YouVersion
Pictograma căutare

Psalmul 89:38-52

Psalmul 89:38-52 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Dar Tu l-ai respins, l-ai îndepărtat; și Te-ai mâniat pe cel uns (ca rege) de Tine. Ai ignorat legământul făcut cu sclavul Tău; i-ai profanat coroana care a ajuns în praful pământului. I-ai dărâmat toate zidurile; i-ai transformat fortificațiile în ruine. L-au jefuit toți cei care au trecut pe lângă el; și a ajuns să fie ridicol în fața vecinilor. Ai susținut dreapta dușmanilor lui și i-ai înveselit pe toți oponenții lui. Ai făcut ca sabia lui ascuțită să se retragă; și nu l-ai susținut în timpul luptei. I-ai anulat strălucirea; și i-ai aruncat tronul la pământ… I-ai scurtat zilele tinereții lui și l-ai acoperit cu rușine. Doamne, până când (se va întâmpla așa)? Vei sta ascuns pentru totdeauna? Până când va mai arde mânia Ta ca un foc? Amintește-Ți cât de scurtă este viața mea și pentru ce final absurd i-ai creat pe toți oamenii! Este oare vreun om care să poată trăi și să nu fie afectat până la urmă de moarte, sau care să își scape sufletul din gheara locuinței morților? Doamne, unde sunt bunătățile Tale de la început, pe care le-ai promis prin jurământ lui David, bazat pe caracterul Tău care nu se schimbă? Doamne, amintește-Ți de faptul că sclavul Tău suportă ridiculizarea celor din jurul lui. Eu o port în piept din partea multor popoare. Doamne, suport râsul jignitor al multor popoare care sunt dușmanii Tăi. Ele au râs chiar și de deciziile unsului Tău! Să fie binecuvântat Iahve pentru eternitate! Amin! Amin!

Psalmul 89:38-52 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

Totuși, Tu l-ai îndepărtat, Căci pe-al Tău uns Te-ai mâniat. În urmă, ai nesocotit Chiar legământul, negreșit, Pe care, Tu l-ai încheiat Cu al Tău rob. Ai aruncat Cununa lui și-ai pângărit-o, Când la pământ Tu ai trântit-o. Ale lui zile le-ai scurtat. Cetățile le-ai dărâmat. Vecinii îl batjocoresc, Iar trecători-l jefuiesc. Ai săi dușmani sunt întăriți; Vrăjmașii sunt înveseliți, Că Tu făcut-ai ca apoi Sabia lui să dea-napoi, Pentru că sprijin nu i-ai dat Când el în luptă s-a aflat. Tu, strălucirea ce-o avea, Ai stins-o și de-asemenea Trântit făcut-ai ca să fie Scaunul său, cel de domnie. I-ai scurtat anii cei pe care Vremea de tinerețe-i are Și cu rușine, negreșit, Acuma l-ai acoperit. Dar Dumnezeule, cât oare, Te mai ascunzi fără-ncetare? Oare cât timp, a Ta mânie, Ca focul, are să mai fie? Doamne, Te rog, aminte ia, Cât e de scurtă viața mea. Aminte să-Ți aduci – îți zic – De-asemeni, pentru ce nimic Ai făcut fiii omului. Căci nici un om, în lume, nu-i, Care să poată să trăiască, Fără ca moartea să-și găsească. Din rândul morților, cumva, Sufletu-și scapă cineva? Dar unde oare-a dispărut A Ta-ndurare de-nceput, Pe care ai jurat – odată – Că îi va fi lui David dată? Adu-Ți aminte, Domnul meu, De cei care-Ți sunt robi, mereu! Aminte ia că port, sub soare, Ocările multor popoare! Adu-Ți aminte de cei răi, De-ocara vrăjmașilor Tăi! Aminte ia, căci îl urăsc Pe al Tău uns și-l ocărăsc! Să fie binecuvântat Al nostru Domn – neîncetat – Acum, în anii care vin Și-n veci de veci! Amin! Amin!