2 Corinteni 5:1-5

„Noi știm, și-astfel, suntem pe pace, Cum că atunci când se desface Cortul acesta, pământesc – Adică straiul cel trupesc – Avem, în cer, drept moștenire, Mereu, o altfel de clădire, Ce, veșnică, este durată Și cari, de Dumnezeu, ni-e dată, Căci nu-i, de mână omenească, Zidită, ci este cerească. În cortul nostru, fiecare Gemem, având o arzătoare Dorință, ca să încercăm, Peste acest trup, să purtăm – Pentru că este pământesc – Locașul nostru, cel ceresc. Lucrul acesta, negreșit, Are să fie-nfăptuit, Dacă, atunci când, îmbrăcați, Urmăm a fi – dragii mei frați – N-avem ca, dezbrăcați apoi, Să fim găsiți, de-acest trup, noi. Chiar dacă gemem, apăsați, În cortu-acesta, dezbrăcați, Nu vrem să fim, de el apoi, Ci, îmbrăcați, voim ca noi Să fim, cu trupul cel ceresc, Peste cel care-i pământesc, Spre-a fi, de viață, înghițit Tot ce e-n noi, morții, sortit. Iar Dumnezeu este Cel care, Pe noi, pe toți – pe fiecare – Pentru aceasta ne-a creat Și-arvuna Duhului, ne-a dat.