1 Împăraţilor 17:1-16

Ilie, Tișbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.” Și cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie cu aceste vorbe: „Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit și ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în fața Iordanului. Vei bea apă din pârâu și am poruncit corbilor să te hrănească acolo.” El a plecat și a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus și s-a așezat lângă pârâul Cherit, care este în fața Iordanului. Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața și pâine și carne seara și bea apă din pârâu. Dar, după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în țară. Atunci, cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Scoală-te, du-te la Sarepta, care ține de Sidon, și rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” Ilie s-a sculat și s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetății, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o și a zis: „Du-te și adu-mi, te rog, puțină apă într-un vas, ca să beau.” Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou și a zis: „Adu-mi, te rog, și o bucată de pâine în mâna ta.” Și ea a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul tău că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală și puțin untdelemn într-un urcior. Și iată, strâng două bucăți de lemne, apoi mă voi întoarce și voi pregăti ce am pentru mine și pentru fiul meu: vom mânca și apoi vom muri.” Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi întâi mie, cu untdelemnul și făina aceea, o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău. Căci așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când va da Domnul ploaie pe fața pământului.’” Ea s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie. Și multă vreme au avut ce să mănânce ea și familia ei și Ilie. Făina din oală n-a scăzut și untdelemnul din urcior nu s-a împuținat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.