YouVersion
Pictograma căutare

1 Ioan 3:1-10

1 Ioan 3:1-10 BVA

Remarcați marea dragoste pe care ne-a demonstrat-o Tatăl! Ea se concretizează în faptul că ne-a numit copii ai lui Dumnezeu; și suntem! Lumea nu ne cunoaște (ca având acest statut) așa cum nu L-a cunoscut nici pe El. Dragii mei, acum suntem copii ai lui Dumnezeu; și ce vom fi, încă nu s-a revelat. Dar știm că atunci când va reveni Cristos, vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Oricine are în el această speranță, se purifică în conformitate cu modelul pe care ni-l oferă Cristos. Oricine păcătuiește, încalcă legea; și, de fapt, păcatul este nerespectarea legii. Știți că Fiul lui Dumnezeu a apărut (în lumea noastră) ca să ia păcatele oamenilor; și în El nu există păcat. Oricine rămâne în El, nu își mai trăiește viața în păcat. Acela în al cărui comportament păcatul este regula de viață, nu L-a văzut și nici nu L-a cunoscut (pe Cristos). Dragi copii, să nu vă înșele nimeni (din acest punct de vedere): cel care practică dreptatea, este un om corect, conform modelului oferit de Cristos. Dar acela care are păcatul ca regulă a vieții lui, este de la diavol – cel care păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu a apărut (în lumea noastră) ca să distrugă lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu, nu mai are ca regulă a vieții lui trăirea în păcat; pentru că în el este natura lui Dumnezeu. Deci nu poate trăi o viață caracterizată (permanent) de păcat, pentru că a fost născut din Dumnezeu. Acesta este testul în baza căruia se poate determina cine este copilul lui Dumnezeu și cine este copilul diavolului: oricine nu practică (de regulă) dreptatea în viața lui, nu este de la Dumnezeu. Același lucru se poate spune și despre cel care nu își iubește fratele.

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate