YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 35

35
Întoarcerea lui Iacov la Betel
1Dumnezeu i-a zis lui Iacov: „Ridică-te, du-te la Betel, locuiește acolo și construiește un altar pentru Dumnezeul Care ți S-a arătat în timp ce fugeai de fratele tău Esau“.
2Iacov a zis familiei lui și tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtați dumnezeii care sunt în mijlocul vostru, curățiți-vă și schimbați-vă hainele! 3Să ne ridicăm și să mergem la Betel. Voi construi acolo un altar pentru Dumnezeul Care mi-a răspuns în ziua necazului meu și a fost cu mine pe oriunde am umblat“. 4Ei i-au dat lui Iacov toți dumnezeii pe care-i aveau în mâini și cerceii pe care-i aveau în urechi. Iacov i-a îngropat sub terebintul care se afla lângă Șechem. 5Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu a cuprins cetățile din împrejurimi, astfel încât nimeni nu i-a urmărit pe fiii lui Iacov.
6Iacov a ajuns la Luz, adică Betel, care se află în țara Canaanului, împreună cu toți oamenii care erau cu el. 7Acolo a construit un altar și a numit acel loc El-Betel,#35:7 El-Betel înseamnă Dumnezeul Betelului. pentru că Dumnezeu Însuși i Se arătase acolo, când fugea de fratele său. 8Debora, doica Rebecăi, a murit și a fost îngropată sub un stejar, mai jos de Betel. De aceea stejarului i s-a pus numele Alon-Bakut.#35:8 Alon-Bakut înseamnă Stejarul Bocetului.
9După ce Iacov s-a întors din Padan-Aram, Dumnezeu i S-a arătat din nou, l-a binecuvântat 10și i-a zis: „Numele tău este Iacov; dar nu te vei mai numi Iacov,#35:10 Ebr.: Ya’aqob înseamnă Cel care ține de călcâi (în sens figurat: Înșelător). Vezi nota de la 25:26. ci numele tău va fi Israel“#35:10 Israel înseamnă El se luptă cu Dumnezeu.. Și i-a pus numele Israel.
11Apoi Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic:#35:11 Ebr.: El-Șadai. fii roditor și înmulțește-te. O națiune și o mulțime de națiuni vor ieși din tine, chiar regi vor ieși dintre urmașii tăi. 12Țara pe care le-am dat-o lui Avraam și Isaac ți-o voi da ție și urmașilor tăi“. 13Apoi Dumnezeu S-a înălțat de la el, din locul în care îi vorbise. 14Iacov a ridicat un stâlp de piatră în locul în care îi vorbise Dumnezeu, a turnat pe stâlp o jertfă de băutură și apoi a turnat și ulei. 15Iacov a numit locul în care îi vorbise Dumnezeu, Betel.#35:15 Betel înseamnă Casa lui Dumnezeu.
Moartea Rahelei și a lui Isaac
16După aceea au plecat din Betel și, înainte de a ajunge la Efrata, pe Rahela au apucat-o durerile nașterii. A avut o naștere grea. 17Pe când era în durerile nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, pentru că mai ai un fiu“. 18În timp ce-și dădea sufletul, pentru că era pe moarte, Rahela i-a pus băiatului numele Ben-Oni;#35:18 Ben-Oni înseamnă Fiul necazului meu. însă tatăl său i-a pus numele Beniamin.#35:18 Beniamin înseamnă Fiul dreptei mele sau Fiul născut în sud, deosebindu-l de ceilalți fii care s-au născut în nord. Stând cu fața spre est, sudul se află în partea dreaptă. 19Rahela a murit și a fost îngropată pe drumul spre Efrata, adică Betleem. 20Iacov a ridicat un stâlp pe mormântul ei, stâlp care a rămas pe mormântul Rahelei până în ziua de azi.
21Israel și-a continuat călătoria și apoi și-a întins cortul dincolo de Migdal-Eder. 22În timp ce Israel locuia în acea regiune, Ruben s-a dus și s-a culcat cu Bilha, țiitoarea tatălui său. Israel a aflat acest lucru.
Iacov avea doisprezece fii.
23Fiii Leei au fost:
Ruben, întâiul născut al lui Iacov;
Simeon, Levi, Iuda, Isahar și Zabulon.
24Fiii Rahelei au fost:
Iosif și Beniamin.
25Fiii Bilhei, slujitoarea Rahelei, au fost:
Dan și Neftali.
26Fiii Zilpei, slujitoarea Leei, au fost:
Gad și Așer.
Aceștia au fost fiii lui Iacov, care i s-au născut în Padan-Aram.
Moartea lui Isaac
27Iacov a ajuns la tatăl său, Isaac, în Mamre, lângă Chiriat-Arba, adică Hebron, unde au locuit ca străini Avraam și Isaac. 28Isaac a trăit o sută optzeci de ani. 29El și-a dat ultima suflare și, astfel, a murit bătrân și sătul de zile, fiind adăugat la poporul său. Iar Esau și Iacov, fiii săi, l-au înmormântat.

Selectat acum:

Geneza 35: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate