YouVersion
Pictograma căutare

Numeri 12

12
1Miriam și Aaron au protestat verbal împotriva lui Moise, pentru că își luase ca soție o femeie cușită. 2Ei ziceau: „Oare numai prin Moise comunică Iahve poporului? Nu a vorbit El și prin noi?” Iahve a auzit ce spuneau ei. 3Moise era un om foarte blând. El ajunsese mai blând decât oricine de pe suprafața pământului. 4În scurt timp, Iahve le-a zis lui Moise, lui Aaron și lui Miriam: „Veniți toți trei la cortul Întâlnirii!” Astfel, ei au mers acolo. 5Atunci Iahve a coborât într-un stâlp de nor; și i-a chemat pe Aaron și pe Miriam; iar ei au venit amândoi în față. 6El le-a zis: „Ascultați (cu atenție) ce vă spun: când există un profet între voi, Eu – Iahve – Mă revelez lui în viziuni; și îi vorbesc prin intermediul viselor. 7Nu tot așa se întâmplă și cu sclavul Meu care se numește Moise. El își îndeplinește consecvent și cu exactitate responsabilitățile față de toată «casa» Mea. 8Cu el vorbesc direct cu gura Mea, în mod clar, nu prin intermediul unor mesaje misterioase. El vede atunci cum este Iahve. Deci cum v-ați permis să vorbiți fără frică împotriva sclavului Meu numit Moise?” 9Mânia lui Iahve s-a declanșat împotriva lor; și atunci El S-a îndepărtat. 10Când s-a ridicat norul de pe cortul Întâlnirii, Miriam era plină de lepră. Pielea corpului ei devenise albă ca zăpada. Aaron s-a întors spre Miriam și a văzut că era plină de lepră. 11Atunci el i-a zis lui Moise: „Stăpânul meu, nu ne pedepsi pentru un păcat pe care l-am făcut într-un mod atât de stupid. 12Nu accepta ca ea să fie ca un copil născut mort, a cărui carne este pe jumătate infectată când iese din uterul mamei lui!” 13Moise a strigat spre Iahve, zicând: „O, Dumnezeule, Te rog să o vindeci!” 14Dar Iahve i-a răspuns lui Moise: „Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în față, nu și-ar fi suportat ea rușinea șapte zile? Să fie deci închisă în exteriorul taberei șapte zile; și apoi poate fi reprimită.” 15Astfel, Miriam a fost închisă în exteriorul taberei șapte zile. Poporul nu s-a deplasat mai departe până când Miriam nu a fost reprimită în tabără. 16Apoi ei au plecat din Hațerot și și-au stabilit (temporar) tabăra în deșertul Paran.

Selectat acum:

Numeri 12: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate