YouVersion
Pictograma căutare

Galateni 4

4
1De fapt, atât timp cât moștenitorul este copil, deși el este proprietarul (de drept al) tuturor lucrurilor, nu are mai multe drepturi decât un sclav. 2În tot acest timp, el este sub supravegherea tutorilor care îi administrează proprietatea până la timpul decis de tatăl lui. 3În mod asemănător, când eram și noi „copii”, trăiam în sclavia concepțiilor elementare ale lumii. 4Dar la momentul stabilit de Dumnezeu, El a trimis pe Fiul Său. Acesta a fost născut din femeie și a apărut în lumea noastră atunci când legea (mozaică) încă era în vigoare. 5El a venit ca să îi răscumpere pe cei care trăiau sub dominația legii (mozaice); pentru ca astfel, să putem beneficia de înfiere. 6Acum, pentru că sunteți fii (ai Lui), Dumnezeu a trimis Spiritul Fiului Său în inimile voastre. El este Cel care strigă „Abba!”, adică „Tată!”. 7Astfel se confirmă faptul că nu mai ești sclav, ci fiu. Iar dacă ai devenit fiu, ești și moștenitor datorită lui Dumnezeu (care îți este Tată). 8Atunci când nu Îl cunoșteați pe Dumnezeu, erați sclavii celor care, prin natura lor, nu sunt dumnezei. 9Dar acum Îl cunoașteți pe Dumnezeu; și este mai corect să spunem că (mai întâi) ați fost cunoscuți de Dumnezeu. În aceste condiții, cum se explică oare faptul că acceptați să reveniți la statutul de sclavi ai acelor învățături elementare sărace? 10Constat că voi respectați unele obiceiuri legate de anumite zile, luni, anotimpuri și ani. 11Mă tem ca lucrarea mea între voi să nu fi avut efectul dorit. 12Fraților, vă rog să fiți ca mine; pentru că și eu sunt ca voi. Nu îmi faceți astfel nicio nedreptate. 13Voi știți că atunci când v-am predicat Vestea Bună, eram bolnav. 14Acela a fost un test pentru voi. Dar nu m-ați respins (din cauza bolii), ci m-ați primit ca pe un înger al lui Dumnezeu sau ca și cum eu aș fi fost Cristos Isus! 15Deci nu înțeleg ce s-a întâmplat cu acea fericire pe care o aveați la început. Am remarcat faptul că atunci, dacă ar fi fost posibil, v-ați fi scos ochii și mi i-ați fi dat… 16Oare am devenit acum dușmanul vostru (doar) pentru că v-am spus adevărul? 17Acei oameni care vă atrag spre ei, o fac cu pasiune, dar nu cu bune intenții. Ei doresc doar să vă despartă de mine, ca să fiți total dedicați intereselor lor. 18Este bine ca totdeauna să fiți devotați unor scopuri bune; și să faceți acest lucru nu doar atunci când eu sunt împreună cu voi. 19Copiii mei, pentru voi suport din nou „durerile nașterii” până în momentul în care imaginea lui Cristos va fi evidentă în viața voastră. 20Aș fi preferat să fiu acum împreună cu voi și să schimb tonul vocii; pentru că m-ați surprins! 21Am o întrebare pentru voi care (încă mai) doriți să respectați legea (mozaică): luați în considerare ce spune ea? 22Dacă răspunsul vostru este „Da”, atunci trebuie să observați că în ea scrie despre Avraam care a avut doi fii. Unul provenea dintr-o sclavă, iar celălalt dintr-o femeie liberă. 23Fiul care i se născuse din femeia sclavă, a avut o naștere naturală. Dar cel pe care l-a avut de la femeia liberă, s-a născut în urma unei promisiuni. 24Aceste lucruri trebuie interpretate și ca niște simboluri. Cele două femei reprezintă cele două legăminte. Unul dintre ele este cel care a fost dat pe muntele Sinai; și naște copii-sclavi. El este echivalentul Agarei. 25Această femeie numită Agar simbolizează Muntele Sinai din Arabia și corespunde Ierusalimului de astăzi, care este în sclavie împreună cu locuitorii lui. 26Dar mama noastră este Ierusalimul ceresc, unde există libertate! 27De fapt, așa este scris: „Bucură-te femeie sterilă – tu care nu poți avea copii și care nu poți să naști; țipă și strigă de bucurie tu, care nu suferi durerile specifice nașterii! Pentru că femeia care a fost abandonată, va avea mai mulți copii decât cea care are soț!” 28Fraților, voi sunteți ca Isaac, adică fii născuți în urma unei promisiuni. 29Atunci, fiul care se născuse în mod natural, îl persecuta pe cel care fusese născut prin intervenția remarcabilă a Spiritului. Același lucru se întâmplă și acum. 30Dar cum continuă Scriptura? Ea spune astfel: „Alung-o pe femeia sclavă împreună cu fiul ei; pentru că fiul sclavei nu va fi moștenitor împreună cu fiul femeii libere.” 31Fraților, vreau să vă spun că noi nu suntem fiii sclavei, ci ai femeii libere.

Selectat acum:

Galateni 4: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate