Faptele Apostolilor 2:38-41
Faptele Apostolilor 2:38-41 NTR
Petru le-a răspuns: ‒ Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre. Și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci promisiunea este pentru voi, pentru copiii voștri și pentru toți cei ce sunt departe, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru. Și cu multe alte cuvinte el depunea mărturie și îi îndemna, zicând: ‒ Mântuiți-vă din mijlocul acestei generații corupte! Astfel, cei ce au acceptat mesajul lui au fost botezați, și în ziua aceea au fost adăugate cam trei mii de suflete la numărul ucenicilor.





