2 Corinteni 5
5
1„Noi știm, și-astfel, suntem pe pace,
Cum că atunci când se desface
Cortul acesta, pământesc –
Adică straiul cel trupesc –
Avem, în cer, drept moștenire,
Mereu, o altfel de clădire,
Ce, veșnică, este durată
Și cari, de Dumnezeu, ni-e dată,
Căci nu-i, de mână omenească,
Zidită, ci este cerească.
2În cortul nostru, fiecare
Gemem, având o arzătoare
Dorință, ca să încercăm,
Peste acest trup, să purtăm –
Pentru că este pământesc –
Locașul nostru, cel ceresc.
3Lucrul acesta, negreșit,
Are să fie-nfăptuit,
Dacă, atunci când, îmbrăcați,
Urmăm a fi – dragii mei frați –
N-avem ca, dezbrăcați apoi,
Să fim găsiți, de-acest trup, noi.
4Chiar dacă gemem, apăsați,
În cortu-acesta, dezbrăcați,
Nu vrem să fim, de el apoi,
Ci, îmbrăcați, voim ca noi
Să fim, cu trupul cel ceresc,
Peste cel care-i pământesc,
Spre-a fi, de viață, înghițit
Tot ce e-n noi, morții, sortit.
5Iar Dumnezeu este Cel care,
Pe noi, pe toți – pe fiecare –
Pentru aceasta ne-a creat
Și-arvuna Duhului, ne-a dat.
6Plini de încredere apoi,
Întotdeauna, suntem noi;
Dacă acasă ne găsim
În trup, departe pribegim,
De Domnul – pentru că-ncercăm,
7Doar prin credință, să umblăm,
Așa după cum ni se cere
Și, nicidecum, după vedere.
8Deci, plini de-ncredere, trăim,
Și-am vrea, mai mult, să părăsim
Trupul acesta, ca apoi,
La Domnu-acasă, să fim noi.
9De-aceea, noi ne și silim
Ca ne-ncetat, plăcuți să-I fim,
Și să putem rămâne-acasă,
Departe, când suntem, de casă.
10Căci trebuie ca toți – odată –
La scaunul de judecată,
Al lui Hristos, să ne-adunăm,
Și-n fața Lui, să așteptăm
Răsplata, bine meritată,
Ce are să ne fie dată,
Pentru tot binele-mplint,
Sau pentru răul săvârșit,
Pe vremea-n care ne găseam
În trup și, pe pământ, trăiam.”
Făptura cea nouă
11„Ca unii care, bine știm
Frica de Domnul, noi dorim,
Pe oameni, ca să căutăm,
Mereu, să îi încredințăm;
Dar Dumnezeu este Cel care
Ne-a cunoscut, pe fiecare,
Și am nădejde că și voi –
În cugete – ne știți, pe noi.
12Cu-aceasta, nu ne lăudăm
Singuri, ci vrem ca să vă dăm –
În ce-i referitor la noi –
Temei de laudă, ca voi
Să le răspundeți celor care
Văd laude-n înfățișare
Și nu în ceea ce – firește –
Numai în inimi, se găsește.
13Într-adevăr dar, dacă noi,
Din minți, părem ieșiți apoi,
Să știți că, pentru Dumnezeu,
Din minți, suntem ieșiți, mereu.
Dar dacă minți întregi avem,
Întregi, doar pentru voi, suntem.
14Pe toți ne strânge – ne-ndoios –
Mereu, iubirea lui Hristos.
În felul nostru, noi gândim
Și, de aceea, socotim
Că dacă Unul a murit
Pentru toți ceilalți, negreșit,
Și ceilalți au pierit apoi.
15El a murit dar, pentru noi,
Ca toți cei care se găsesc,
Pe astă lume – și trăiesc –
De-acum, să nu mai trebuiască,
Doar pentru ei, ca să trăiască,
Ci să trăiască, pentru El –
Adică, doar pentru Acel
Cari, pentru ei, S-a arătat
Și a murit și-a înviat.
16Astfel, de-acum în colo, noi
N-avem a mai cunoaște-apoi,
În felul lumi-acesteia –
Să știți – nicicând, pe nimenea.
Chiar dacă noi – cum am văzut –
Că pe Hristos, L-am cunoscut
În felul lumii, nici pe El
Nu Îl mai știm, acum, astfel.
17Dacă e cineva-n Hristos,
Omul acela – ne-ndoios –
Nu e cu lumea, pe măsură,
Căci nouă este-a sa făptură.
Tot ce e vechi s-a dus și-apoi,
S-au făcut numai lucruri noi.
18Și-aceste lucruri vin, mereu,
Doar de la bunul Dumnezeu,
Cel care, prin Hristos – pe noi –
Cu El ne-a împăcat apoi.
Astfel, după ce ne-a iertat,
Slujba-mpăcării, El ne-a dat.
19Să știți, că în Hristos, mereu,
Se află însuși Dumnezeu,
Căci astfel a găsit că-i bine,
De-a împăca lumea, cu Sine,
Nemaiținând, la nimenea,
Păcatele ce le avea,
La socoteală; iar apoi,
El ne-a însărcinat, pe noi,
Ca-n astă lume, să venim,
Unde să propovăduim,
La toți – în cele patru zări –
Vestea acestei împăcări.
20Noi, astfel dar, am fost aleși
Și-n astă lume-apoi trimeși,
Căci suntem împuterniciți
Ai lui Hristos, așa să știți!
Și, ca și cum chiar Dumnezeu
Ar îndemna prin noi, mereu,
Fierbinte vă rugăm, frumos,
În Sfântul Nume-al lui Hristos,
Cu Dumnezeu – dragii mei frați –
De-ndată, să vă împăcați!
21Pe Cel care n-a cunoscut
Nici un păcat, El L-a făcut,
Păcat să fie, pentru noi,
Ca să putem să fim apoi –
Prin El – neprihănirea care,
Al nostru Dumnezeu o are.”
Selectat acum:
2 Corinteni 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca