YouVersion Logo
Search Icon

Estera 1

1
Ospățul lui Ahașveroș
1Era pe vremea lui Ahașveroș#Ezra 4:6. Dan. 9:1., a acelui Ahașveroș care domnea de la India#Cap. 8:9. până în Etiopia, peste#Dan. 6:1. o sută douăzeci și șapte de ținuturi. 2Împăratul Ahașveroș ședea#1 Împ. 1:46. atunci pe scaunul lui împărătesc la Susa#Neem. 1:1., în capitală. 3În al treilea an al domniei lui, a dat#Gen. 40:20. Cap. 2:18. Marcu 6:21. un ospăț tuturor domnitorilor și slujitorilor săi. Căpeteniile oștirii perșilor și mezilor, mai-marii și capii ținuturilor s-au strâns înaintea lui. 4El le-a arătat bogăția strălucită a împărăției lui și slava minunată a mărimii lui în multe zile, timp de o sută optzeci de zile. 5După ce au trecut aceste zile, împăratul a dat întregului popor care se afla în capitala Susa, de la cel mai mare până la cel mai mic, un ospăț, care a ținut șapte zile, în curtea grădinii casei împărătești. 6Covoare albe, verzi și albastre erau legate, cu funii de in subțire și de purpură, de niște verigi de argint și de niște stâlpi de marmură. Paturi de aur#Cap. 7:8. Ezec. 23:41. Amos 6:4. și de argint stăteau pe o podea de porfir, de marmură, de sidef și de pietre negre. 7Iar de băut turnau în vase de aur, de felurite soiuri. Era belșug de vin împărătesc, mulțumită dărniciei împăratului. 8Dar nimeni nu era silit să bea, căci împăratul poruncise tuturor oamenilor din casa lui să facă după voia fiecăruia. 9Împărăteasa Vasti a dat și ea un ospăț femeilor în casa împărătească a împăratului Ahașveroș.
Neascultarea împărătesei Vasti
10A șaptea zi, pe când inima împăratului era veselă#2 Sam. 13:28. de vin, a poruncit lui Mehuman, Bizta, Harbona#Cap. 7:9., Bigta, Abagta, Zetar și Carcas, cei șapte fameni care slujeau înaintea împăratului Ahașveroș, 11să aducă în fața lui pe împărăteasa Vasti cu cununa împărătească, pentru ca să arate frumusețea ei popoarelor și mai-marilor săi, căci era frumoasă la chip. 12Dar împărăteasa Vasti n-a vrut să vină când a primit prin fameni porunca împăratului. Și împăratul s-a supărat foarte tare, s-a aprins de mânie. 13Atunci, împăratul a vorbit cu înțelepții#Ier. 10:7. Dan. 2:12. Mat. 2:1. care#1 Cron. 12:32. cunoșteau obiceiurile vremii. Căci așa se puneau la cale treburile împăratului – înaintea tuturor celor ce cunoșteau legile și dreptul. 14Avea lângă el pe Carșena, pe Șetar, pe Admata, pe Tarsis, pe Meres, pe Marsena, pe Memucan, șapte#Ezra 7:14. domnitori ai Persiei și Mediei, care#2 Împ. 25:19. vedeau fața împăratului și care aveau locul întâi în împărăție. 15„Ce trebuie”, a zis el, „să se facă împărătesei Vasti după lege, pentru că n-a împlinit ce i-a poruncit împăratul Ahașveroș prin fameni?” 16Memucan a răspuns înaintea împăratului și domnitorilor: „Nu numai față de împărat s-a purtat rău împărăteasa Vasti, ci și față de toți domnitorii și toate popoarele care sunt în toate ținuturile împăratului Ahașveroș. 17Căci fapta împărătesei va ajunge la cunoștința tuturor femeilor și le va face să-și nesocotească#Efes. 5:33. bărbații. Ele vor zice: ‘Împăratul Ahașveroș a poruncit să i se aducă înainte împărăteasa Vasti, și ea nu s-a dus.’ 18Și, din ziua aceasta, crăiesele Persiei și Mediei care vor afla de fapta împărătesei vor vorbi tot așa tuturor căpeteniilor împăratului; de aici va veni mult dispreț și mânie. 19Dacă împăratul găsește cu cale, să se dea poruncă din partea lui și să se scrie în legile perșilor și mezilor, cu arătarea că nu trebuie să se calce o poruncă împărătească, după care Vasti să nu se mai arate înaintea împăratului Ahașveroș. Iar împăratul să dea vrednicia de împărăteasă alteia mai bună decât ea. 20Porunca împăratului se va vesti astfel în toată împărăția lui, căci este mare, și toate femeile vor da cinste bărbaților lor, de la mare până la mic.” 21Părerea aceasta a fost primită de împărat și de domnitori, și împăratul a lucrat după cuvântul lui Memucan. 22A trimis scrisori tuturor ținuturilor din împărăția lui, fiecărui ținut#Cap. 8:9. după scrierea lui și fiecărui popor după limba lui; ele spuneau că orice bărbat trebuie să fie stăpân#Efes. 5:22-24. 1 Tim. 2:12. în casa lui și că va vorbi limba poporului său.

Currently Selected:

Estera 1: VDC

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

YouVersion uses cookies to personalize your experience. By using our website, you accept our use of cookies as described in our Privacy Policy