YouVersion
Pictograma căutare

Marcu 9

9
1Și le zicea: „Adevăr vă spun că sunt unii dintre cei care stau aici care nu vor vedea#9,1 Lit.: „nu vor gusta”. moartea până când nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu venind cu putere”.
Schimbarea la față
(Mt 17,1-13; Lc 9,28-36)
2După șase zile, Isus i-a luat pe Petru, pe Iacób și pe Ioan, i-a dus deoparte, pe un munte înalt numai pe ei și i s-a schimbat înfățișarea înaintea lor. 3Hainele lui au devenit strălucitoare, [atât de] albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi. 4Atunci le-a apărut Ilíe împreună cu Moise și vorbeau cu Isus. 5Petru, luând cuvântul, i-a spus lui Isus: „Învățătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe#9,5 Este o referință la cortul prezenței lui Dumnezeu. Petru propune construirea unor colibe asemănătoare celor de la Sărbătoarea Corturilor, când evreii, în amintirea peregrinării prin pustiu, ridicau corturi sau colibe din frunze de palmier, în care stăteau opt zile.: una pentru tine, una pentru Moise și una pentru Ilíe!”. 6De fapt, nu știa ce să spună#9,6 Lit.: „să răspundă”., căci îi cuprinsese frica. 7Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră și din nor a fost un glas: „Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultați de el!”. 8Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Isus singur cu ei.
9În timp ce coborau de pe munte, [Isus] le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morți. 10Ei au păstrat lucrul [acesta] pentru ei, întrebându-se ce înseamnă „a învia din morți”.
11Și îl întrebau, spunând: „De ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilíe?”. 12El le-a zis: „Într-adevăr, întâi va veni Ilíe și va restabili toate. Dar cum de este scris despre Fiul Omului că va suferi multe și va fi disprețuit? 13Însă eu vă spun că Ilíe a și venit și au făcut cu el ceea ce au vrut, așa cum este scris despre el”.
Vindecarea unui tânăr posedat de diavol
(Mt 17,14-21; Lc 9,37-43)
14Venind la discipoli, a văzut o mare mulțime în jurul lor și cărturari care discutau cu ei. 15Îndată ce mulțimea l-a văzut, a rămas uimită și a alergat să-l întâmpine. 16Iar el i-a întrebat: „Despre ce discutați cu ei?”. 17Atunci, unul din mulțime i-a răspuns: „Învățătorule, l-am adus la tine pe fiul meu care are un duh mut. 18Ori de câte ori îl ia în stăpânire, îl trântește#9,18 Lit.: „zdrobește”. la pământ, iar el face spume, scrâșnește din dinți și înțepenește. Le-am spus discipolilor tăi să-l alunge, dar nu au putut”. 19Atunci el le-a răspuns: „O, generație necredinciosă! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai suporta? Aduceți-l la mine!”. 20L-au adus la el și, când duhul l-a văzut, îndată l-a scuturat [pe tânăr] și, căzând la pământ, se zvârcolea, făcând spume. 21[Isus] l-a întrebat pe tatăl lui: „Cât timp este de când i se întâmplă aceasta?”. El i-a zis: „Din copilărie. 22De multe ori l-a aruncat chiar și în foc și în apă ca să-l facă să piară. Însă, dacă poți, îndură-te de noi și ajută-ne!”. 23Isus i-a spus: „«Dacă poți?». Toate sunt posibile pentru cel care crede”. 24Tatăl copilului, strigând, a spus îndată: „Cred. Vino în ajutorul necredinței mele!”. 25Văzând Isus că se adună#9,25 Lit.: „alerga împreună”. mulțimea, i-a poruncit cu asprime duhului necurat, spunându-i: „Duh mut și surd, eu îți poruncesc: ieși din el și să nu mai intri niciodată în el!”. 26Strigând și scuturându-l puternic#9,26 Lit.: „mult”., [duhul necurat] a ieșit, iar el a devenit ca un mort, încât mulți spuneau că a murit. 27Însă Isus, prinzându-l de mână, l-a ridicat, iar el a stat în picioare#9,27 Lit.: „a înviat”.. 28Apoi, intrând în casă, discipolii l-au întrebat aparte: „De ce noi nu am putut să-l scoatem?”. 29El le-a spus: „Acest soi [de diavol] nu poate fi scos cu nimic în afară de rugăciune”#9,29 Multe manuscrise adaugă: „și cu post”, probabil după 1Cor 7,5..
A doua anunțare a morții și învierii lui Isus
(Mt 17,22-23; Lc 9,43-45)
