2 Împărați 18
18
CEI DIN URMĂ ÎMPĂRAȚI AI LUI IUDA, DE LA EZECHIA PÂNĂ LA NIMICIREA ÎMPĂRĂȚIEI LUI IUDA
Ezechia, împăratul lui Iuda
1Doar trei ani, Osea împlinise
De când în Israel, domnise.
Osea era acela care,
Pe Ela, drept părinte-l are.
Atunci, în Iuda a venit
La-mpărăție și-a domnit
Al lui Ahaz fecior, cel care,
Drept Ezechia, nume, are.
2Ani douăzeci și cinci avuse,
Când – împărat – el se făcuse
Și douăzeci și nouă-a stat
Pe scaunul de împărat.
El, la Ierusalim, ședea,
Căci de acolo-mpărățea.
Abi, e mama lui chemată,
Și-i a lui Zaharia fată.
3Cât la domnie a șezut,
Doar lucruri bune a făcut –
Precum făcea David, mereu –
Cari I-au plăcut lui Dumnezeu.
4Orice-nălțime-a-ndepărtat;
Stâlpi idolești a dărâmat;
Iar Astarteele aflate,
În țara lui, au fost tăiate.
A sfărâmat, de bună seamă,
Și șarpele cel de aramă
Pe care Moise l-a făcut,
Căci împăratul a văzut
Că oamenii poporului
Ardeau tămâie-n fața lui.
Ba chiar și-un nume ei i-au pus
Și astfel „Nehuștan” i-au spus,
Dar Ezechia l-a zdrobit
Și-afară-apoi l-a azvârlit.
5El s-a-ncrezut în Dumnezeu
Și lângă El a stat mereu.
Din toți cei care au venit
Și-n Iuda au împărățit,
Ca Ezechia – niciodat’ –
Nimeni nu s-a mai arătat.
6De Domnul, el s-a alipit,
Poruncile I le-a păzit,
Căci, nicicând, nu s-a abătut
De la ceea ce a cerut
Domnul, prin Moise. Ne-ncetat,
7Domnul, apoi, l-a ajutat
Pe Ezechia, de-a avut
Izbândă-n tot ce a făcut.
S-a răsculat, în urmă, el,
Contra Asiriei și-astfel –
Supus – nu s-a mai dovedit
Și nici un bir n-a mai plătit.
8Cu Filistenii s-a bătut,
Dar ei – atunci – nu au putut
Să-i țină piept ci au fugit;
Iar el, apoi, le-a pustiit
Întreg ținutul și-a ajuns
Până în Gaza de-a pătruns,
Și la cetățile zidite
Fiind cu turnuri întărite.
Luarea Samariei de asirieni
9Când Ezechia împlinea
Doar patru ani de când ședea –
În Iuda – ca și împărat,
Iar Osea fost-a-ncoronat
De șapte ani în Israel,
Atunci Salmanasar – acel
Care domnea-n Asiria –
A atacat Samaria,
Pe care a împresurat-o
10Și după trei ani a luat-o.
Faptul acest se petrecea
Când Ezechia împlinea –
Ani – șase, la împărăție
Peste Iudei, iar la domnie,
Osea, atunci, s-a nimerit
Că nouă ani a împlinit –
În Israel – ca domnitor,
Peste al său întreg popor.
11Israeliți-au fost luați
Și în Asiria mutați.
Mai marele Asiriei
E cel cari i-a mutat, pe ei.
Ca robi – acolo – au trăit
Și în cetăți au locuit,
Cetăți – cari, înaintea lor –
Fuseseră-ale Mezilor.
Halah, întâia s-a chemat.
Habor, drept nume, a purtat
A doua. Ele sunt aflate,
Pe malul apei așezate,
Iar râul ce le mărginea,
Gozan, pe-atuncea, se numea.
12Lucrul acesta s-a-ntâmplat,
Pentru că ei n-au ascultat
De Dumnezeul lor Cel Sfânt
Călcând peste-al Său legământ.
De-asemenea, n-au împlinit
Poruncile ce le-au primit
Prin Moise, robul Domnului,
Ci au călcat porunca lui.
