Va crește o Ramură tânără din tulpina lui Ișai; și un Lăstar apărut din rădăcinile lui, va produce fructe. Spiritul lui Iahve se va odihni peste El. Va fi un Spirit de înțelepciune, de înțelegere, de consiliere și de autoritate. Acela va fi în același timp Spiritul cunoașterii și al fricii de Iahve. Plăcerea Sa va fi frica de Iahve. El nu se va lăsa influențat de aspectul exterior atunci când va judeca, nici nu va lua decizii bazat pe informații din surse neverificate; ci îi va judeca corect pe cei săraci și va decide fără să avantajeze (în mod nedrept) pe cineva atunci când va pronunța sentințe pentru cei defavorizați de pe pământ. Folosind nuiaua gurii Sale, El va lovi pământul; iar cu suflarea buzelor Sale, îl va distruge pe cel rău. Dreptatea va fi centura de la mijlocul Său, iar consecvența caracterului Lui va fi echipamentul pe care îl va purta.
Citește Isaia 11
Împărtășește
Compară toate versiunile: Isaia 11:1-5
26 de zile
Adventul (cele patru săptămâni care preced Crăciunul) este un sezon al așteptării, al amintirilor și al bucuriei. Noi așteptăm revenirea lui Hristos, celebrând prima Sa venire chiar și când tânjim după revenirea Sa. Ne amintim de lumea aceasta pierdută și cum El va aduce restaurarea și desăvârșirea când va reveni. Și Îl lăudăm, conștientizând bucuria pe care o avem, pentru că ne-am pus speranța în Hristos. Studiul Dumnezeul care restaurează ne însoțește în această perioadă de Advent, un timp al așteptării și al marilor speranțe câștigate prin Regele nostru etern.
28 Days
Don't lose your focus for the reason of the Christmas season—Jesus. Celebrating Advent is a beautiful way to keep Christ central in the holiday and in this reading plan, you'll take a journey through Scripture to worship our King with daily Bible readings and devotions.
Salvează versete, citește când nu ești conectat la internet, vizionează materiale video cu învățături și multe altele!
Acasă
Biblia
Planuri
Videoclipuri