30Plecând#9,30 Lit.: „ieșind”. de acolo, [Isus] străbătea Galiléea și nu voia ca cineva să știe, 31căci îi învăța pe discipolii săi și le spunea: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și îl vor ucide, iar după ce îl vor ucide, a treia zi va învia”. 32Ei, însă, nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-l întrebe.
Cine este cel mai mare?
(Mt 18,1-5; Lc 9,46-48)
33Au venit la Cafárnaum și, când erau în casă, i-a întrebat: „Despre ce ați discutat pe drum?”. 34Însă ei tăceau, căci pe drum discutaseră unii cu alții despre cine este mai mare. 35Așezându-se, s-a adresat celor doisprezece și le-a spus: „Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor!”. 36Și, luând un copilaș, l-a așezat în mijlocul lor, apoi, luându-l în brațe, le-a spus: 37„Oricine primește un astfel de copilaș în numele meu pe mine mă primește; iar cine mă primește pe mine, nu pe mine mă primește, ci pe acela care m-a trimis”.
Puterea numelui lui Isus
(Lc 9,49-50)
38Ioan i-a zis: „Învățătorule, am văzut pe unul care scotea diavoli în numele tău și i-am interzis, pentru că nu ne urmează”. 39Dar Isus i-a spus: „Nu-l opriți; căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, 40pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi. 41Oricine vă va da să beți un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-și va pierde răsplata!
Despre scandal
(Mt 18,6-9; Lc 17,1-2)
42Oricine scandalizează pe unul dintre aceștia mai mici care cred în mine, ar fi [mai] bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar și ar fi aruncat în mare#9,42 Acest mod de execuție era folosit de romani, dar și de Iròd, după mărturia lui Iosíf Flàviu. Execuția prin înecare era, pentru un evreu, ceva groaznic întrucât l-ar fi privat de înmormântare. Menționarea pietrei de moară „trasă de măgar”, și nu a pietrei de râșnit obișnuită, indică o înecare sigură. Această execuție însă ar fi fost mai ușoară decât pedeapsa care i s-ar fi aplicat pentru faptul de a fi dus pe cineva la păcat.. 43Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! Este [mai] bine pentru tine să intri ciung în viață decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheénă#9,43 În ebraică, „Ghe-Hinnòm” înseamnă „Valea Suspinului”. Este valea de la marginea de sud-vest a Ierusalímului, unde se aruncau și se ardeau gunoaiele. În Noul Testament, este locul proverbial al gunoiului, al blestemului și, prin extensiune, înseamnă locul condamnării veșnice – iadul., în focul care nu se stinge. 44. 45Și dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l! Este [mai] bine pentru tine să intri șchiop în viață decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheénă. 46#9,46 În multe manuscrise sunt incluse v. 44 și 46: „unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge”, care sunt o adaptare după v. 48.. 47Iar dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l! Este [mai] bine pentru tine să intri în împărăția lui Dumnezeu cu un singur ochi decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheénă, 48unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. 49Căci fiecare va fi sărat#9,49 Comentatorii înțeleg menționarea sării împreună cu focul ca o „pedeapsă” cu caracter veșnic (focul nestins din v. 48), sau ca o „purificare” a celui credincios. În acest caz, se face aluzie la Lev 2,13, unde se spune că victima trebuie presărată cu sare înainte de a fi jertfită. cu foc. 50Sarea este bună. Însă dacă sarea devine nesărată, cum îi veți reface gustul? Să aveți sare în voi#9,50 Invitația lui Cristos poate fi înțeleasă ca o referință la bunătate în raporturile umane (Col 4,6), sau la comuniunea la masă pe care orientalii o exprimau prin simbolul sării, simbol prezent și în tradiția de a primi un oaspete însemnat cu pâine și sare. și să trăiți în pace unii cu alții!”. #13,30 #2Pt 1,17 #Lc 17,5 #1,26 #Lc 22,24 #Mt 20,26 #Mt 10,40 #Lc 10,16 #In 13,20 #Mt 12,30 #Lc 11,23

Selectat acum:

Marcu 9: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate