YouVersion
Pictograma căutare

2 Cronici 7

7
1Când și-a terminat Solomon rugăciunea, a coborât foc din cer care a consumat arderea integrală și sacrificiile. Cu acea ocazie, casa a fost umplută de gloria lui Iahve. 2Preoții nu puteau să intre în casa lui Iahve, pentru că gloria Lui o umpluse. 3Toți israelienii au văzut focul coborând și gloria lui Iahve care venise peste casă. Atunci s-au aplecat cu fața spre pământ, s-au închinat și au lăudat pe Iahve, zicând: „El este bun! Bunătatea Lui durează pentru eternitate!” 4Apoi regele și tot poporul au sacrificat (multe) animale înaintea lui Iahve. 5Regele Solomon a adus ca sacrificiu douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi. Astfel, regele și tot poporul au sfințit casa lui Dumnezeu. 6Atât preoții cât și leviții cu instrumentele de cântat lui Iahve pe care le făcuse regele David pentru lăudarea Lui, stăteau la locurile lor, zicând: „Bunătatea Lui durează pentru eternitate!” Preoții stăteau înaintea leviților sunând din goarne în prezența întregului Israel. 7Solomon a sfințit și mijlocul curții; apoi a făcut la fel cu locul din fața casei lui Iahve. Acolo a adus el arderile integrale și grăsimea sacrificiilor de pace – pentru că altarul de bronz pe care îl făcuse, nu putea susține toate arderile integrale, toate darurile de mâncare și toată grăsimea (animalelor). 8Solomon a sărbătorit atunci șapte zile împreună cu tot poporul Israel care formase o adunare foarte numeroasă: oamenii veniseră începând din zona numită Lebo-Hamat până la cele de lângă Râul Egiptului. 9În a opta zi au avut o altă adunare – pentru că au făcut sfințirea altarului în șapte zile; iar sărbătoarea a durat tot șapte zile. 10În a douăzeci și treia zi din a șaptea lună, Solomon a dat ocazia poporul să meargă la corturi. Ei au plecat bucuroși și cu mulțumire în inimă pentru binele făcut de Iahve lui David, lui Solomon și poporului Său numit Israel. 11Astfel a terminat Solomon casa lui Iahve și palatul regal. Solomon a reușit să facă tot ce își planificase atât în casa lui Iahve cât și în palatul lui. 12Apoi Iahve i S-a revelat lui Solomon noaptea; și i-a zis: „Ți-am ascultat rugăciunea și am ales ca acest loc să fie consacrat pentru casa unde Mi se vor oferi sacrificii. 13Vor fi situații când voi închide cerul și nu va mai fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce vegetația din țară și când voi trimite epidemia în poporul Meu. 14Atunci, dacă poporul Meu – peste care Îmi este chemat numele – se va smeri, se va ruga și va căuta fața Mea, dacă se va întoarce de la comportamentul lui rău, voi asculta din cer (rugăciunea lui), îi voi ierta păcatele și îi voi vindeca țara. 15Începând de acum, ochii Mei vor fi deschiși și urechile Mele vor lua în considerare rugăciunea făcută în acest loc. 16Am ales și am sfințit această casă pentru ca numele Meu să fie acolo pentru totdeauna. Inima Mea și ochii Mei vor fi acolo în fiecare zi. 17Iar dacă tu vei trăi în prezența Mea având un comportament ca acela al tatăl tău numit David, respectând tot ce ți-am poruncit și conformându-te cerințelor legilor și deciziilor Mele, 18voi consolida tronul suveranității tale, așa cum i-am jurat tatălui tău. Voi face exact cum am promis atunci când am zis: «Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaș care să guverneze poporul Israel.» 19Dar dacă vă veți întoarce de la Mine uitând legile și poruncile pe care vi le-am dat, dacă vă veți depărta (de Mine), dacă veți sluji altor (dumne)zei și vă veți închina în fața lor, 20atunci vă voi dezrădăcina din țara pe care v-am dat-o și voi abandona această casă pe care am sfințit-o pentru numele Meu. O voi face astfel de râs; și va fi ridiculizată între toate celelalte popoare. 21Astfel, oricât de impunătoare este această casă acum, toți cei care vor trece pe lângă ea, se vor mira și vor întreba: «De ce a procedat Iahve așa cu această țară și cu această casă?» 22Atunci li se va răspunde: «Pentru că L-au abandonat pe Dumnezeul strămoșilor lor care se numește Iahve – Cel care i-a scos de pe teritoriul Egiptului – și pentru că s-au asociat cu alți (dumne)zei, s-au închinat înaintea lor și le-au slujit. Așa se explică de ce a adus El împotriva lor tot acest dezastru!»”

Selectat acum:

2 Cronici 7: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate