YouVersion
Pictograma căutare

Isaia 49

49
Lumina neamurilor
1„Mă ascultați ostroavelor,
Precum și voi, popoarelor
Ce vă aflați în depărtare!
Aflați că Domnul e Cel care,
Din sânul mamei, M-a chemat
Și-atuncea când M-am arătat
Din al ei pântec, M-a numit.
2O gură, El Mi-a dăruit,
Precum o sabie vădită
Că este bine ascuțită.
Cu umbra mâinii Lui, de-ndată,
M-a învelit; ca o săgeată,
Bine-ascuțită, M-a făcut
Și-n tolba Lui, loc, am avut.
3El Mi-a vorbit, în acest fel:
„Tu ești al Meu Rob, Israel,
În care vreau a se vedea,
Apoi, întreagă slava Mea,
Pentru că am găsit că-i bine
Ca Eu să Mă slăvesc în tine.”
4Eu Mă gândeam, necontenit:
„Iată, degeaba am muncit.
E în zadar. Neîndoios,
M-am istovit fără folos.”
La Domnul este dreptul Meu.
Răsplata Mi-e la Dumnezeu.
5Acuma, Cel care vorbește
E Domnul, care Se vădește
A fi cel ce M-a întocmit,
Din vremea-n care M-am găsit
În pântecele mamei. El –
Prin Mine – vrea, pe Israel,
Precum și pe Iacov apoi,
Să îi aducă înapoi,
De unde i-a împrăștiat.
Eu prețuire-am căpătat,
În fața Domnului cel care
Este tăria Mea, cea mare.
6Domnul, astfel, a glăsuit:
„E prea puțin să fii numit
Drept Rob al Meu, ca să Te duci
Și înapoi să Mi-i aduci
Pe Iacov și pe cei pe care
Israel rămășiță-i are.
De-aceea-n vremea ce-o să vină,
Am să Te pun să fii Lumină
A neamurilor care sânt
Pe fața-ntregului pământ,
Pentru ca, astfel, mântuire
S-aduci peste întreaga fire.”
7Așa vorbește Domnul, Cel
Cari Sfânt îi e, lui Israel –
Precum și Răscumpărător –
Către Cel care, tuturor
Celor puternici, Rob le este,
Către Cel cari a prins de veste
Că e urât și – negreșit –
E, de popor, disprețuit:
„Toți împărații au să vadă
Lucrul acesta și-au să cadă
Toți voievozii la pământ,
Din pricina Celui Prea Sfânt,
Care Se-arată – ne-ndoios –
Întotdeauna, credincios,
Din pricina celui pe care,
Israelul, drept Sfânt, Îl are,
Căci Domnu-i Cel ce Te-a ales,
E-Acela care Te-a cules.”
Așezarea din nou a lui Israel
8„Așa vorbește Dumnezeu:
„La vremea îndurării, Eu –
Pe Tine – te voi asculta.
În urmă Te voi ajuta
Atunci când peste-ntinsul firii
Veni-va ziua mântuirii.
Te voi păzi, necontenit,
Pentru că Tu ești rânduit,
Poporului, să-i aduci pace.
Un legământ, cu el, vei face,
Prin care ridica-vei iară,
Din temelii, această țară,
Iar moștenirea pustiită,
Va fi – de Tine – împărțită.
9Să spui prinșilor de război:
„Haideți, ieșiți – acum – și voi!”
Celor ce-n beznă sunt aflați,
Ai să le spui: „Vă arătați!”
Pășune, ei vor fi avut,
Pe drumuri. Loc, pentru păscut,
Pe toate coastele-o să fie.
10De foame, nu au să mai știe.
Nici sete n-au să mai simțească.
Soarele n-o să-i dogorească,
Iar călăuză – ne-ndoios –
Le este Cel care-i milos
Și îi va duce să se-adape,
În locuri cu bogate ape.
11Am să prefac toți munții Mei
Și drumuri voi croi prin ei.
12Iată-i că vin din depărtări.
Iată că unii vin din țări
Ce sunt în miazănoapte-aflate.
Alții, din cele așezate
Către apus; pe alți-i știm
Că sunt veniți de la Sinim.
13Te bucură tu, cerule!
Fii vesel tu, pământule!
Cu bucurie să săltați
Voi, munților, și să strigați!
Căci Domnul e îndurător
Și-Și mângâie al Său popor.
El are milă de cei care,
Nenorociți, poporu-i are.”
14Sionul zis-a: „Negreșit,
De Domnul fost-am părăsit,
Căci Domnul este mâniat
Și-acum pare că m-a uitat!”
15Dar poate o femeie, oare,
Să-și uite pruncul cel pe care
Îl alăptează? Apoi ea,
Milă, de el, nu va avea,
Când pruncul acelei femei
E rod al pântecului ei?
Chiar dacă întâmpla-se-va,
Femeia a-l uita, cumva,
Cu nici un chip nu te uit Eu,
Pentru că tu ești doar al Meu.
16Pe ale Mele mâini ai stat,
Pentru că-n ele te-am săpat,
Iar zidurile tale sânt
‘Naintea ochiului Meu sfânt.
17Iată, aleargă ai tăi fii.
Cei ce te-au pustiit, să știi –
Și cei care te-au dărâmat –
Afară vor fi scoși, de-ndat’.
18Ridică-ți ochii, te rotește
Și-apoi jur împrejur privește:
Aceștia toți se strâng – vezi bine –
Pentru că vor veni la tine.”
„Pe viața Mea”– Domnu-a vorbit –
„Cu ei, vei fi împodobit
Și-ncins vei fi, ca o mireasă
Nespus de mândră și frumoasă.
19Ținutul tău, cel pustiit –
Care fusese părăsit –
Va prinde viață. Locuită,
Țara, ce fost-a nimicită,
Va fi din nou. Se va vedea
Că strâmtă are a fi ea,
Pentru cei care-au să sosească,
La tine vrând, să locuiască.
Aceia care-au căutat
Să te mănânce ne-ncetat,
Vor fi îndepărtați, să știi.
20Află că toți acești copii,
De care tu ai fost lipsit,
Au să-ți șoptească, negreșit:
„Locul acesta – vezi prea bine –
Strâmt se arată pentru mine.
Să-mi faci un loc, pe placul meu,
Să pot să mă așez și eu.”
21Când aste le vei fi văzut,
Vei zice: „Cine i-a născut?
Stearpă, fără copii eram
Și izgonită mă găseam.
Soartă de roabă am avut
Dar cine, oare, i-a crescut?
Eu singură, doar, am rămas.
Unde erau, în acel ceas?”
22Așa vorbește Dumnezeu:
„Cu mâna, semn, voi face Eu,
Spre neamurile de sub soare.
Am să-Mi înalț, către popoare,
Steagul, iar ele, înapoi,
Pe brațe-i vor aduce-apoi
Pe ai tăi fii. De-asemenea,
Fiicele tale vor avea
Loc, pe-ai lor umeri, când, la voi,
Le vor aduce, înapoi.
23De la-mpărați, vei căpăta
Hrană și te vor alăpta
Împărătese. Toți – la tine –
Veni-vor ca să se închine
Și au să-ți lingă fiecare,
Țărâna strânsă pe picioare,
Ca tu să știi cum că, mereu,
Adevăratul Domn, sunt Eu,
Iar cei ce n-au nădejdea-n Mine
Au să rămână de rușine.”
24„Poți lua prada celui tare?
Cel prins mai scapă din prinsoare?”
25„Se poate”– a zis Domnul. „Iată
Că prada îi va fi luată
Celui cari tare s-a vădit.
Cel care-i prins și asuprit
Scăpa-va de asupritor.
Lupta-voi contra tuturor
Vrăjmașilor tăi, căci voiesc,
Pe ai tăi fii să-i izbăvesc.
26Voi da asupritorilor,
Să își mănânce carnea lor,
Iar mustul care, în beție,
Are să-i poarte, o să fie
Chiar al lor sânge. Că sunt Eu,
Adevăratul Dumnezeu,
Toți au să știe. Vor vedea,
Cât e de mare slava Mea.
Vor ști că-ți sunt Mântuitor,
Precum și Răscumpărător,
Că sunt Puternicul pe care,
Neamul lui Iacov, doar, Îl are.”

Selectat acum:

Isaia 49: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate