YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 91

91
1Cel care locuiește la adăpostul Celui Foarte Înalt, se odihnește la umbra Celui Omnipotent. 2Eu Îl numesc pe Iahve Refugiul meu, Fortăreața mea, Dumnezeul meu în care mă încred! 3El te va scăpa (ca pe o pasăre) de lațul păsărarului și de epidemia distrugătoare. 4Iahve te va acoperi cu penele Sale; și te vei adăposti sub aripile Lui. Te poți baza pe consecvența caracterului Său care îți va asigura apărarea și te va proteja. 5Nu îți va (mai) fi frică de pericolele din timpul nopții și nici de săgeata care zboară ziua. 6Nu te vei speria de epidemia care umblă prin întuneric și nici de aceea care devastează (oamenii) în mijlocul zilei. 7Chiar dacă ar cădea în apropierea ta (loviți de aceste pericole) o mie de oameni și indiferent că în partea dreaptă vei vedea alți zece mii de oameni decimați în mod asemănător, acestea nu se vor apropia de tine. 8Tu (doar) vei privi și vei vedea recompensa celor răi! 9Pentru că zici lui Iahve: „Tu ești refugiul meu!” și faci din Cel Foarte Înalt fortăreața ta, 10nu te va afecta niciun rău; și niciun dezastru nu se va apropia de cortul tău. 11El va da ordin îngerilor Săi; și ei te vor păzi permanent. 12Te vor susține cu brațele lor, pentru ca să nu îți lovești piciorul de vreo piatră. 13Așa vei putea călca peste lei, peste vipere, peste pui de lei și peste șerpi. 14(Iahve zice:) „Pentru că Mă iubește, Eu îl voi salva. Îl voi proteja de pericole, pentru că el cunoaște numele Meu. 15Va striga; și Eu îi voi răspunde. Voi fi cu el în dificultăți(le prin care va trebui să treacă); îl voi scăpa și îl voi onora. 16Îl voi sătura cu viață lungă și va beneficia de salvarea Mea.”

Selectat acum:

Psalmii 91: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate