Matei 6:1-6
Matei 6:1-6 BVA
Fiți atenți ca dreptatea voastră să nu fie pusă în evidență avându-i ca spectatori pe oameni. Dacă în fața lor vă arătați corectitudinea în raportul vostru cu Dumnezeu, El nu vă va mai recompensa. Ci atunci când faci un bine celor din jurul tău, nu te lăuda ca ipocriții din sinagogi și de la intersecțiile drumurilor. Ei urmăresc să fie apreciați de oameni. Vă asigur că astfel, ei și-au luat recompensa. Când faci bine celor din jurul tău, procedează astfel încât să nu știe «stânga» ta ce face «dreapta». Fii discret, pentru ca binefacerea ta să îți fie recompensată de Tatăl tău care vede ce faci în secret. Când vă rugați, să nu procedați ca ipocriții. Lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la intersecțiile drumurilor, ca să fie văzuți de oameni. Vă spun adevărul: ei și-au luat astfel recompensa. Când te rogi, intră în camera ta, încuie ușa și roagă-te Tatălui tău care este în (orice loc) secret. Și El, Cel care vede tot ce se face în secret, te va recompensa.



