YouVersion
Pictograma căutare

2 Cronici 29

29
Ezechia împăratul lui Iuda
1Ezechia a ajuns împărat#2 Împ. 18:1. la vârsta de douăzeci și cinci de ani și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abia, fata lui Zaharia#Cap. 26:5.. 2El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David. 3În anul întâi al domniei lui, în luna întâi, a deschis#Cap. 28:24. Vers. 7. ușile Casei Domnului și le-a dres. 4A adus pe preoți și pe leviți, pe care i-a strâns în locul deschis dinspre răsărit, 5și le-a zis: „Ascultați-mă, leviților! Acum sfințiți-vă#1 Cron. 15:12. Cap. 35:6., sfințiți Casa Domnului Dumnezeului părinților voștri și scoateți afară din Sfântul Locaș ce este necurat. 6Căci părinții noștri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului Dumnezeului nostru. L-au părăsit, și-au abătut privirile#Ier. 2:27. Ezec. 8:16. de la cortul Domnului și i-au întors spatele. 7Au#Cap. 28:24. închis chiar ușile pridvorului și au stins candelele, și n-au adus Dumnezeului lui Israel nici tămâie, nici arderi-de-tot în Sfântul Locaș. 8De aceea, mânia Domnului a fost#Cap. 24:18. peste Iuda și peste Ierusalim și i-a făcut de groază, de spaimă și de bătaie#1 Împ. 9:8. Ier. 18:16; 19:8; 25:9,18; 29:18. de joc, cum vedeți cu ochii voștri. 9Și din pricina aceasta au căzut părinții#Cap. 28:5,6,8,17. noștri uciși de sabie și fiii noștri, fiicele noastre și nevestele noastre sunt în robie. 10Am de gând dar să fac legământ#Cap. 15:12. cu Domnul Dumnezeul lui Israel, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la noi. 11Acum, fiilor, nu mai stați nepăsători, căci voi ați fost aleși#Num. 3:6; 8:14; 18:2,6. de Domnul ca să stați în slujbă înaintea Lui, să fiți slujitorii Lui și să-I aduceți tămâie.” 12Și leviții s-au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, din fiii chehatiților; și din fiii merariților: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; și din gherșoniți: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah; 13și din fiii lui Elițafan: Șimri și Ieiel; și din fiii lui Asaf: Zaharia și Matania; 14și din fiii lui Heman: Iehiel și Șimei; și din fiii lui Iedutun: Șemaia și Uziel. 15Au adunat pe frații lor și, după ce s-au#Vers. 5. sfințit, au venit să curățească#1 Cron. 23:28. și Casa Domnului, după porunca împăratului și după cuvintele Domnului. 16Preoții au intrat înăuntrul Casei Domnului ca s-o curățească; au scos toate necurățiile pe care le-au găsit în Templul Domnului și le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat leviții ca să le ducă afară, în pârâul Chedron. 17Au început aceste curățiri în ziua întâi a lunii întâi; în a opta zi a lunii, au intrat în pridvorul Domnului și opt zile au curățit Casa Domnului; în a șaisprezecea zi a lunii întâi, isprăviseră. 18S-au dus apoi la împăratul Ezechia și au zis: „Am curățit toată Casa Domnului, altarul arderilor-de-tot cu toate uneltele lui și masa pâinilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei. 19Am adus iarăși în bună stare și am curățit toate uneltele pe#Cap. 28:24. care le pângărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, când cu fărădelegile lui: sunt înaintea altarului Domnului.”
Jertfele de ispășire
20Împăratul Ezechia s-a sculat dis-de-dimineață, a strâns pe mai-marii cetății și s-a suit la Casa Domnului. 21Au adus șapte viței, șapte berbeci, șapte miei și șapte țapi ca jertfă de ispășire#Lev. 4:3,14. pentru împărăție, pentru Sfântul Locaș și pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoților, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului. 22Preoții au înjunghiat boii și au strâns sângele, pe care l-au stropit#Lev. 8:14,15,19,24. Evr. 9:21. pe altar; au înjunghiat berbecii și au stropit sângele pe altar; au înjunghiat mieii și au stropit sângele pe altar. 23Au adus apoi țapii ispășitori înaintea împăratului și înaintea adunării, care și-au pus mâinile#Lev. 4:15,24. peste ei. 24Preoții i-au înjunghiat și au turnat sângele la piciorul altarului, ca ispășire#Lev. 14:20. pentru păcatele întregului Israel, căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea-de-tot și jertfa de ispășire. 25A pus#1 Cron. 16:4; 25:6. pe leviți în Casa Domnului cu chimvale, alăute și harpe, după rânduiala#1 Cron. 23:5; 25:1. Cap. 8:14. lui David, lui Gad#2 Sam. 24:11., văzătorul împăratului, și prorocului Natan, căci#Cap. 30:12. astfel era porunca Domnului dată prin prorocii Săi. 26Leviții au luat loc cu instrumentele lui David#1 Cron. 23:5. Amos 6:5., și preoții, cu#Num. 10:8,10. 1 Cron. 15:24; 16:6. trâmbițele. 27Ezechia a poruncit să aducă arderea-de-tot pe altar și, în clipa când a început arderea-de-tot, a început#Cap. 23:18. și cântarea Domnului, în sunetul trâmbițelor și instrumentelor lui David, împăratul lui Israel. 28Toată adunarea s-a închinat, a cântat cântarea și a sunat din trâmbițe până s-a isprăvit arderea-de-tot. 29Și, când au isprăvit de adus arderea-de-tot, împăratul#Cap. 20:18. și toți cei ce erau cu el au îngenuncheat și s-au închinat. 30Apoi, împăratul Ezechia și căpeteniile au zis leviților să laude pe Domnul cu cuvintele lui David și ale prorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie și s-au plecat și s-au închinat. 31Ezechia a luat atunci cuvântul și a zis: „Acum, după ce v-ați sfințit în slujba Domnului, apropiați-vă, aduceți dobitoacele pentru jertfă și aduceți jertfe de mulțumire la Casa Domnului!” Și adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă și a adus jertfe#Lev. 7:12. de mulțumire și toți cei pe care-i îndemna inima au adus arderi-de-tot. 32Numărul arderilor-de-tot aduse de adunare a fost de șaptezeci de boi, o sută de berbeci și două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere-de-tot Domnului. 33Și au mai închinat Domnului șase sute de boi și trei mii de oi. 34Dar preoții erau în număr mic și n-au putut să despoaie toate arderile-de-tot; i-au ajutat frații#Cap. 35:11. lor, leviții, până s-a isprăvit lucrarea și până s-au sfințit și ceilalți preoți, căci#Cap. 30:3. leviții s-au sfințit mai degrabă decât preoții. 35De altfel erau foarte multe arderi-de-tot, cu grăsimile#Lev. 3:16. jertfelor de mulțumire și cu jertfele#Num. 15:5,7,10. de băutură ale arderilor-de-tot. Astfel a fost așezată din nou slujba Casei Domnului. 36Ezechia și tot poporul s-au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s-a făcut pe neașteptate.

Selectat acum:

2 Cronici 29: VDC

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate