar, în strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul și am strigat către Dumnezeul meu: din locașul Lui, El mi-a auzit glasul, și strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui. Atunci s-a zguduit pământul și s-a cutremurat, temeliile munților s-au mișcat și s-au clătinat, pentru că El Se mâniase. Din nările Lui se ridica fum și un foc mistuitor ieșea din gura Lui: cărbuni aprinși țâșneau din ea. A plecat cerurile și S-a coborât: un nor gros era sub picioarele Lui. Călărea pe un heruvim și zbura, venea plutind pe aripile vântului. Întunericul Și-l făcuse învelitoare, iar cortul Lui, împrejurul Lui, erau niște ape întunecoase și nori negri. Din strălucirea care se răsfrângea înaintea Lui, ieșeau nori care aruncau grindină și cărbuni de foc. Domnul a tunat în ceruri, Cel Preaînalt a făcut să-I răsune glasul cu grindină și cărbuni de foc. A aruncat săgeți și a risipit pe vrăjmașii mei, a înmulțit loviturile trăsnetului și i-a pus pe fugă. Atunci s-a văzut albia apelor și s-au descoperit temeliile lumii, la mustrarea Ta, Doamne, la vuietul suflării nărilor Tale. El Și-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit de potrivnicul meu cel puternic, de vrăjmașii mei, care erau mai tari decât mine. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg și m-a scăpat, pentru că mă iubește. Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăția mâinilor mele