YouVersion
Pictograma căutare

2 Corinteni 6

6
1Așadar, lucrând împreună, vă îndemnăm, de asemenea, să nu primiți în zadar harul lui Dumnezeu. 2Căci El spune:
„La vremea îndurării te-am ascultat
și în ziua mântuirii te-am ajutat“#6:2 Vezi Is. 49:8 și contextul aferent (Dumnezeu Îi adresează aceste cuvinte lui Mesia). Pavel preia textul din Isaia și îi găsește aplicabilitate în relația lui Dumnezeu cu orice credincios..
Iată că acum este vremea îndurării! Iată că acum este ziua mântuirii!
Slujitorii lui Dumnezeu
3Noi nu punem niciun obstacol în calea nimănui, pentru ca slujba noastră să nu fie denigrată, 4ci în toate ne recomandăm pe noi înșine ca pe niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în dificultăți, 5în bătăi, în închisori, în tulburări, în muncă, în nopți nedormite, în posturi, 6prin curăție, prin cunoaștere, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste fără ipocrizie, 7prin Cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptății, în mâna dreaptă și în mâna stângă,#6:7 Lit.: din dreapta și din stânga. Cu referire, probabil, la armele ținute în mâna dreaptă pentru atac (sabie, suliță etc.) și cele ținute în mâna stângă pentru apărare (scut, armură etc.). 8prin glorie și dezonoare, prin defăimare și vorbire de bine. Suntem priviți ca niște impostori, deși spunem adevărul; 9ca niște necunoscuți, deși suntem bine cunoscuți; ca unii care murim, deși iată că trăim; ca niște pedepsiți, deși nu suntem omorâți; 10ca niște întristați, deși ne bucurăm întotdeauna; ca niște săraci, deși îmbogățim pe mulți; ca neavând nimic, deși deținem toate lucrurile.
11Ni s-a deschis gura față de voi, corintenilor! Inima ne este larg deschisă! 12Noi nu avem rețineri față de voi, dar voi aveți rețineri în simțămintele voastre față de noi. 13Deci, la rândul vostru – vă vorbesc ca unor copii – deschideți-vă și voi larg inimile!
Relația dintre credincioși și necredincioși
14Nu vă prindeți la jug cu cei necredincioși. Căci ce legătură este între dreptate și fărădelege? Sau ce părtășie are lumina cu întunericul? 15Ce acord are Cristos cu Beliar?#6:15 O variantă a ebraicului Belial. Sensul literal al termenului Belial este fără folos(ință), fără utilitate (bun de nimic). În sens lărgit, termenul se poate traduce cu ticălos, netrebnic. În textul de față, Beliar este folosit cu referire la Satan. Sau ce are în comun cel credincios cu cel necredincios? 16Ce înțelegere are Templul lui Dumnezeu cu idolii? Noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, așa cum a spus Dumnezeu:
„Voi locui și voi umbla printre ei
și voi fi Dumnezeul lor,
iar ei vor fi poporul Meu“#6:16 Vezi Lev. 26:12; Ier. 32:28; Eze. 37:27..
17De aceea,
„Ieșiți din mijlocul lor
și separați-vă! zice Domnul.
Nu atingeți nimic necurat,
iar Eu vă voi primi“#6:17 Vezi Is. 52:11; Eze. 20:34, 41..
18Și
„Eu voi fi Tatăl vostru,
iar voi veți fi fiii și fiicele Mele,
zice Domnul cel Atotputernic“#6:18 Compară cu 2 Sam. 7:14..

Selectat acum:

2 Corinteni 6: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate