Galateni 3:8-17

Scriptura, de asemenea, Mai dinainte ne spunea Că Dumnezeu are să poată, Pe Neamuri, ca să le socoată – Tot prin credința arătată – Neprihănite și-astfel, iată Că lui Avram, putea să-i spună, Atunci, această veste bună: „Să știi că neamurile-aflate În lume, binecuvântate Vor fi în tine, ne-ncetat, Căci tu credință-ai arătat.” Deci, astfel, cei ce dovedesc Căci, tot mereu, se bizuiesc Doar pe credință – să aflați – Că fi-vor binecuvântați, Întotdeauna, ne-ndoios, Ca și Avram cel credincios. Căci toți cei cari se bizuiesc Pe fapta Legii, se vădesc Că-s sub blestem, precum s-a zis Și cum e, în Scriptură, scris: „Cel care n-o să stăruiască, În toate, ca să împlinească Ceea ce-n cartea Legii scrie, Acela, blestemat, să fie!” De-asemeni, e adevărat – Iar în Scriptură-i arătat – Că nimeni nu e socotit, De Dumnezeu, neprihănit, Prin Lege, și s-au scris, apoi, Aceste rânduri, pentru noi: „Neprihănitul viețuiește, Doar prin credința ce-o vădește.” Dar Legea – cum aveți știință – Nu se bazează pe credință, Pentru că ea așa vorbește: „Acela care împlinește Aceste lucruri, ale mele, Acela va trăi prin ele.” Hristos, însă, S-a arătat, Acum, și ne-a răscumpărat, De sub blestemul Legi-apoi, Făcându-se El, pentru noi, Blestem – așa precum s-a zis, Și, în Scriptură, este scris: „În veci, să fie blestemat Cel ce, pe lemn, e atârnat.” Totul, așa s-a împlinit, Încât, ceea ce s-a vestit – De binecuvântarea care Părintele Avram o are – Să se reverse, prin Iisus, Și peste Neamuri – cum s-a spus – Și-astfel, să vină, peste noi, Duhul Cel Sfânt, promis, apoi.” „Acum (vorbesc în felul lor, Adică al oamenilor) Voiesc să știe fiecare, Precum că dacă un om are, Un testament – și întărit Este acesta, dovedit – Să-l desființeze, nimenea, Din cei rămași, nu va putea, Și nici nu va putea – la fel – S-adauge, ceva, la el. Făgăduințele știute, Au fost, „pentru Avram, făcute, Și pentru cei cari au să vie, Urmând, sămânța lui, să fie.” Nu zice „și semințelor” (Ca și cum, astfel, fraților, Ar fi fost vorba de mai multe); Cei care vor să mă asculte, Să înțeleagă căci de una – Doar de-o „sămânță” – zice-ntr-una, Și-aceasta este, ne-ndoios, Chiar Domnul nost’, Iisus Hristos. Iată ce vreau ca să zic eu: Când întărit-a Dumnezeu, Un testament, nu va putea, Să-l desființeze, nimenea. Nu poate fi dar, nimicit Ceea ce ne-a făgăduit, De Legea cari apare deci, La patrusute și treizeci De ani, de la promisiune.