YouVersion
Pictograma căutare

Numeri 4

4
1Iahve le-a zis lui Moise și lui Aaron: 2„Să îi numărați pe descendenții lui Chehat separat de ceilalți leviți, conform clanurilor și familiilor lor. 3Această listă să conțină bărbați de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Să fie înscriși toți aceia care sunt capabili să facă vreo lucrare la cortul Întâlnirii. 4Slujba descendenților lui Chehat pe care o vor face la cortul Întâlnirii, va consta în grija față de lucrurile foarte sfinte. 5Atunci când tabăra se va pregăti să plece, Aaron și fiii lui să intre, să dea jos draperia separatoare și să acopere Cufărul Declarației cu ea. 6Să pună deasupra lui un acoperiș din piele de vițel de mare și să acopere totul cu o pânză albastră. Apoi să îi pună barele la loc. 7Să acopere masa pe care se oferă (înaintea lui Iahve) pâine, punând peste ea o pânză albastră. Să pună apoi pe aceasta farfuriile, vasele pentru tămâie, vasele cu gâtul strâmt și cele în formă semi-sferică pentru sacrificiile de băutură. Să fie pusă pe ea și pâinea reprezentativă (pentru clanurile lui Israel). 8Apoi să pună peste acestea o pânză care are culoarea roșiatică. Peste toate aceasta să pună un acoperiș făcut din piele de vițel de mare. Apoi să îi pună barele la loc. 9Să acopere cu o pânză albastră suportul pentru sursele de lumină și candelele lui, uneltele pentru stins focul, tăvițele și toate vasele pentru ulei specifice acestuia. 10Să îl pună cu toate uneltele lui sub un acoperiș făcut din piele de vițel de mare și să îl așeze pe (o) targă. 11Peste altarul de aur să pună o pânză albastră și să o acopere cu piele de vițel de mare. Apoi să îi pună barele la loc. 12Ei trebuie să ia toate uneltele pentru slujire care sunt folosite în Sanctuar, să le pună într-o pânză albastră, să le acopere cu o piele de vițel de mare și să le așeze pe targă. 13Să ia cenușa de pe altar. Apoi să îl acopere cu o pânză colorată roșu-închis. 14Să pună deasupra altarului toate uneltele lui care sunt folosite pentru slujire: fărașele, furculițele, lopețile, și vasele acestuia. Să le acopere cu o piele de vițel de mare și să îi pună barele. 15Când Aaron și fiii lui vor fi terminat acoperirea Sanctuarului și a tuturor lucrurilor acestuia, iar tabăra va fi pregătită de plecare, descendenții lui Chehat trebuie să vină și să transporte aceste lucruri. Dar să nu atingă niciunul dintre lucrurile sfinte. Dacă nu vor respecta această interdicție, vor muri. Acestea sunt obiectele cortului Întâlnirii pe care trebuie să le ducă descendenții lui Chehat. 16Elazar, fiul preotului Aaron, va fi responsabil de uleiul pentru iluminat, de tămâia parfumată, de darul de mâncare care este oferit continuu, de uleiul pentru ungere, de Tabernacol cu tot ce este în el, de Sanctuar și de uneltele lui.” 17Apoi Iahve le-a zis lui Moise și lui Aaron: 18„Aveți grijă de reprezentanții clanurilor chehatiților: să nu fie distrus din mijlocul leviților. 19Vă spun acum ce trebuie să faceți pentru ei, ca să trăiască și să evite moartea atunci când se vor apropia de lucrurile sfinte: Aaron și fiii lui trebuie să intre și să dea fiecăruia ceva de făcut sau de transportat. 20Dar descendenților lui Chehat nu li se permite să intre și să se uite nici măcar foarte puțin la lucrurile sfinte; altfel, vor muri.” 21Apoi Iahve i-a zis lui Moise: 22„Numărați-i și pe descendenții lui Gherșon conform familiilor și clanurilor de care aparțin. 23Lista să cuprindă bărbații de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Să fie înscriși toți aceia care sunt capabili să facă vreo lucrare pentru cortul Întâlnirii. 24Vă spun acum care este slujba clanurilor gherșoniților, adică ce trebuie să facă și să transporte aceștia 25Ei vor transporta draperiile Tabernacolului, cortul Întâlnirii cu acoperișul lui, pieile de viței de mare care se pun deasupra ca (al doilea) acoperiș, draperia de la intrarea în cortul Întâlnirii, 26draperiile curții, draperia de la intrarea pe poarta curții care înconjoară Tabernacolul și altarul, funiile lor și toate uneltele care aparțin acestora. Ei să facă tot ce va fi nevoie pentru (a transporta) aceste obiecte. 27Toată slujirea gherșoniților cu privire la tot ce trebuie să transporte și tot ce trebuie să facă, să fie realizată la porunca lui Aaron și a descendenților lui. Să îi pui responsabili peste tot ce se va transporta. 28Aceasta este slujirea clanurilor gherșoniților referitoare la cortul Întâlnirii. Îndeplinirea responsabilităților lor să fie urmărită de Itamar – fiul preotului Aaron. 29Să numeri și pe descendenții lui Merari conform clanurilor și familiilor de care aparțin. 30Lista să cuprindă bărbați de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Să fie înscris oricine este capabil să facă vreo lucrare la cortul Întâlnirii. 31Vă spun acum care sunt lucrurile pe care trebuie să le transporte ei și care este slujirea lor la cortul Întâlnirii: scândurile Tabernacolului cu barele lor, stâlpii, postamentele (acestora), 32stâlpii care înconjoară curtea și postamentele lor, țărușii acestora și funiile lor, toate uneltele și tot ce aparține de aceste obiecte. Să precizați numele lucrurilor pe care trebuie să le transporte. 33Aceasta este slujirea clanurilor formate din descendenții lui Merari. Itamar – fiul preotului Aaron – trebuie să supravegheze toată slujirea lor de la cortul Întâlnirii.” 34Moise, Aaron și conducătorii adunării i-au numărat pe descendenții lui Chehat, conform clanurilor și familiilor de care aparțineau. 35Lista a cuprins bărbați de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Au fost înscriși toți aceia care erau capabili să facă vreo lucrare la cortul Întâlnirii. 36Numărul lor, repartizat pe clanuri, a fost în total de două mii șapte sute cincizeci. 37Aceștia au fost cei înscriși la recensământul clanurilor chehatiților. Lista cuprindea pe toți aceia care puteau să slujească la cortul Întâlnirii. Moise și Aaron i-au numărat conform poruncii lui Iahve dată prin Moise. 38Apoi au fost numărați gherșoniții conform clanurilor și familiilor de care aparțineau. 39Lista cuprindea bărbați de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Cei care erau capabili să facă vreo lucrare la cortul Întâlnirii, 40numărați conform clanurilor și familiilor lor, au fost două mii șase sute treizeci de bărbați. 41Acesta a fost numărul celor înregistrați la recensământul clanurilor gherșoniților. Au fost înscriși toți aceia care puteau să slujească la cortul Întâlnirii. Moise și Aaron i-au numărat conform poruncii lui Iahve. 42Apoi au fost numărați cei care aparțineau descendenților lui Merari, conform clanurilor și familiilor de care aparțineau. 43Au fost înscriși bărbați de la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Cei care erau capabili să facă vreo lucrare la cortul Întâlnirii, 44numărați conform clanurilor lor, au fost trei mii două sute de oameni. 45Acesta a fost numărul celor care aparțineau clanurilor formate din descendenții lui Merari. Moise și Aaron i-au numărat respectând porunca lui Iahve dată prin Moise. 46Astfel au fost luați în evidență toți leviții pe care Moise, Aaron și conducătorii lui Israel i-au înscris făcând recensământul clanurilor și familiilor lor. 47Lista acestora cuprindea bărbații la vârsta de treizeci de ani până la vârsta de cincizeci de ani. Ea era formată din numele tuturor acelora care puteau să slujească și să transporte obiectele grele de la cortul Întâlnirii. 48Numărul lor (total) a fost de opt mii cinci sute optzeci de bărbați. 49Ei au fost numărați conform poruncii date de Iahve prin Moise; și fiecăruia i s-a precizat cum trebuie să slujească și ce trebuie să transporte. Acesta a fost recensământul făcut exact cum i-a poruncit Iahve lui Moise.

Selectat acum:

Numeri 4: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate