YouVersion
Pictograma căutare

Matei 28

28
Învierea lui Isus
(Mc. 16:1-8; Lc. 24:1-12; Ioan 20:1-18)
1După ziua de Sabat, în zorii primei zile a săptămânii, Maria Magdalena și cealaltă Maria au venit să se uite la mormânt.
2Și iată că a avut loc un mare cutremur, căci un înger al Domnului a coborât din Cer, s-a dus și a rostogolit piatra de la intrarea mormântului și s-a așezat pe ea. 3Înfățișarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada. 4De frica lui, gardienii s-au cutremurat și au rămas ca morți.
5Îngerul le-a zis femeilor: „Nu vă temeți! Știu că Îl căutați pe Isus Care a fost răstignit. 6Nu este aici, pentru că a înviat, așa cum a spus. Veniți și vedeți locul unde fusese pus. 7Apoi duceți-vă repede și spuneți-le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morți! Iată că El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo Îl veți vedea». Iată, v-am spus aceste lucruri!“.
8Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să-i anunțe pe ucenicii Lui. 9Dar iată că le-a ieșit înainte Isus, zicând: „Bucurați-vă!“. Ele s-au apropiat, I-au cuprins picioarele și I s-au închinat. 10Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeți! Duceți-vă și anunțați-i pe frații Mei să meargă în Galileea! Acolo Mă vor vedea“.
Darea de seamă a gărzii și înșelătoria conducătorilor
11În timp ce plecau ele, iată că unii dintre gardieni s-au dus în cetate și i-au anunțat pe conducătorii preoților cu privire la tot ce se întâmplase. 12Aceștia s-au întrunit cu bătrânii, s-au sfătuit și le-au dat soldaților mulți arginți, 13zicându-le: „Să spuneți așa: «Ucenicii Lui au venit noaptea, în timp ce noi dormeam, și L-au furat». 14Iar dacă va ajunge lucrul acesta la auzul guvernatorului, îl vom convinge noi și vă vom scăpa de grijă“. 15Ei au luat arginții și au făcut așa cum fuseseră învățați. Și vorba aceasta a fost răspândită printre iudei până în ziua de azi.
Marea Trimitere
(Mc. 16:14-18; Lc. 24:36-49; Ioan 20:19-23)
16Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, la muntele unde le indicase Isus să meargă. 17Când L-au văzut, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. 18Isus S-a apropiat de ei și le-a vorbit, zicând: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în Cer și pe pământ. 19Prin urmare, duceți-vă și faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt 20și învățându-i să păzească tot ce v-am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“.

Selectat acum:

Matei 28: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate