YouVersion
Pictograma căutare

Luca 1:46-56

Luca 1:46-56 VDC

Și Maria a zis: „Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că, de acum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită, pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfânt, și îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El. El a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile pe care le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale. A venit în ajutorul robului Său Israel, căci Și-a adus aminte de îndurarea Sa – cum făgăduise părinților noștri – față de Avraam și sămânța lui în veac.” Maria a rămas împreună cu Elisabeta cam trei luni. Apoi s-a întors acasă.