Faptele apostolilor 16:19-26
Faptele apostolilor 16:19-26 BVA
Când au constatat stăpânii sclavei că a dispărut posibilitatea de a mai câștiga bani din ghicit, i-au prins pe Pavel și pe Sila. Apoi i-au adus cu forța în piața publică, predându-i autorităților orașului. Ei i-au pârât în fața guvernatorilor, zicând: „Acești oameni ne perturbă ordinea publică a orașului. Ei sunt niște iudei care predică niște obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie să le acceptăm și nici să le practicăm!” Mulțimea celor care se adunaseră acolo, s-a manifestat și ea împotriva lor; iar guvernatorii au ordonat să li se rupă hainele de pe ei și apoi să fie bătuți. După ce le-au aplicat multe lovituri, i-au băgat în închisoare și au ordonat gărzii să îi păzească bine. În urma acestui ordin, șeful închisorii i-a introdus în cea mai sigură celulă și le-a imobilizat picioarele în butuci. Pe la mijlocul nopții, Pavel și Sila se rugau și Îl lăudau pe Dumnezeu cântând, în timp ce toți ceilalți deținuți îi ascultau. Atunci s-a produs un mare cutremur de pământ care a afectat închisoarea până la fundație, a deschis toate ușile și a distrus toate sistemele de imobilizare ale deținuților.

