Matei 14:13-36

Când a aflat că a murit Ioan, Iisus, trist, S-a suit Într-o corabie, pornind Către pustiu, singur fiind. Noroadele au auzit Că a plecat și au ieșit De prin cetăți și, pe uscat, În mare grabă, L-au urmat. Când din corabie-a ieșit Și spre mulțime a privit, Iisus a fost înduioșat, Iar pe bolnavi, i-a vindecat. Se înserase. La Iisus, Discipolii au mers și-au spus: „Pustiu, locul acesta este; S-a înserat și trebuiește Să lași norodul să se ducă Și, de mâncare, să-și aducă.” „De-aceasta, nu vă-ngrijorați! Voi, de mâncare, să le dați!” Ei ziseră: „Oare, glumești? Avem cinci pâini doar, și doi pești!” „Aduceți totu-aici!” – le-a spus, Discipolilor Săi, Iisus. Noroadelor, le-a poruncit Ca jos să stea. Când a primit Pâinea și peștii, le-a luat, Apoi le-a binecuvântat, Dându-le ucenicilor Să le împartă la popor. Toți cei prezenți s-au săturat, Iar după masă-au ridicat Douăsprezece coșuri pline Cu rămășițele de pâine. Au fost, atuncea, săturați, Un număr de cinci mii bărbați, Fără a trece-n rândul lor Și numărul femeilor Cu-ai lor copii, care erau Acolo și Îl ascultau. Pe ucenicii Săi, Iisus, În acea seară chiar, i-a pus Să ia corabia și-apoi, Să se întoarcă înapoi, În locul de unde-au plecat, Iar El, norodul, l-a lăsat Să meargă unde a dorit. Ca să se roage, S-a suit Pe munte. Noaptea s-a lăsat, Iar El, singur, acolo-a stat. În acest timp, corabia, Furtunii care se-ntețea, A trebuit să-i facă față. Deodată, înspre dimineață, Cei din corabie-au zărit, În negură – nedefinit – Ceva, ca și o arătare, Care venea, la ei, pe mare. Era Iisus. Când L-au văzut, S-au îngrozit căci au crezut Că o nălucă le-a adus Furtuna. Însă, El le-a spus: „Nu vă speriați! Ci îndrăzniți, Căci Eu sunt!” Ei priveau uimiți, Când Petru-a zis: „Dacă Tu ești, Doamne, atunci, să poruncești, Pe apă, ca să vin, la Tine!” Iisus răspunse-ndată: „Bine. Hai, vin-o!” Petru, hotărât, Din barca lor, a coborât Și-apoi, pe mare, a umblat, Asemeni ca și pe uscat. Simțind, însă, vântul cel tare, S-a-nspăimântat și-atunci, în mare, Prinse ușor să se scufunde. Uimit, privi spre locul unde Era Iisus, și-nspăimântat, „Mă scapă, Doamne!” – a strigat, Fiind în gura morții prins. Iisus, îndată, a întins Mâna, din valuri l-a săltat, Și-n urmă, El a cuvântat: „Slab credincios, te-ai dovedit. Spune-Mi, de ce te-ai îndoit?” Când, în corabie, intrară, Vânturi și valuri încetară. Toți cei prezenți au alergat La Domnul, I s-au închinat Și-au zis, privind la fața Lui: „Tu ești chiar Fiul Domnului!” Trecură marea. S-au oprit Într-un ținut ce-a fost numit Locul Ghenezaretului. Cei de prin partea locului – Care-L știură pe Iisus – Au răspândit vestea și-au spus Și împrejur – deci tuturor – Să vină, cu bolnavii lor. Mulți, dintre cei care erau Bolnavi, atât doar Îl rugau, Să-i lase, haina, să-I atingă Și astfel, boala să-și învingă. Cei care s-au apropiat, De haina Lui, s-au vindecat.