Năvălirea lui Sanherib
13Când Ezechia-a adunat,
Ani paisprezece ca-mpărat,
Venit-a Sanherib – cel care
Era-n Asiria mai mare –
Și a lovit, pe negândite,
Toate cetățile-ntărite
Aflate-n Iuda. În ăst fel,
Pe toate, puse mâna el.
14În urmă, la Lachis a stat.
Când Ezechia a aflat
Lucrul acesta, a trimis,
În grabă, soli, prin care-a zis:
„Iată că am greșit, știu bine!
Dar depărtează-te, de mine!
Fac tot ce-mi ceri. Făgăduiesc!
De-acum, și bir am să-ți plătesc.”
Asirianul l-a crezut
Și-argint și aur i-a cerut.
Argintul care a fost dat,
Talanți trei sute-a numărat;
Iar aurul ce se ceruse,
Doar treizeci de talanți avuse.
15Argintul ce s-a adunat,
De Ezechia-a fost luat
Atât din Casa Domnului,
Cât și a împăratului.
16A strâns și aurul pe care
Templul lui Dumnezeu îl are –
Pe uși și pe ușorii lui –
Dându-l Asirianului.
Împresurarea Ierusalimului
17Acela care așezat
Era-n Asiria-mpărat,
La Ezechia și-a trimis,
Îndată, soli. De la Lachis,
Tartan cu Rab-Saris plecase.
Rabșache li se-alăturase.
La Ezechia-au mers cei trei,
O oaste mare-având cu ei.
Când la Ierusalim sosiră,
Asirienii poposiră
Lângă canalu-acela mare
Ce vine de la iazul care,
Mai sus, pe deal, este aflat,
Chiar lângă drumul îndreptat
Spre marginea ogorului
Cari este-al ‘nălbitorului.
18În fața lor, ei l-au chemat
Pe Ezechia, de îndat’.
Eliachim – acela care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
Fiind de Șebna însoțit
Și de Ioah, iute-au ieșit
În fața-Asirienilor,
Spre-a asculta solia lor.
Eliachim este cel care
Fusese pus drepte cel mai mare,
În casa împăratului;
Șebna e logofătul lui;
Ioah – al lui Asaf fecior –
E arhivar, sau scriitor.
19Rabșache-n față le-a ieșit
Și-n felu-acesta, le-a vorbit:
„Cel care este așezat
Peste Asiria-mpărat,
Aceste vorbe le-a trimis
Lui Ezechia și a zis:
„Ce-ncredere te-a-nsuflețit,
Pe care tu te-ai bizuit?
20Căci tu ai zis: „Războiul cere
Și chibzuință și putere”.
Însă, toate aceste sânt
Doar vorbe goale spuse-n vânt.
În ce ți-ai pus încrederea,
De te răscoli în contra mea?
21Dacă-n Egipt te-ai încrezut,
Află că sprijin ai avut
Trestia frântă, ce rănește
Mâna care se sprijinește
Pe ea. Căci astfel se arată
A fi, de fiecare dată,
Marele Faraon pe care,
Egiptu-n fruntea sa îl are:
O trestie care l-a-mpuns
Și care, palma, i-a străpuns,
Celui care se-ncrede-n el.
22Tu poate că-mi vei spune-astfel:
„Noi, în al nostru Dumnezeu,
Ne-am pus încrederea, mereu.”
Dar nu-nălțimile Lui, oare –
Precum și ale Lui altare –
Tu le-ai zdrobit – după cum știm –
Aicea, la Ierusalim?
N-ai poruncit tu – tuturor –
Să nu se-nchine-n fața lor?
23Acum dar, nu sta la-ndoială,
Ci hai și fă o învoială
Cu-al meu stăpân, cu-acela care
E în Asiria mai mare.
Cai, două mii, îți vom da noi,
Și vom vedea dacă, la voi –
Aici, acum – o să puteți
Da două mii de călăreți.
24Cum crezi că poți să-ndepărtezi
Un căpitan, pe care-l vezi
Că-i cel mai mic slujbaș pe care
Marele împărat îl are?
În carele Egiptului –
Precum și-n călăreții lui –
Nădăjduiești, precum văd eu.
25Dar oare, dacă Dumnezeu,
Să vin aici, n-ar fi voit,
Gândești că eu aș fi venit?
Puteam, încoace, să pornesc
Și acest loc să-l nimicesc?
Dar Dumnezeu, astfel, a zis
Atuncea când El m-a trimis:
„În țara ‘ceea, năvălește,
Degrabă, și o nimicește!”
26Eliachim – acela care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
Cu Șebna și Ioah au spus:
„Cuvintele ce le-ai adus –
Solia ta – te rugăm noi,
Ca-n aramaică apoi,
Să le rostești, ca nu cumva
Să înțeleagă cineva
Dintre cei care ne privesc
Și cari, pe ziduri, se găsesc.
Nu glăsui în evreiește,
Ci-n aramaică vorbește,
Căci foarte bine-o știm și noi.”
27Rabșache le-a răspuns apoi:
„Crezi oare că stăpânul meu
Trimisu-m-a aici, ca eu
Să vă împărtășesc solia,
Doar vouă și lui Ezechia?
S-audă aste vorbe, vreau,
Și cei care pe ziduri stau,
Ca spaimă-n ei să pot băga,
Să își mănânce baliga
Și să-și bea udul, de îndat’!”
28Apoi, Rabșache a strigat –
În limba lor, iudaică,
Și nu în aramaică –
Spre toți cei care se aflau
Pe ziduri și îi ascultau:
„Cel care este așezat
Peste Asiria-mpărat
Aste cuvinte mi le-a zis,
Aici, la voi, când m-a trimis:
29„Să nu cumva să vă lăsați,
De Ezechia, înșelați!
Pentru că el nu va putea
Ca izbăvire să vă dea.
30Să nu vă facă el, apoi,
În Domnul, să vă-ncredeți voi,
Zicând: „Domnul ne ocrotește.
Domnul, mereu, ne izbăvește.
Cetatea nu va fi lăsată
Asirienilor, vreodată.”
31Nu-l ascultați pe Ezechia,
Ci voi să ascultați solia
Celui care e așezat
Peste Asiria-mpărat:
„Pentru voi toți, este mai bine
Să încheiați pace, cu mine.
Supuși, dacă o să-mi fiți mie,
Mânca-veți din a voastră vie
Și din smochinul ce-l aveți.
Apă, voi veți putea să beți,
Din puțul vostru, până când –
32La voi – veni-voi, încurând,
Ca să vă mut în altă țară.
Pâine și grâu veți avea iară,
Veți avea vie și smochini,
Ulei și miere și măslini.
Acolo, voi o să trăiți,
Mereu, și nu o să muriți.
Să nu cumva să vă lăsați,
De Ezechia înșelați,
Căci doar vă amăgește când
O să îl auziți zicând:
„Al nostru Domn ne ocrotește!
Domnul, mereu, ne izbăvește!”
33Dar dumnezei, nu aveau oare,
În lume, și alte popoare?
Țările lor, oare-au scăpat
De al meu mare împărat?
34Unde sunt zeii cei pe care
Țara Hamatului îi are?
Unde-s cei ai Arpadului,
Sau ai Sefarvaimului?
Unde-s ai Ivei dumnezei,
Sau cei ai Henei? Unde-s ei?
Au izbăvit Samaria,
Ăști dumnezei, din mâna mea?
35Ce dumnezei ați auzit,
Că țările și-au izbăvit,
Încât – acum – să credeți voi,
Că Domnul vostru, mai apoi,
Vă va scăpa din mâna mea
Și izbăvire-o să vă dea?”
36Întreg poporul a tăcut,
Făcând așa cum le-a cerut
Chiar împăratul: „Să tăceți!
Nici un cuvânt să nu spuneți!”
37Apoi, Eliachim – cel care,
Pe Hilchia, părinte-l are –
Cu Șebna – cel ce l-a-nsoțit,
Căci logofăt era numit –
Și cu al lui Asaf fecior –
Ioah, cari fost-a scriitor –
La Ezechia au plecat
Și straiele și-au sfâșiat,
Atunci când au istorisit
Tot ce Rabșache a vorbit.
Selectat acum:
2 Împărați 18: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca