Exodul 9:21-35
Exodul 9:21-35 VBRC2020
Dar cei care nu și-au pus la inimă cuvântul Domnului și-au lăsat servitorii și turmele pe câmp. Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna spre cer și va fi grindină peste toată țara Egiptului, peste oameni, peste animale și peste toată iarba de pe câmp, în țara Egiptului!”. Moise și-a întins toiagul spre cer și Domnul a dat tunete și grindină și foc cădeau pe pământ. Domnul a făcut să plouă grindină peste țara Egiptului. Era grindină și foc amestecat cu grindină, atât de grea cum n-a mai fost în toată țara Egiptului de când a devenit acesta popor. Grindina a lovit, în toată țara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la animale; grindina a bătut toată iarba de pe câmp și a rupt toți copacii de pe câmp. Numai în ținutul Goșén, unde erau fiii lui Israél, n-a fost grindină. Faraón a trimis și i-a chemat pe Moise și pe Aaròn și le-a zis: „De data aceasta, am păcătuit. Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem nelegiuiți. Rugați-vă Domnului, e de ajuns, să nu mai fie tunetele lui Dumnezeu și grindina; vă voi lăsa [să plecați] și nu veți mai fi opriți!”. Moise i-a zis: „Când voi ieși din cetate, îmi voi întinde mâinile spre Domnul; tunetele vor înceta și grindina nu va mai fi, ca să știi că al Domnului este pământul. Dar știu că nici tu și nici slujitorii tăi încă nu vă temeți de Domnul Dumnezeu”. Inul și orzul au fost lovite, pentru că orzul dăduse în spic, iar inul era în floare; grâul și alacul nu au fost lovite, pentru că erau mai târzii. Moise a ieșit de la Faraón, din cetate; și-a întins mâinile spre Domnul și au încetat tunetele și grindina și ploaia n-a mai căzut pe pământ. Faraón, văzând că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a continuat să păcătuiască și și-a împietrit inima, el și slujitorii lui. Inima lui Faraón s-a împietrit și nu i-a lăsat pe fiii lui Israél [să plece], după cum spusese Domnul prin Moise.

