YouVersion
Pictograma căutare

Romani 13

13
Supunere față de autoritățile civile
1Orice om să fie supus celor mai înalte autorități. Căci nu există autoritate, decât prin Dumnezeu, iar cele care există au fost instituite de Dumnezeu. 2Prin urmare, oricine se împotrivește autorității se împotrivește îndrumării lui Dumnezeu, iar cei care se împotrivesc își vor primi condamnarea. 3Căci conducătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei deci să nu-ți fie frică de autoritate? Fă ce este bine și vei avea laudă din partea ei. 4Căci ea este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Însă, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia! Ea este slujitorul lui Dumnezeu, care pedepsește cu scopul de a aduce mânia Lui peste cel ce face rău. 5De aceea este nevoie să fii supus nu doar din cauza mâniei, ci și din cauza conștiinței.
6Din același motiv, să plătiți și taxele,#13:6 În Imperiul Roman existau mai multe tipuri de încasări publice: (1) venituri obținute din domeniul public; (2) impozite directe, percepute din provincii: capitația (impozitul pe persoane, foarte rar) și impozitul pe proprietăți funciare; (3) impozite indirecte: portorium, impozitul pe circulația mărfurilor; (4) impozite pe vânzări, schimbarea domiciliului, eliberare de sclavi, succesiune; (5) monopolurile: monopolul sării, monopolul asupra baterii monedei; (6) resursele suplimentare: tributul, prada de război, bunurile confiscate. pentru că autoritățile sunt slujitori ai lui Dumnezeu, care se ocupă tot timpul cu aceasta. 7Dați tuturor ceea ce le datorați: taxe – cui datorați taxe, impozite – cui datorați impozite, teamă – cui datorați teamă, onoare – cui datorați onoare.
Dragostea față de semen
8Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, pentru că acela care-și iubește semenul a împlinit Legea. 9Căci „Să nu comiți adulter“, „Să nu ucizi“, „Să nu furi“, „Să nu poftești“#13:9 Vezi Ex. 20:13-15, 17; Deut. 5:17-19, 21. și orice altă poruncă, sunt cuprinse în cuvântul acesta: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți“#13:9 Vezi Lev. 19:18.. 10Dragostea nu-i face rău semenului; deci dragostea este împlinirea Legii.
Ziua Domnului este aproape
11 Să faceți lucrul acesta, căci știți vremea în care ne aflăm: este deja ora să vă treziți din somn, căci mântuirea noastră este mai aproape acum decât atunci când am devenit credincioși. 12Noaptea aproape a trecut, iar ziua se apropie. Să ne dezbrăcăm, deci, de faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. 13Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri și în beții, nu în desfrânare și în depravare, nu în ceartă și în invidie. 14Dimpotrivă, îmbrăcați-vă cu Domnul Isus Cristos și nu vă preocupați de cum să împliniți poftele firii voastre pământești.

Selectat acum:

Romani 13: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate