YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 41:38-44

Geneza 41:38-44 VDC

Și Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” Și Faraon a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ți-a făcut cunoscute toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput și atât de înțelept ca tine. Te pun mai-mare peste casa mea și tot poporul meu va asculta de poruncile tale. Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Faraon a zis lui Iosif: „Uite, îți dau stăpânire peste toată țara Egiptului.” Faraon și-a scos inelul din deget și l-a pus în degetul lui Iosif; l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât. L-a suit în carul care venea după al lui și strigau înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată țara Egiptului. Și a mai zis lui Iosif: „Eu sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul, în toată țara Egiptului.”