YouVersion
Pictograma căutare

Psalmul 119:121-176

Psalmul 119:121-176 VDC

Păzesc legea și dreptatea: nu mă lăsa în voia asupritorilor mei! Ia sub ocrotirea Ta binele robului Tău și nu mă lăsa apăsat de niște îngâmfați! Mi se topesc ochii după mântuirea Ta și după făgăduința Ta cea dreaptă. Poartă-Te cu robul Tău după bunătatea Ta și învață-mă orânduirile Tale! Eu sunt robul Tău; dă-mi pricepere, ca să cunosc învățăturile Tale! Este vremea ca Domnul să lucreze, căci ei calcă Legea Ta. De aceea, eu iubesc poruncile Tale mai mult decât aurul, da, mai mult decât aurul curat. De aceea, găsesc drepte toate poruncile Tale și urăsc orice cale a minciunii. Învățăturile Tale sunt minunate, de aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate. Deschid gura și oftez, căci sunt lacom după poruncile Tale. Întoarce-Ți Fața spre mine și ai milă de mine, după obiceiul Tău față de cei ce iubesc Numele Tău! Întărește-mi pașii în Cuvântul Tău și nu lăsa nicio nelegiuire să stăpânească peste mine! Izbăvește-mă de asuprirea oamenilor, ca să păzesc poruncile Tale! Fă să strălucească Fața Ta peste robul Tău și învață-mă orânduirile Tale! Ochii îmi varsă șiroaie de ape, pentru că Legea Ta nu este păzită. Tu ești drept, Doamne, și judecățile Tale sunt fără prihană. Tu Îți întemeiezi învățăturile pe dreptate și pe cea mai mare credincioșie. Râvna mea mă mănâncă, pentru că potrivnicii mei uită cuvintele Tale. Cuvântul Tău este cu totul încercat, și robul Tău îl iubește. Sunt mic și disprețuit, dar nu uit poruncile Tale. Dreptatea Ta este o dreptate veșnică și Legea Ta este adevărul. Necazul și strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea. Învățăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc! Te chem din toată inima mea: ascultă-mă, Doamne, ca să păzesc orânduirile Tale! Te chem: mântuiește-mă, ca să păzesc învățăturile Tale! O iau înaintea zorilor și strig; nădăjduiesc în făgăduințele Tale. O iau înaintea străjilor de noapte și deschid ochii, ca să mă gândesc adânc la Cuvântul Tău. Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta, înviorează-mă, Doamne, după judecata Ta! Se apropie cei ce urmăresc mișelia și se depărtează de Legea Ta. Dar Tu ești aproape, Doamne, și toate poruncile Tale sunt adevărul. De multă vreme știu, din învățăturile Tale, că le-ai așezat pentru totdeauna. Vezi-mi ticăloșia și izbăvește-mă, căci nu uit Legea Ta! Apără-mi pricina și răscumpără-mă, înviorează-mă, după făgăduința Ta! Mântuirea este departe de cei răi, căci ei nu caută orânduirile Tale. Mari sunt îndurările Tale, Doamne! Înviorează-mă după judecățile Tale! Mulți sunt prigonitorii și potrivnicii mei, dar nu mă depărtez de învățăturile Tale. Văd cu scârbă pe cei necredincioși Ție, care nu păzesc Cuvântul Tău. Vezi cât de mult iubesc eu poruncile Tale: înviorează-mă, Doamne, după bunătatea Ta! Temelia Cuvântului Tău este adevărul și toate legile Tale cele drepte sunt veșnice. Niște voievozi mă prigonesc fără temei, dar inima mea nu tremură decât de cuvintele Tale. Mă bucur de Cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă. Urăsc și nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta. De șapte ori pe zi Te laud din pricina legilor Tale celor drepte. Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta și nu li se întâmplă nicio nenorocire. Eu nădăjduiesc în mântuirea Ta, Doamne, și împlinesc poruncile Tale. Sufletul meu ține învățăturile Tale și le iubesc mult de tot! Păzesc poruncile și învățăturile Tale, căci toate căile mele sunt înaintea Ta. Să ajungă strigătul meu până la Tine, Doamne! Dă-mi pricepere, după făgăduința Ta! Să ajungă cererea mea până la Tine! Izbăvește-mă, după făgăduința Ta! Buzele mele să vestească lauda Ta, căci Tu mă înveți orânduirile Tale! Să cânte limba mea Cuvântul Tău, căci toate poruncile Tale sunt drepte! Mâna Ta să-mi fie într-ajutor, căci am ales poruncile Tale! Suspin după mântuirea Ta, Doamne, și Legea Ta este desfătarea mea. Să-mi trăiască sufletul și să Te laude, și judecățile Tale să mă sprijine! Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe robul Tău, căci nu uit poruncile Tale!