Ioan 3
3
Iisus și Nicodim
1În numărul fruntașilor –
Din rândul Fariseilor –
A fost un om, deosebit,
Cari, Nicodim, era numit.
2Acesta merse, la Iisus,
Noaptea, în taină, și I-a spus:
„Învățătorule, știm bine,
Că Dumnezeu este cu Tine,
Că de la Domnul, ai venit.
Lucrul acesta e vădit,
Căci nimeni nu ar fi putut,
Să facă, tot ce ai făcut,
Neînsoțit de Dumnezeu.”
3Iisus a zis: „Drept îți spun Eu,
Că-ngăduit e omului,
Ca-mpărăția Domnului,
S-o vadă – altfel, e-n zadar –
Doar dacă se va naște iar.”
4Când auzi, așa ceva,
„Cum poate, oare, cineva,
Iar, a se naște?! E vreo cale,
Ca-n pântecele mamei sale,
Să intre-un om bătrân, ‘napoi,
Spre a se naște iar, apoi?!” –
A întrebat Nicodim. „Eu” –
5A zis Iisus – „la Dumnezeu –
Îți spun – că în Împărăție,
Intră doar cel care-o să fie,
Din apă și din Duh, născut.
6Cel cari, din carne, e făcut,
E numai carne, dar acel
Născut din Duh, duh e și el.
7Nu te mira! E în zadar!
Va trebui să te naști, iar!
8Tu, vântul, îl auzi vuind
Și-l simți când bate, neștiind,
De unde, el, spre tine-aleargă,
Nici încotro are să meargă,
Purtat pe aripi de văzduh;
Așa-i și cel născut din Duh.”
9„Cum e posibil?! Vrem să știm!
Ne spune!” – zise Nicodim.
10Iisus răspunse: „Tu ești cel,
Care-l înveți, pe Israel,
Și nu pricepi ce-am încercat
11Să-ți tălmăcesc? Adevărat
Este, că noi spunem ce știm:
Doar ce-am văzut, mărturisim.
Dar voi, în neștiința voastră,
Respingeți mărturia noastră.
12Vă-ntreb dar, căci Eu am văzut,
Dacă, de voi, n-am fost crezut,
Când despre lucruri pământești
Vorbeam, atunci, cele cerești,
O să le credeți? Negreșit,
13Nimeni, în cer, nu s-a suit,
Decât Cel care locuiește
În cer, și-acuma, vă vorbește.
Deci, numai Fiul omului,
S-a pogorât, din cerul Lui.”
Șarpele de aramă
14„Și, precum Moise a-nălțat,
Când – din aramă – a turnat,
Șarpele-acela, în pustie,
Asemenea are să fie –
‘Nălțat – și Fiul omului,
15Ca toți, care-n Numele Lui,
Vor crede, viață, să primească
Și-n veșnicie, să trăiască.
16Atât de mult, Domnu-a iubit
Lumea, încât, a dăruit,
Pe Fiul Său, ca-n acest fel,
Oricine crede-va în El,
Din viața cea vremelnică,
Să treacă-n viață veșnică.
17Prin Fiul Său, Dumnezeu vrea
Ca mântuire să îi dea,
Lumii – acesta-i al Său țel –
Nu să o judece, prin El.
18Cine-n El crede, e scăpat
Și nu mai este judecat;
Căci judecată s-a făcut
Acelui care n-a crezut
În Numele singurului
Fiu Prea Iubit, al Domnului.
19Aflați că astă judecată
Șade în faptul că odată
Ce peste lume-a răsărit
Lumina, oameni-au iubit
Bezna, mai mult decât lumina,
Crezând că ea le-ascunde vina,
Cu mantia tenebrelor,
Rele fiind faptele lor.
20Cel care, răul, săvârșește,
Raza luminii, o urăște
Și, niciodată, n-o să vină,
Să se arate, în lumină,
Pentru ca răul făptuit,
Să nu fie descoperit;
21Dar cel ce-n adevăr lucrează,
Vine: lumina-i luminează
Faptele bune, tot mereu,
Căci sunt făcute-n Dumnezeu!”
O nouă mărturie a lui Ioan Botezătorul
22Iisus veni, după aceea,
Cu ucenicii, în Iudeea.
Aici, în timpul cât a stat,
Pe mult norod, a botezat.
23În Enon – la Salim – la fel,
Ioan a botezat și el,
Căci multe ape se aflau,
În acel loc, și mulți veneau,
De primprejur – femei, bărbați –
Voind să fie botezați.
24Încă nu fuse-ntemnițat
Ioan. Atuncea, s-a iscat
25O mică ceartă, cu privire
La datina de curățire,
Între discipolii pe care
Ioan Botezătoru-i are,
Și un Iudeu. Ei, toți, s-au dus,
În fața lui Ioan, și-au spus
Păsul, ca el să înțeleagă,
26Și-apoi, în urmă, să aleagă
Ce este drept, în spusa lor.
Au zis dar, către-nvățător:
„Ascultă-ne puțin, Ioan:
Acela, de peste Iordan –
De care ne-ai mărturisit –
Și El botează. Am venit
Să-ți spunem că, în acest fel,
Toți oamenii se duc la El.
27Ioan, atunci, a cuvântat:
„Omul primește ce-i e dat,
Din cer. Atâta doar! Vedeți?
28Voi înșivă, martori, sunteți,
C-am zis: „Hristosul, nu sunt eu,
Ci sunt trimis de Dumnezeu
Spre-a merge înaintea Lui”.
29Mireasa este-a mirelui;
Prietenul acestuia,
Ce bucurie va avea,
Că șade-alăturea de mire,
Putând s-asculte-a sa vorbire!
Acum, această bucurie
Care îmi este dată mie –
Aflați dar – că este deplină
Și, veșnic, ea are să țină.
30El trebuie, mereu, să crească
Și, în putere, să sporească,
În timp ce eu, de-acum, urmez –
‘Nainte-I – să mă micșorez.
31Acela care, din cer, vine,
E mai presus de toți, de mine.
Cel care e de pe pământ,
E pământesc. Al său cuvânt,
De-asemenea, e pământesc;
Însă, Acel ce e ceresc –
Acela care, din cer, vine –
E mai presus de orișicine.
32El, ce-a văzut, mărturisește
Și, totuși, nimeni nu primește
Ceea ce a mărturisit.
33Cel care, însă, a primit
Vorbele Lui, adeverește
Că Domnul, adevăr, rostește.
34Cel cari, de Domnul, e trimis,
Spune ceea ce El I-a zis.
Doar adevăr, are în gură,
Căci Domnul nu-i dă, cu măsură,
Din Duhul Sfânt. El Îl iubește
35Pe Fiul Său și dăruiește,
Tot ceea ce a fost zidit,
În mâna Fiului iubit.
36Cel care crede-n al Său Fiu,
În vecii vecilor, e viu,
Căci viață veșnică primește;
Dar cel care-L nesocotește –
Deci nu crede în Fiul Lui –
Simți-va mâna Domnului,
Cum îl apasă, cu mânie,
Și șters, din viață, va să fie.”
Selectat acum:
Ioan 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca