YouVersion
Pictograma căutare

Exodul 35

35
1Moise a adunat pe toți urmașii lui Israel; și le-a zis: „Vă prezint acum ce a poruncit Iahve să faceți. 2Să lucrați șase zile; dar a șaptea zi să fie considerată sfântă. Aceasta este o zi de odihnă, închinată lui Iahve. Oricine va lucra în acea zi, să fie pedepsit cu moartea. 3Să nu aprindeți focul în niciuna dintre locuințele voastre în ziua de Sabat.” 4Moise a mai zis întregului popor al israelienilor: „Iahve a mai dat următoarea poruncă: 5«Luați din ce aveți și faceți o donație pentru Iahve. Fiecare să aducă astfel lui Iahve așa cum îl lasă inima: aur, argint, bronz, 6fire colorate cu albastru, roșu-închis și roșiatic, fir de in subțire și păr de capră. 7Mai puteți dona piei de berbeci vopsite în roșu, piei de vițel de mare, lemn de salcâm, 8ulei pentru iluminat, arome pentru ungere(a făcută cu ocazia instalării în slujbă) și pentru tămâia parfumată. 9Donația voastră mai poate fi formată și din pietre de onix ca și din (alte) pietre pentru tunică și pentru vestă.» 10Toți aceia dintre voi care sunt ingenioși, să vină și să facă tot ce a poruncit Iahve: 11Tabernacolul, adică acel cort și acoperișul lui, cârligele, scândurile, barele, stâlpii și postamentele acestora, 12Cufărul cu barele lui, capacul achitării și draperia separatoare. 13Veți mai face: masa împreună cu barele și toate uneltele ei, pâinea reprezentativă (pentru triburile lui Israel), 14suportul pentru sursele de lumină, uneltele lui, candelele acestuia și uleiul pentru iluminat. 15Apoi mai trebuie să faceți altarul pe care se arde tămâie, barele acestuia, uleiul pentru ungere (în vederea dedicării), tămâia parfumată, draperia de la intrarea în Tabernacol, 16altarul pe care se vor arde animale integral, grătarul lui de bronz, barele și toate uneltele acestuia; și ligheanul cu postamentul lui. 17Veți mai face draperiile curții, stâlpii lor și postamentele acestora, draperia de la intrarea curții, 18grinzile Tabernacolului, stâlpii curții și funiile lor, 19vestimentația lucrată artistic pentru slujirea în Locul Sfânt, hainele sfinte ale preotului Aaron și hainele fiilor lui pentru slujirea ca preoți.” 20Toată adunarea israelienilor a plecat din fața lui Moise. 21Apoi au revenit; și fiecare s-a prezentat cu ce decisese în inima lui (să doneze); și au oferit cât îl lăsa sufletul (să dea). Astfel, ei au făcut lui Iahve donații pentru lucrarea de la Cortul Întâlnirii, pentru toată slujirea de acolo și pentru hainele sfinte. 22Au venit să doneze atât bărbați, cât și femei. Cei care au decis să facă donații, au adus cercei și verigi care se purtau prinse de nas, inele, bijuterii și multe alte lucruri de aur. Fiecare și-a adus aurul sub formă de sacrificiu legănat, oferit lui Iahve. 23Oricine deținea fire care aveau culoarea albastru, roșu-închis și roșiatic, fir de in subțire, păr de capră, piei de berbeci vopsite în roșu sau piei de vițel de mare, le-a adus (ca donație). 24Orice om care putea face o donație în argint sau în bronz, a adus-o lui Iahve. Cine avea lemn de salcâm bun pentru orice fel de lucrare, l-a adus (și l-a donat). 25Toate femeile care știau să toarcă, au tors cu mâinile lor; și au adus astfel fire care aveau culoarea albastru, roșu-închis și roșiatic, împreună cu fir de in subțire. 26Femeile care au decis să participe astfel, și-au folosit abilitățile ca să toarcă (și) păr de capră. 27Conducătorii au adus (și au donat) pietre de onix, pietre pentru tunică și pentru vestă, 28arome, ulei folosit pentru iluminat, ulei pentru ungere (în vederea dedicării) și pentru tămâia parfumată. 29Atât bărbații cât și femeile israelienilor care au decis în inimile lor să aducă ceva pentru lucrarea despre care a poruncit Iahve prin Moise să fie făcută, au participat benevol cu donațiile lor pentru El. 30Apoi Moise a zis israelienilor: „Vă anunț că Iahve l-a nominalizat (într-un mod special) pe Bețalel – fiul lui Uri, care la rândul lui este fiul lui Hur, din tribul lui Iuda. 31El l-a umplut cu Spiritul lui Dumnezeu, cu înțelepciune, cu abilități practice și cunoștințe pentru tot felul de lucrări. 32Acesta este capabil să conceapă proiecte de artă, să prelucreze aurul, argintul și bronzul, 33să taie și să fixeze pietre prețioase, să prelucreze lemnul și să facă diverse lucrări în mod artistic. 34Lui i-a fost oferită și capacitatea de a-i învăța pe alții (ce știe el să facă). Aceste abilități au fost date atât lui Bețaleel, cât și lui Oholiab care este fiul lui Ahisamah, din tribul lui Dan. 35Iahve i-a umplut cu înțelepciune, ca să facă tot felul de lucrări. Ei realizează diverse gravuri, decupaje, cusături în relief cu fire care au culoarea albastru, roșu-închis și roșiatic, împreună cu fire de in subțire. Sunt capabili să facă multe lucrări și să realizeze proiecte în mod ingenios.”

Selectat acum:

Exodul 35: BVA

Evidențiere

Împărtășește

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te