Malahia 2
2
1Acum, pentru voi, preoților, este această poruncă#2,1 Cuvântul ebraic indică, propriu-zis, un ordin divin particular (cf. Dt 6,1; 8,1; 19,1; 27,1; 30,1 etc.). Aici este vorba totuși de o atenționare gravă și severă față de consecințele pe care le vor întâlni preoții din cauza lipsurilor grave în împlinirea datoriilor de cult.. 2Dacă nu veți asculta, dacă nu veți pune la inimă#2,2 Ascultarea față de voința Domnului presupune dispoziția interioară a omului de a accepta ceea ce poruncește Dumnezeu. să dați glorie#2,2 Cel păcătos dă glorie Domnului când recunoaște că a păcătuit împotriva lui (cf. 1Sam 12,5; Ier 13,16) și cere, prin urmare, intervenția lui nu pentru meritele proprii, ci pentru îndurarea și fidelitatea lui Dumnezeu (cf. Ps 115,1). numelui meu – zice Domnul Sabaót –, voi trimite împotriva voastră blestemul și voi blestema binecuvântările#2,2 Toate binecuvântările divine acordate preoților sunt transformate de Domnul în blestem. În niciun text aceste binecuvântări sacerdotale nu sunt enumerate; în mod fundamental, sunt cele ale preoției (cf. Ex 29; Lev 8–9; Num 3,3-4), cu ceea ce se presupunea că le revine din sacrificii și din bunurile materiale (cf. Lev 1–5; Num 18,8-19), din bunurile pământului (cf. Num 18,25-32; 35,1-8), din pământul însuși (cf. Ez 44,28-31). Textul nu exclude nici slujirea de a da poporului binecuvântarea (cf. Num 6,22-27), întrucât nu va mai fi eficace. voastre; ba chiar le-am blestemat, pentru că nu este nimeni între voi care să pună la inimă.
3„Iată, voi mustra descendența voastră
și voi împrăștia excremente
pe fețele voastre#2,3 Pe fundalul expresiei, se găsesc textele profetice în care Domnul își manifestă dezgustul pentru solemnitățile Israèlului, golite de semnificația lor religioasă (cf. Is 1,11.13-16; 59,2-3; Ier 2,34; Am 5,14-15).,
excrementele sărbătorilor voastre,
și veți fi luați împreună cu ele.
4Veți cunoaște că eu am trimis la voi
această poruncă,
pentru ca alianța mea să fie cu Lévi#2,4 Nu se găsește nicio mărturie explicită la o alianță cu tribul lui Lèvi înainte de Malahía. Totuși, Dt 33,8-11 păstrează o binecuvântare aparte pentru Levi datorită fidelității sale față de Domnul la Màsa și la Meríba (cf. Num 20,1-13; Ez 17,1-7). Probabil, de aici a apărut convingerea că între leviți și Domnul există o legătură specială (cf. Ex 32,25-29; Num 25,7-13; Sir 45,24). –
spune Domnul Sabaót.
5Alianța mea cu el este una vie și de pace.
I-am dat lui teamă și el s-a temut#2,5 Este schimbul pe care Domnul îl pretinde de la Levi și de la descendenții săi ca subiecți ai alianței. Teama de Dumnezeu constă în observarea fidelă a voinței lui în totalitate (cf. Dt 4,10; 5,26; 8,6 etc.; Ps 2,11; 111,10; 119,38; Prov 14,27). Termenul folosit, „môrāʾ”, mai puțin frecvent, exprimă teama sacră prin care cultul de la sanctuarul din pustiu (cf. Ex 25–31; 35–40) și mai apoi cel de la templu (cf. 1Rg 6–8) era caracterizat, plin de mister și de teamă, în special prin sfințenia veșmintelor sacre (cf. Ex 28; Num 20,22-29; Sir 45,6-22) și prin strălucirea riturilor sacre (cf. Sir 50,1-21).
și a tremurat în fața numelui meu.
6Legea adevărului era în gura lui#2,6 Misiunea sacerdotală a cuprins întotdeauna slujirea cuvântului și învățătura, atât în ceea ce privește împlinirea ritualului purității și impurității (cf. Lev 13–15), cât și în ceea ce privește orânduirea regulată și desfășurarea cultului (cf. 2Rg 23–27). De asemenea, misiunea privea și păstrarea în popor a semnificației și a spiritului interior al cultului extern (cf. Ier 5,4; Os 4,4-6 etc.). Malahía subliniază aici, ca misiune proprie a preotului, necesitatea vestirii cuvântului lui Dumnezeu fără restricții, asemenea profeților. Învățătura este aici Torà care trebuie înțeleasă în sensul tehnic al unui document scris, cuprinzând probabil Codul Deuteronomic (Dt 12–28), dar și unele părți din documentul sacerdotal. Dar nu este Torà, așa cum se întâlnește în mâinile lui Esdra (cf. Neh 8–9). În timp ce, în vremurile din Antichitate, preotul recurgea la Urím și Tummím pentru a da răspunsuri (cf. Dt 33,8), acum are documentul scris, iar răspunsul îl dă studiind cu fidelitate cuvintele acestui document (cf. Dt 17,8-13; 19,17).
și nelegiuire nu s-a găsit pe buzele sale;
în pace și în dreptate umbla cu mine#2,6 Este contrariul învățăturii fidele, așa încât nu-și poate găsi loc în slujirea sacerdotală (cf. Is 59,3; Ez 28,11; Sof 3,5). Înainte de toate, dând răspuns conform cu prescrierile legii, fără a o falsifica (cf. Dt 17,9; 19,17; Dan 12,3); apoi, angajându-se să-i conducă pe păcătoși din nou la Dumnezeu, asemenea profeților (cf. Dan 9,13), așa cum au făcut-o ei cu ocazia marii reforme din timpul lui Iosía (cf. 2Rg 23,4-20).
și pe mulți i-a întors de la nelegiuire.
7Căci buzele preotului păzesc știința#2,7 Nu este o dorință sau o obligație, ci o constatare care onorează demnitatea și persoana preoților. Demnitatea misiunii sacerdotale, după voința Domnului, este aceea de a-l face depozitarul, păzitorul și arbitrul științei, în primul rând al normelor juridice și cazuistice din Torà (Mal 2,6a; cf. Ier 18,18; Os 4,4-10; 6,6), însă nu numai în acest sens. Știința, exprimată prin ebraicul „daʿat”, are semnificația profundă a pătrunderii sensului legii, pătrundere și posesie pe care o are omul înțelept (cf. Prov 15,14; 18,15). În concluzie, preotul este înțelept prin slujirea proprie.
și ei caută legea din gura lui.
Pentru că el este un mesager#2,7 Niciodată preotul nu a fost numit astfel; numele era rezervat membrilor curții cerești (cf. Gen 16,7-9; Num 22,22-25; Jud 5,23; 13,13-15; Zah 1,12.14; Ps 8,6; 29,1; 45,7). Pe pământ, numai profetul a fost desemnat cu acest apelativ (cf. 2Cr 36,15; Ag 1,13).
al Domnului Sabaót.
8Dar voi v-ați îndepărtat de la cale#2,8 Este calea stabilită de Domnul, constituită din cuvântul său, din poruncile și din legea lui (cf. Ex 32,8; Dt 9,12.16; 11,28; 31,29; Jud 2,17; 1Sam 12,20-21).
și mulți s-au poticnit#2,8 Prin exemplul preoților, și credincioșii deviază de la calea cea dreaptă (cf. Mal 1,14; Is 24,2; Ier 6,13; 23,11.34). de lege;
ați distrus alianța cu Lévi
– zice Domnul Sabaót.
9De aceea, și eu v-am făcut să fiți
niște disprețuiți
și niște zdrobiți pentru tot poporul,
pentru că nu ați păzit căile mele
și v-ați înălțat fața împotriva legii.
Căsătorii mixte și divorțuri#2,10 Fără legătură de continuitate aparentă cu pericopele precedente, v. 10-16 sunt unificate de tema comună a denunțării neloialității într-un context social. Profetul reproșează lipsa de loialitate în raporturile sociale ale Israèlului, în contrast cu credința comună și cu originea comună a alianței.
10Oare nu este un singur tată pentru noi toți#2,10 Ținând cont de paralela din partea a doua a versetului, mulți autori consideră că Malahía face apel aici la Adam ca început al neamului omenesc (cf. Gen 5,1). Ținând cont de apelul făcut la alianță, alții consideră că Malahía intenționează să vorbească despre Abrahàm, patriarhul poporului evreu (cf. Gen 12,2-3; Mt 3,9; Lc 1,73; 3,8; In 8,39-53). Cu siguranță, la fel ca în Mal 1,6, autorul îl numește astfel pe Domnul, din a cărui alegere liberă are origine poporul evreu (cf. Ex 19,5-6).? Oare nu un singur Dumnezeu ne-a creat? De ce ne trădăm unul pe celălalt#2,10 Lit.: „de ce ne furăm fiecare pe fratele său?”. Termenul „a trăda”, în concepția Israèlului, are o semnificație religioasă. Neîmplinind angajamentele alianței, evreul este trădător (cf. Ier 3,8.11.21; 5,11; 9,1; 12,1.6; Os 5,7; 6,7) și, în același timp, îi trădează pe partenerii săi (cf. Ps 73,15), în special atunci când încalcă una dintre obligațiile care se referă la raporturile dintre ei (cf. Is 21,2; 24,16; 33,1; 48,8)., profanând alianța părinților noștri? 11Iúda a trădat și a săvârșit un lucru abominábil#2,11 Afirmația are tonul asemănător cu cel din Ps 78; 105; 106, în care sunt amintite vinovățiile părinților în timpul călătoriei prin pustiu. Printre acestea este cea de la Bàal-Peòr, unde fiii lui Israèl l-au trădat pe Domnul, păcătuind cu fiicele lui Moab (cf. Num 25; Ps 106,28-31). Termenul ebraic „tôʿēbâ” (= „lucru abominabil”) indică, în general, răutatea specifică trădării prin contactul ritual dintre evrei și păgâni (cf. Gen 43,32; 46,34) și, în special, practicarea obiceiurilor lor (cf. Dt 18,9; 1Rg 14,24; 2Rg 16,3), mai exact practicile lor idolatrice (cf. Dt 32,11; Is 44,19). împotriva lui Israél și a Ierusalímului, căci Iúda a profanat ce este sfânt#2,11 Poate să însemne atât poporul (cf. Ex 19,6), cât și locul de cult, sanctuarul (cf. Ex 26,33; 1Rg 8,6; 15,15). Aici, vizează mai ales căsătoria, ca instituție prețioasă înaintea lui Dumnezeu. După relatarea din Num 25,1-5, ritul matrimonial mixt includea și practici cultuale, în special sacrificiul de comuniune care constituia o înlocuire a practicilor cultuale ebraice. al Domnului și pe care el îl iubește și a devenit soțul fiicei unui dumnezeu străin#2,11 Profanarea cultului este atribuită, în mod specific, unui schimb ritual cu femeile idolatre.. 12Domnul îl va nimici pe cel care o face, pe cel care se ridică și răspunde din corturile lui Iacób#2,12 Expresie arhaică (cf. Num 24,5; Is 54,2-3; Ps 84,2) pentru a descrie comunitatea sfântă a lui Israèl. Dorința este ca orice vinovat să nu mai aibă moștenire în Israèl (cf. Dt 28,30-33; Mih 2,4-5). și pe cel care aduce ofrandă pentru Domnul Sabaót. 13Acest al doilea lucru îl mai faceți: acoperiți cu lacrimi#2,13 Sunt rituri de doliu, dar golite de spiritul penitenței adevărate (cf. 1Rg 18,25-29; Os 6,1-6; Il 2,12-14). Probabil este o reminiscență a riturilor canaaneene în care toți, inclusiv femeile, puteau să se apropie de altar; lucrul acesta era interzis cu strictețe de ritualul ebraic (cf. Ex 19,12; Lev 16,2; Num 18,22). altarul Domnului, cu plâns și suspine, încât el nu se mai îndreaptă spre ofrandă ca s-o primească cu plăcere din mâna voastră. 14Voi spuneți: «De ce?». Pentru că Domnul este martor#2,14 Acest fapt presupune că legământul matrimonial este considerat un act religios. În nicio parte a Bibliei nu există o legislație care să confirme aceasta. Totuși, unele texte insinuează această învățătură (cf. Mal 2,15; Gen 24,40; Tob 7,11-13). între tine și soția tinereții tale#2,14 La evrei, căsătoria se încheia foarte devreme (cf. Il 2,16; Prov 5,18). Acest obicei se întâlnește și în scrierile sfântului Paul (cf. 1Cor 7,36-38). Malahía vrea să arate prin acest apelativ că, prin unirea matrimonială, un om și o femeie se unesc încă de la început și această unire îi însoțește toată viața, așa încât ar trebui să fie imposibil pentru om și, în orice caz, jignitor și nemeritat să o îndepărteze de la sine pe femeia tinereții sale., pe care ai trădat-o, deși ea este tovarășa#2,14 Termenul ebraic „ḥăḇeret” exprimă intimitatea profundă pe care căsătoria o creează între bărbat și femeie. Despărțirea soțului de soția sa apare ca o violență. ta și soția alianței#2,14 Căsătoria-contract apare aici pentru prima dată. Cartea lui Tobía prezintă acest fapt ca o dispoziție a Legii lui Moise, chiar dacă în Torà nu se întâlnește niciodată (cf. Tob 7,11-12). tale. 15Oare nu a făcut unul singur#2,15 Interpretarea cea mai probabilă îl subînțelege aici ca subiect pe Domnul, la fel ca în Mal 2,14.16 și vede acest text în relație cu Gen 1,27. Profetul atrage atenția ascultătorilor săi la planul divin al creației bărbatului și femeii, pe care Dumnezeu i-a făcut ca o realitate unică, deosebiți ca bărbat și femeie (cf. Gen 1,27). și restul duhului#2,15 Profetul continuă să facă apel la planul divin al creației omului. Dacă învățătura este cea din Gen 2,7, după care Dumnezeu l-a creat pe om suflându-i suflare de viață, adică duhul (cf. Num 16,22; 27,16; Ps 104,29; Iob 34,14; Qoh 3,19), referința literară este la Gen 6,4, după care omul este carne în care locuiește Duhul Domnului. îi aparține? Cine este singurul care caută descendență#2,15 Profetul le arată interlocutorilor binecuvântarea divină de la origini, pentru perpetuarea soților în descendența lor (cf. Gen 1,28). de la Dumnezeu? Păziți-vă în duhul vostru#2,15 Este exigența de a realiza binecuvântarea divină a prosperității. Dacă umilesc prin trup duhul care este în ei, asemenea fiilor lui Dumnezeu de la începuturi, merg și ei în întâmpinarea pedepsei divine (cf. Gen 6,4; Gal 5,16). și n-o trădați pe femeia tinereții voastre! 16Căci eu îl urăsc pe cel care trimite#2,16 Profetul care a atras atenția asupra intenției originare a lui Dumnezeu în crearea omului (cf. Mal 2,15) și care l-a arătat pe Dumnezeu ca răzbunător al femeii repudiate (cf. Mal 2,14), acum prezintă explicit ura lui Dumnezeu față de divorț. [femeia] – spune Domnul Dumnezeul lui Israél – și pe cel care-și acoperă cu violență haina#2,16 Expresia indică faptul că cineva se acoperă sau se pătează cu un delict (cf. Ps 73,6; Lc 4,14). Repudierea este prepotența celui mai puternic asupra celui slab, a soțului asupra soției. – zice Domnul Sabaót. Păziți-vă în duhul vostru și nu trădați! 17Voi îl chinuiți pe Domnul prin cuvintele voastre și totuși spuneți: «Cum îl chinuim?». Când spuneți că «oricine face răul este bun în ochii Domnului și de ei îi place» sau «Unde este Dumnezeul judecății?#2,17 Plângerea interlocutorilor profetului nu se limitează la lipsa retribuției, ci la întârzierea judecății lui Dumnezeu. Este situația comunității iudaice de după exil, care sperase într-o apariție promptă a lui Dumnezeu și în instaurarea unei noi epoci mesianice, ca în Ag 2,6.15-19 și Zah 1,14-16; 2,8; 3,8. Însă aceasta pare că se îndepărtează tot mai mult, în timp ce condițiile morale și sociale ale comunității se deteriorau (cf. Esd 8–10; Neh 5).»”. #Dt 21,5 #Ef 5,25-32 #Is 43,24
Selectat acum:
Malahia 2: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași