YouVersion
Pictograma căutare

1 Corinteni 10

10
1Fraților, nu vreau să nu vă informez despre faptul că strămoșii noștri (evrei) au fost toți sub nor și că au trecut toți prin mare. 2Toți s-au identificat cu Moise prin „botezul” trecerii lor împreună prin mare și au beneficiat de efectele acelui nor. 3Toți au mâncat aceeași mană spirituală 4și toți au consumat aceeași băutură spirituală; pentru că au băut din acea stâncă spirituală care era Cristos. 5Și totuși, cei mai mulți dintre ei nu au fost agreați de Dumnezeu. Din acest motiv, au murit în deșert. 6Aceste lucruri care s-au întâmplat, sunt exemple pentru noi, ca (să învățăm) să nu dorim și noi lucrurile rele pe care le-au dorit ei. 7Concret, să nu vă închinați idolilor așa cum au făcut ei. Scriptura spune că „Oamenii s-au așezat să mănânce și să bea; apoi s-au ridicat să danseze” (în cinstea idolului). 8Să nu comitem imoralități sexuale ca cei douăzeci și trei de mii care au murit într-o singură zi (pentru acest păcat). 9Să nu Îl testăm pe Dumnezeu, așa cum au făcut cei care au fost omorâți apoi de mușcăturile șerpilor. 10Să nu protestați așa cum au făcut cei care au fost omorâți de îngerul distrugător. 11Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie niște exemple; și au fost scrise pentru noi care trăim la finalul secolelor. 12Deci acela care consideră că stă în picioare, să fie atent să nu cadă! 13Până acum nu ați fost confruntați cu nicio ispită care să nu fie specifică oamenilor. Iar Dumnezeu este credincios; și nu va permite să fiți ispitiți mai mult decât puteți rezista. Ci împreună cu ispita, El a pregătit și posibilitatea de scăpare, pentru ca astfel să îi puteți rezista. 14Deci, dragii mei, fugiți de închinarea la idoli! 15Vă vorbesc ca unor oameni înțelepți. Judecați singuri ce vă spun! 16„Paharul binecuvântării” pentru care mulțumim (în rugăciune), nu reprezintă el oare faptul că toți beneficiem de sângele lui Cristos? Iar pâinea pe care o rupem, nu vorbește oare despre beneficiul nostru comun care a rezultat din sacrificarea corpului (fizic al) lui Cristos? 17Toți mâncăm dintr-o singură pâine; și acest fapt corespunde realității: noi toți împreună formăm un singur organism. 18Priviți la poporul Israel: cei care mănâncă din carnea animalelor sacrificate, sunt în legătură directă cu altarul. 19Deci vreau să spun oare că are vreo valoare carnea sacrificată idolilor? Sau v-am comunicat cumva ideea că idolul semnifică ceva? 20Nu! Ci vreau să spun că animalele sacrificate de păgâni, sunt oferite nu lui Dumnezeu, ci demonilor. Iar eu nu vreau ca voi să vă implicați astfel în lumea demonilor. 21Nu puteți servi în același timp din paharul Stăpânului și din cel care este al demonilor. Nu puteți participa atât la masa Stăpânului, cât și la cea a demonilor. 22Avem oare curajul să provocăm gelozia Lui? Avem noi o forță mai mare decât a Stăpânului nostru? 23Toate lucrurile sunt permise, dar nu toate sunt utile. Toate sunt permise, dar nu toate edifică (spiritual). 24Nimeni să nu urmărească propriile lui interese; ci fiecare să fie preocupat de interesele celuilalt. 25Puteți mânca orice fel de carne care se vinde în piață, fără să întrebați de unde este adusă. Deci să nu aveți dubii din partea conștiinței, neștiind dacă este bine să fie mâncată. 26De fapt, (Scriptura spune că) „pământul, împreună cu tot ce există pe el, este al lui Iahve”. 27Dacă vreun necredincios vă invită să serviți masa la el și acceptați invitația lui, să mâncați orice vă va servi acolo. Să nu puneți vreo întrebare (legată de proveniența mâncării) din cauza conștiinței. 28Dar dacă cineva vă spune despre o anumită mâncare că provine din alimentele dedicate idolilor, atunci să nu o mâncați. Să procedați așa din cauza celui care a făcut această precizare și din cauza conștiinței. 29Desigur, mă refer nu la conștiința voastră, ci la a celuilalt. Nu am motive să permit ca libertatea mea să fie condamnată de conștiința altuia. 30Dacă eu mulțumesc (lui Dumnezeu) pentru ce mănânc, de ce să fiu condamnat (de altul) pentru consumarea acelor alimente? 31Deci indiferent că mâncați, că beți sau că faceți orice altceva, totul să fie făcut pentru gloria lui Dumnezeu. 32Să trăiți într-un mod care să elimine orice posibilitate de a ofensa atât pe iudei și pe greci, cât și pe cei din comunitatea lui Dumnezeu. 33Și eu îmi dau interesul să procedez la fel, încercând să fiu acceptat de toți; și astfel nu urmăresc interese personale, ci pe ale altora, pentru ca ei să fie salvați.

Selectat acum:

1 Corinteni 10: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate