YouVersion
Pictograma căutare

1 Tesaloniceni 2:1-7

1 Tesaloniceni 2:1-7 BVA

Fraților, știți că vizita pe care noi v-am făcut-o, nu a fost inutilă. Voi mai știți și ce (dezonoare) am suportat în Filipi unde am fost ridiculizați. Dar Dumnezeul nostru ne-a oferit curajul să vă prezentăm Vestea Sa Bună chiar în contextul acelei opoziții. Mesajul nostru nu conține erori și nu este conceput din motive necinstite. Nici nu intenționăm să înșelăm pe cineva. Ci vorbim ca unii care suntem autorizați de Dumnezeu ca să predicăm Vestea Bună. Și astfel, noi nu urmărim să fim aprobați de oameni, ci să fim agreați de Dumnezeu care ne testează inima. De fapt, știți că noi nu am folosit niciodată cuvinte care să vă flateze și nici nu ne-am prefăcut mascându-ne vreo tendință de lăcomie. Dumnezeu poate confirma aceste lucruri. El știe că nici altora și nici măcar în cazul vostru nu am pretins să ni se ofere onoare, deși am fi avut dreptul să fim tratați cu respectul care trebuie acordat unor apostoli ai lui Cristos. Ne-am comportat delicat cu voi – ca o mamă care își îngrijește copiii.

Citește 1 Tesaloniceni 2