Luca 2
2
Nașterea lui Isus
(Mt 1,18-25)
1În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cézar Augúst#2,1 Octavian August este strănepotul lui Iùlius Cèzar. După înfrângerea lui Lèpidus (36 î.C.) și a lui Antòniu (31 î.C.), rămâne singur împărat în Imperiul Roman. A primit de la senat titlul de Augùst (= „cel vrednic de onoare”) în 27 î.C. A murit în anul 14 d.C. ca să se facă recensământ pe tot pământul. 2Acest recensământ a fost primul, pe când Quirínius#2,2 Pùblius Sulpícius Quirínius a fost trimis ca delegat în Siria și însărcinat cu restructurarea Iudèii ca provincie romană după depunerea lui Arhelàu, fiul lui Iròd cel Mare (Mt 2,22), care domnise între 4 î.C. și 6 d.C. era guvernator al Síriei. 3Toți mergeau să fie înscriși#2,3 Lit.: „recenzați”., fiecare în cetatea sa. 4Și Iosíf a urcat#2,4 Expresie tipic ebraică în Vechiul Testament pentru a indica urcarea în regiunea muntoasă a Iudeii, în special la Ierusalím (780 m altitudine: Mc 10,32; In 2,13; Lc 2,42). din Galiléea, din cetatea Nazarét, către Iudéea, în cetatea lui Davíd, care se numește Betleém, întrucât era din casa și din familia lui Davíd, 5pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. 6Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască 7și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat#2,7 Lit.: „l-a înclinat, l-a întins”. în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei#2,7 În greacă, „katàlyma” înseamnă „loc închiriat pentru o noapte”. Aici se referă la o încăpere comună pentru popasul caravanelor..
8În același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții#2,8 Lit.: „păzind cu pază în timpul nopții la turma lor”.. 9Și le-a apărut#2,9 Lit.: „a căzut peste ei”. un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină#2,9 Lit.: „a strălucit în jur”., iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă. 10Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: 11astăzi, în cetatea lui Davíd, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. 12Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”. 13Dintr-odată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cerească#2,13 În Vechiul Testament, se întâlnește expresia: „Dumnezeul Sabaòt” (probabil al „oștirilor” cerești) de 284 de ori. Aceste „oștiri” sunt formate din îngeri care aveau rolul liturgic de a cânta laudă lui Dumnezeu ( Is 6,3; Iob 38,7; Ps 29,1-2). În textul lui Luca, ei celebrează intrarea lui Mesia Isus în lume (Evr 1,6)., lăudându-l pe Dumnezeu și spunând:
14„Mărire#2,14 Lit.: „glorie”. în înaltul cerurilor
lui Dumnezeu
și pe pământ pace oamenilor
pe care el îi iubește!”#2,14 Lit.: „oamenii plăcerii sale”. Expresia: „oamenilor de bunăvoință” din Vg nu redă tot sensul original: termenul grec „eudokía” înseamnă „complăcere”, „bunăvoință”, „voința de a face bine” și se referă, în mod incontestabil, la planul de mântuire bazat pe bunătatea și fidelitatea lui Dumnezeu, și nu pe răspunsul omului, care are importanța sa, dar e secundar pentru realizarea planului salvific. Traducerea: „pace oamenilor pe care el îi iubește” este susținută de o serie de manuscrise vechi, de textele de la Qumràn ( 1QH 4,32) și este preferată de majoritatea versiunilor actuale (BJ, TOB, RSV etc.)..
15Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii și-au spus unii către alții: „Să mergem până la Betleém și să vedem acest cuvânt care s-a făcut și ce ne-a făcut cunoscut Domnul!”. 16Au plecat, deci, în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosíf și copilul culcat în iesle. 17După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. 18Toți cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. 19Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. 20Apoi păstorii s-au întors glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit și au văzut, după cum le-a fost spus.
21Când s-au împlinit cele opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, așa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit#2,21 Lit.: „primit în sân”..
Prezentarea lui Isus în templu
22Când s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise#2,22 În Lev 12,2-8, se spune că o femeie, după naștere, era considerată „impură” pentru 7 zile, după nașterea unui băiat; pentru 14 zile, după nașterea unei fete și nu era admisă la cult pentru alte 33 de zile, după nașterea unui băiat, și alte 66 de zile, după nașterea unei fete. După această perioadă, trebuia să se prezinte la preot și să ofere „sacrificiul pentru păcat”, de obicei un miel de un an, însă pentru cei săraci erau suficiente două turturele sau doi pui de porumbel. Purificarea era impusă numai mamei, iar băiatul prim născut trebuia răscumpărat. Prezentarea copilului în templu nu era poruncită, dar nici interzisă (Num 18,15) și, probabil, unele familii evlavioase o practicau (1Sam 1,24-28)., l-au dus la Ierusalím ca să-l ofere Domnului, 23după cum este scris în Legea Domnului: «Orice prim născut#2,23 Lit.: „care deschide pântecele”. de parte bărbătească va fi numit sfânt pentru Domnul#2,23 Legea prescria răscumpărarea primului născut de parte bărbătească atât pentru oameni, cât și pentru animale (Ex 13,1-2), întrucât erau considerați „consacrați”, „sfințiți” Domnului. În ritual, se făcea o binecuvântare pentru rodnicia ulterioară și sănătate. Ca preț de răscumpărare, familia trebuia să plătească preotului cinci sícli. Luca vorbește numai de jertfa adusă pentru purificarea Mariei. Faptul că el nu menționează plata celor cinci sícli sugerează ideea că Isus nu trebuia să fie răscumpărat, căci el își va da viața ca răscumpărare.» 24și să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului: «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel».
25Și iată că era la Ierusalím un om cu numele Simeón; acesta era un om drept și evlavios care aștepta mângâierea#2,25 Eveniment mesianic descris și promis de profeți care aduce Israèlului eliberarea de toate relele și venirea escatologică a lui Dumnezeu (Is 40,1 șu; 62,1; 66,8). lui Israél și Duhul Sfânt era asupra lui. 26Îi fusese revelat de Duhul Sfânt că nu va vedea moartea înainte de a-l vedea pe Cristosul#2,26 Lit.: „unsul, consacratul” (Ex 30,32), destinat să mântuiască poporul lui Dumnezeu. „Cristosul, Unsul Domnului” este titlul mesianic tradițional în Vechiul Testament grec (1Sam 24,7.11), spre deosebire de „Cristos Domnul” devenit nume propriu al lui Isus (Fap 2,36). Domnului. 27A fost condus de Duhul Sfânt la templu, iar când părinții l-au adus pe copilul Isus ca să facă după obiceiurile Legii cu privire la el, 28l-a luat în brațe și l-a binecuvântat pe Dumnezeu, spunând:
29„Acum eliberează-l,
pe slujitorul tău, Stăpâne,
după cuvântul tău, în pace,
30căci au văzut ochii mei
mântuirea ta
31pe care ai pregătit-o
înaintea tuturor popoarelor,
32lumină spre luminarea#2,32 Lit.: „revelarea”. neamurilor
și gloria#2,32 Lit.: „gloria”. poporului tău, Israél!”.
33Tatăl și mama lui se mirau de cele spuse despre el. 34Simeón i-a binecuvântat și i-a spus Mariei, mama lui: „Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israél și ca semn de contradicție#2,34 Oamenii se împart în privința lui Cristos: sau se scandalizează de el și, respingându-l prin necredință, devin vinovați (Is 8,14; Lc 20,17-18), sau îl acceptă prin credință și ajung astfel la mântuire. – 35ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău!”.
36Era acolo și Ána, profetesa, fiica lui Fanuél din tribul lui Așér. Aceasta era mult înaintată în vârstă#2,36 Lit.: „în zile multe”.. După ce trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria ei, 37era acum văduvă și ajunsese la optzeci și patru de ani. Ea nu părăsea templul, slujind zi și noapte prin posturi și rugăciuni. 38Fiind prezentă și ea, îl mărturisea pe Dumnezeu și vorbea despre [copil] tuturor celor care așteptau eliberarea#2,38 Sau „răscumpărarea”. Ierusalímului.
39Când au împlinit toate după Legea Domnului, s-au întors în Galiléea, în cetatea lor, Nazarét. 40Iar copilul creștea și se întărea, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui.
Isus, în templu la vârsta de doisprezece ani
41Părinții lui mergeau în fiecare an la Ierusalím de Sărbătoarea Paștelui#2,41 După împlinirea vârstei de doisprezece ani, fiecare bărbat israelit era obligat de Lege să meargă la templu de trei ori pe an: la Paște, la Rusalii și la Sărbătoarea Corturilor (Ex 23,14-17). Cei care locuiau departe erau obligați numai de Paște. Femeile nu erau obligate, dar multe mergeau din evlavie.. 42Când avea el doisprezece ani, au urcat acolo după obiceiul sărbătorii. 43Împlinindu-se acele zile, pe când se întorceau, copilul Isus a rămas în Ierusalím, dar părinții lui nu știau. 44Socotind însă că este cu grupul de pelerini#2,44 Lit.: „synòdia” = „drum împreună, caravană”; cuvântul se află numai aici în Noul Testament și desemnează un grup de oameni ce călătoresc împreună. Motivul de a călători în grup din și spre Galilèea era traversarea ținutului neospitalier al Samaríei și apărea în fața atacurilor din partea tâlharilor (Lc 9,53; 10,30)., au mers cale de o zi și-l căutau printre rude și cunoscuți. 45Negăsindu-l, s-au întors la Ierusalím căutându-l. 46După trei zile, l-au găsit în templu, stând în mijlocul învățătorilor#2,46 Pentru o înțelegere corectă a acestui verset, trebuie menționat faptul că învățătura religioasă publică din templu se făcea, în special, cu ocazia sărbătorilor, constând în discuții dintre învățătorii Legii și ascultătorii care le puneau întrebări. Tinerii participau cu entuziasm la aceste lecții publice, din dorința de a cunoaște mai amănunțit Legea și interpretările ei., ascultându-i și punându-le întrebări. 47Toți cei care îl ascultau se mirau de înțelepciunea și de răspunsurile lui. 48Văzându-l, ei au rămas înmărmuriți și mama lui i-a spus: „Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău și cu mine te-am căutat îngrijorați!”. 49El însă le-a spus: „De ce m-ați căutat? Nu știați că eu trebuie să fiu în casa#2,49 Lit.: „în cele ale Tatălui”. Contextul în care părinții îl caută pe Isus cere, în mod logic, în răspunsul lui Isus numirea unui loc. Expresia greacă „en” + dativ plural poate fi tradusă ca locuința, casa, proprietatea cuiva (Iob 18,19; Est 7,9). De altfel, templul este considerat de Isus de mai multe ori drept „casa Tatălui” (Lc 19,46; In 2,16). Majoritatea traducerilor actuale (RSV, BJ, TOB) propun acest sens. Tatălui meu?”. 50Însă ei n-au înțeles cuvântul pe care li-l spusese.
51Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazarét și era supus lor. Iar mama lui păstra toate aceste cuvinte în inima ei.
52Isus creștea#2,52 Sau „avansa, progresa”. în înțelepciune, statură și har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. #1Sam 16,1-13 #In 7,42 #1,57 #Mt 1,25 #Mt 1,20 #Tob 5,4 #Ex 24,16 #1,12 #1,14 #Mt 1,21 #Is 9,5 #Ez 3,12 #2,51 #1,59 #Mt 1,21 #Lev 12,2-4 #Ex 13,2; 13,11 #Lev 5,7; 12,8 #Is 40,1 #Is 42,2 #2,20 #Is 52,10; 46,13 #Is 42,6; 49,6 #In 8,12 #7,23; 12,51-53 #Ier 15,10 #Idt 8,4-5 #1Tim 5,5 #2,20 #Mt 2,23 #1,80 #Dt 16,16 #Ex 12,1 #4,22 #In 7,15.46 #2,19 #1,80
Selectat acum:
Luca 2: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași