YouVersion
Pictograma căutare

Numeri 16

16
1Corah – fiul lui Ițhar – fiul lui Chehat – fiul lui Levi, împreună cu Datan și Abiram – fiii lui Eliab și cu On – fiul lui Pelet – urmași ai lui Ruben – 2s-au aliat cu două sute cincizeci de oameni dintre israelieni care erau conducători ai adunării, aleși dintre membrii acesteia. Ei formau categoria celor bine cunoscuți de popor. Toți aceștia s-au revoltat împotriva lui Moise. 3S-au adunat și s-au manifestat atât împotriva lui Moise, cât și a lui Aaron, zicându-le: „Este suficient câte (privilegii) v-ați permis! Toți cei care formează adunarea (poporului nostru) sunt sfinți; și Iahve este în mijlocul ei! Deci de ce vă ridicați deasupra adunării lui Iahve?” 4Când a auzit Moise acest protest, a căzut cu fața spre pământ. 5Apoi i-a zis lui Corah și grupului lui: „Mâine dimineață, Iahve va arăta cine este al Lui, cine este sfânt și cui îi permite să se apropie de El. Cel pe care l-a ales Iahve, acela se va apropia. 6Faceți acest lucru: luați cădelnițe, atât tu, Corah, cât și grupul tău. 7Mâine puneți în ele foc și tămâie înaintea lui Iahve; și omul pe care El îl alege, va fi cel sfânt. Voi, leviții, ați depășit limitele admise!” 8Apoi Moise i-a zis lui Corah: „Fii ai lui Levi, ascultați ce vreau să vă spun! 9Este prea puțin pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea acestui popor, permițându-vă să vă apropiați de El ca să faceți lucrarea de la Tabernacolul Lui, să stați înaintea adunării și să o slujiți? 10Iahve a fost de acord să vă apropiați de El. A acceptat ca atât tu, cât și toți frații tăi – descendenți ai lui Levi – să procedați astfel; iar acum vreți și preoția? 11Să știi că tu și tot grupul tău, v-ați adunat, de fapt, împotriva lui Iahve. Cine este Aaron, ca să protestați împotriva lui?” 12Moise a trimis pe cineva să îi cheme pe Datan și pe Abiram care erau fiii lui Eliab; dar ei au zis: „Nu venim! 13Nu îți este suficient că ne-ai scos dintr-o țară unde curge lapte și miere ca să ne omori în deșert? Acum mai vrei să ne fii și stăpân? 14Este evident că nu ne-ai dus într-o țară în care curge lapte și miere, nici nu ne-ai dat ca moștenire terenuri agricole și vii! Crezi că îi poți înșela pe oameni să nu vadă aceste lucruri evidente? Nu venim!” 15Moise s-a mâniat foarte mult; și I-a zis lui Iahve: „Nu lua în considerare sacrificiul lor. Nu mi-am însușit nici măcar un măgar din proprietatea lor și nu am făcut nimic rău față de niciunul dintre ei.” 16Apoi Moise i-a zis lui Corah: „Tu, împreună cu tot grupul, să vă prezentați mâine înaintea lui Iahve. Să fiți acolo tu, ei și Aaron. 17Fiecare să își ia cădelnița; să pună tămâie în ea și să și-o așeze înaintea lui Iahve. Astfel, vor fi două sute cincizeci de cădelnițe. Atât tu, cât și Aaron să veniți având fiecare cădelnița lui!” 18Toți acei oameni și-au luat cădelnițele, au pus foc și tămâie în ele și au stat în zona de la intrarea în cortul Întâlnirii împreună cu Moise și cu Aaron. 19Corah a adunat întreaga adunare a poporului împotriva lor – la intrarea în cortul Întâlnirii. Atunci gloria lui Iahve s-a revelat întregii adunări. 20Iahve le-a zis lui Moise și lui Aaron: 21„Despărțiți-vă de această adunare, ca să îi pot face să dispară într-o clipă.” 22Ei au căzut cu fețele spre pământ și au zis: „O, Dumnezeule, Dumnezeul spiritelor oricărui corp, dacă va păcătui un singur om, oare Te vei mânia pe toată adunarea?” 23Iahve i-a zis lui Moise: 24„Spune-i adunării: «Îndepărtați-vă de locuința lui Corah, de cea a lui Datan și a lui Abiram.»” 25Moise s-a ridicat și s-a dus la Datan și la Abiram. El a fost urmat de bătrânii consilieri ai lui Israel. 26Atunci a vorbit adunării și i-a zis: „Vă rog să vă îndepărtați de corturile acestor oameni răi; și nu atingeți nimic din ce este al lor! Altfel, și voi veți fi distruși din cauza tuturor păcatelor lor!” 27Ei s-au îndepărtat de cortul lui Corah, de cel al lui Datan și al lui Abiram. Atât Datan cât și Abiram au ieșit. Fiecare a stat la intrarea în cortul lui împreună cu soțiile, cu fiii și cu copiii lor. 28Moise le-a zis: „Prin ce se va întâmpla (în continuare), veți cunoaște că Iahve m-a trimis să fac toate aceste lucruri și că nu am acționat din proprie inițiativă. 29Dacă acești oameni vor muri cum mor toți ceilalți, sau dacă se va întâmpla cu ei ceva obișnuit, înseamnă că nu m-a trimis Iahve. 30Dar dacă Iahve face să se întâmple cu ei ceva nou, respectiv faptul ca pământul «să își deschidă gura și să îi înghită» împreună cu tot ce le aparține, coborându-i astfel de vii în locuința morților, atunci să știți că acești oameni l-au desconsiderat pe Iahve.” 31Imediat după ce a terminat Moise de spus aceste cuvinte, pământul de sub ei s-a crăpat. 32El „și-a deschis gura” și i-a înghițit atât pe ei împreună cu familiile lor, cât și pe toți oamenii lui Corah împreună cu toate bunurile lor. 33Astfel, acei oameni au coborât vii în locuința morților împreună cu tot ce era al lor. Apoi pământul s-a închis peste ei; și astfel, au dispărut din mijlocul adunării… 34Toți israelienii care erau în jurul lor, au început să fugă atunci când i-au auzit strigând; pentru că ziceau: „Pământul «ne va înghiți» și pe noi!” 35A coborât și un foc din cer, care venea de la Iahve. Acesta i-a consumat pe cei două sute cincizeci de bărbați care aduseseră tămâie. 36Apoi Iahve i-a zis lui Moise: 37„Spune-i lui Elazar care este fiul preotului Aaron, să ia cădelnițele din foc, pentru că sunt sfinte; și să ducă acel foc la distanță. 38Din cădelnițele acestor oameni care au păcătuit împotriva sufletelor lor, să se facă niște plăci bătute. Cu ele să se acopere altarul. Pentru că ei au adus cădelnițele înaintea lui Iahve, acestea sunt sfinte. Ele vor fi pentru israelieni dovada unei minuni.” 39Preotul Elazar a luat cădelnițele de bronz pe care le aduseseră de la cei arși. Le-a bătut și a făcut din ele niște plăci pentru acoperirea altarului. 40A procedat exact cum i-a poruncit Iahve prin Moise. Aceasta este o amintire pentru israelieni; pentru ca niciun străin, care nu este urmaș al lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea lui Iahve, ca să evite să i se întâmple la fel ca lui Corah și ca celor care au fost împreună cu el. 41A doua zi, întreaga adunare a israelienilor a protestat împotriva lui Moise și a lui Aaron, zicând: „Voi ați omorât poporul lui Iahve!” 42În timp ce adunarea se unise împotriva lor, Moise și Aaron s-au întors spre cortul Întâlnirii. În mod instant, norul l-a acoperit; și a fost evidentă gloria lui Iahve. 43Moise și Aaron au venit înaintea cortului Întâlnirii. 44Atunci Iahve i-a spus lui Moise: 45„Ieșiți din mijlocul acestei adunări ca să o ard complet într-o clipă!” Ei au căzut cu fețele spre pământ. 46Moise i-a zis lui Aaron: „Ia-ți cădelnița, pune în ea foc de pe altar, pune-i și tămâie și du-te repede în mijlocul adunării, ca să faci achitare pentru oamenii ei; pentru că s-a declanșat mânia care merge înaintea lui Iahve. A început dezastrul!” 47Aaron a luat cădelnița, așa cum îi spusese Moise; și a fugit în mijlocul adunării. Dezastrul deja începuse între oamenii poporului. El a tămâiat și a făcut astfel achitare pentru popor. 48Procedând așa, el a stat între cei morți și cei vii. Atunci, dezastrul s-a oprit. 49Cei omorâți de acel dezastru au fost paisprezece mii șapte sute de oameni, în afară de cei care muriseră din cauza lui Corah. 50Când s-a oprit dezastrul, Aaron s-a întors la Moise, la intrarea în cortul Întâlnirii.

Selectat acum:

Numeri 16: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate