Psalmul 78:1-72 - Compare All Versions

Împărtășește

Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut. El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor, pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui. Să nu fie ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu! Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase. Înaintea părinților lor, El făcuse minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoan. A despărțit marea și le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid. I-a călăuzit ziua cu un nor și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. A despicat stânci în pustie și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe. A făcut să țâșnească izvoare din stânci și să curgă ape ca niște râuri. Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustie. Au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? Iată că El a lovit stânca de au curs ape și s-au vărsat șiroaie. Dar va putea El să dea și pâine sau să facă rost de carne poporului Său?” Domnul a auzit și S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui. El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor: a plouat peste ei mană de mâncare și le-a dat grâu din cer. Au mâncat cu toții pâinea celor mari și le-a trimis mâncare să se sature. A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi. A plouat peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mării; le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuințelor lor. Ei au mâncat și s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. Dar n-apucaseră să-și astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei și a doborât pe tinerii lui Israel. Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui. De aceea, El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârșit năprasnic. Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu; își aduceau aminte că Dumnezeu este Stânca lor și că Dumnezeul Atotputernic este Izbăvitorul lor. Dar Îl înșelau cu gura și-L mințeau cu limba. Inima nu le era tare față de El și nu erau credincioși legământului Său. Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregii Lui urgii. El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece și nu se mai întoarce. De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate! Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu și să întărâte pe Sfântul lui Israel. Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaș, de minunile pe care le-a făcut în Egipt și de semnele Lui minunate din câmpia Țoan. Cum le-a prefăcut râurile în sânge și n-au putut să bea din apele lor. Cum a trimis împotriva lor niște muște otrăvitoare care i-au mâncat și broaște care i-au nimicit. Cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor, pradă lăcustelor. Cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, și smochinii din Egipt cu grindină. Cum le-a lăsat vitele pradă grindinei și turmele, pradă focului cerului. El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuțimea și necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri. Cum Și-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte și le-a dat viața pradă molimei; cum a lovit pe toți întâii născuți din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham. Cum a pornit pe poporul Său ca pe niște oi și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie. Cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea a acoperit pe vrăjmașii lor. Cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat. Cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărțit țara în părți de moștenire și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor. Dar ei au ispitit pe Dumnezeul Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui și n-au ținut poruncile Lui, ci s-au depărtat și au fost necredincioși, ca și părinții lor, s-au abătut la o parte, ca un arc înșelător, L-au supărat prin înălțimile lor și I-au stârnit gelozia cu idolii lor. Dumnezeu a auzit și S-a mâniat și a urgisit rău de tot pe Israel. A părăsit locuința Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni. Și-a dat slava pradă robiei și măreția Lui, în mâinile vrăjmașului. A dat pradă sabiei pe poporul Lui și S-a mâniat pe moștenirea Lui. Pe tinerii lui i-a ars focul și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă. Preoții săi au căzut uciși de sabie, și văduvele lui nu s-au bocit. Atunci, Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin, și a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veșnică ocară. Însă a lepădat cortul lui Iosif și n-a ales seminția lui Efraim, ci a ales seminția lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubește. Și-a zidit Sfântul Locaș ca cerurile de înalt și tare ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci. A ales pe robul Său David și l-a luat de la staulele de oi. L-a luat dindărătul oilor care alăptau, ca să pască pe poporul Său Iacov și pe moștenirea Sa Israel. Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită și i-a povățuit cu mâini pricepute.

Poporul meu, ascultă învățătura mea! Plecați-vă urechea la cuvintele gurii mele! Îmi voi deschide gura să spun un proverb; voi rosti lucruri ascunse din trecut, pe care le-am auzit, pe care le-am învățat, pe care ni le-au istorisit părinții noștri. Nu le vom ascunde de fiii noștri, ci vom proclama generației următoare faptele demne de laudă ale DOMNULUI, puterea Lui și minunile pe care le-a înfăptuit. El a ridicat o mărturie în Iacov, a stabilit o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri s-o facă cunoscută fiilor lor, pentru ca generația următoare, fiii care se vor naște, s-o cunoască și apoi să se ridice și s-o istorisească fiilor lor, pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să-I împlinească poruncile, ca să nu fie ca strămoșii lor, o generație neascultătoare și răzvrătită, o generație care nu și-a pregătit inima și al cărei duh n-a fost credincios lui Dumnezeu. Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul, au dat înapoi în ziua bătăliei: n-au ținut legământul lui Dumnezeu, au refuzat să umble în Legea Lui; I-au uitat lucrările și minunile pe care El le arătase, minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoșilor lor în regiunea Țoan din țara Egiptului. A despărțit marea și i-a trecut prin ea, ridicând apele să stea ca un zid. I-a călăuzit printr-un nor ziua, și toată noaptea – prin lumina focului. A despicat stânci în deșert, ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe. A făcut ca din stânci să izvorască torente și să curgă apa râuri-râuri. Dar ei și-au înmulțit păcatele față de El, răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în deșert. L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor, cerând mâncare după poftele lor. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în deșert? Iată, El a lovit stânca din care a țâșnit apa și s-au revărsat pârâuri, însă va putea El oare să ne dea și pâine, va putea El să dea carne poporului Său?“. De aceea DOMNUL a auzit și S-a mâniat. S-a aprins un foc împotriva lui Iacov și a izbucnit mânia împotriva lui Israel. Aceasta pentru că n-au crezut în Dumnezeu și nu s-au încrezut în ajutorul Lui. El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor. A făcut să plouă asupra lor cu mană, ca să aibă de mâncare, și le-a dat grâu din cer. Fiecare a mâncat pâinea celor măreți, și le-a trimis hrană din belșug. A stârnit în ceruri vântul de est și a condus cu puterea Lui vântul din sud. A plouat carne peste ei, multă ca pulberea, și înaripate, multe ca nisipul mării. Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei, împrejurul locuințelor lor. Au mâncat și s-au îmbuibat, căci El le dăduse după poftele lor. Dar înainte ca ei să-și astâmpere pofta, chiar în timp ce aveau mâncarea în gură, mânia lui Dumnezeu s-a și dezlănțuit împotriva lor, omorându-i pe cei mai viguroși dintre ei și doborându-i pe tinerii lui Israel. Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui. De aceea, El le-a pus capăt zilelor în deșertăciune și anilor lor în groază. Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau, se întorceau și-L căutau pe Dumnezeu cu ardoare; își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor, că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor. Dar Îl înșelau cu gura lor și cu limba lor Îl mințeau. Inima lor nu era în întregime a Lui și nu erau credincioși legământului Său. Totuși, El a fost milostiv; El a făcut ispășire pentru nelegiuire și nu a distrus. De multe ori Și-a retras mânia și nu Și-a aprins întreaga Lui furie. Și-a adus aminte că sunt doar carne, doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă. De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deșert și L-au întristat în pustiu! S-au răzvrătit și L-au ispitit pe Dumnezeu, îndurerându-L astfel pe Sfântul lui Israel. Nu și-au amintit de ajutorul Lui, de ziua când i-a scăpat de dușmani, când Și-a înfăptuit semnele în Egipt și minunile Sale în regiunea Țoan. Le-a transformat râurile în sânge și n-au mai putut să bea din pârâurile lor. A trimis împotriva lor roiuri de muște care i-au devorat și broaște care i-au distrus. Le-a dat roadele pradă omizii, iar munca lor pradă lăcustei. Le-a ruinat viile cu grindină, și sicomorii cu vijelie. Le-a dat vitele pradă grindinei, iar cirezile pradă fulgerelor. Și-a trimis împotriva lor mânia Lui, furia, indignarea și necazul, îngeri aducători de nenorociri. Și-a dat frâu liber mâniei, fără să le scape sufletul de la moarte, dându-le viața pe mâna molimei. I-a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului, primele roade ale vigorii celor din corturile lui Ham. A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi și i-a condus prin deșert ca pe o turmă. I-a condus în siguranță, ca să nu le fie groază, în timp ce pe dușmanii lor i-a acoperit marea. I-a adus în teritoriul Lui cel sfânt, la muntele pe care l-a câștigat dreapta Sa. A alungat dinaintea lor națiuni, le-a dat teritoriul în moștenire și a făcut ca semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor. Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt și s-au răzvrătit împotriva Lui; n-au păzit învățăturile Lui. S-au depărtat și au fost necredincioși, asemenea strămoșilor lor. S-au schimbat și au devenit ca un arc înșelător. L-au provocat la mânie prin înălțimile lor, iar prin chipurile lor cioplite I-au stârnit gelozia. Dumnezeu a auzit, S-a mâniat și l-a respins în întregime pe Israel. Apoi Și-a părăsit Tabernaculul din Șilo, Cortul pe care-l așezase printre oameni. Și-a lăsat puterea în captivitate și măreția – în mâna dușmanului. Și-a dat poporul pradă sabiei și S-a mâniat pe moștenirea Lui. Tinerii Lui au fost nimiciți de foc, iar fecioarele Lui n-au mai fost lăudate. Preoții Lui au căzut loviți de sabie, iar văduvele Lui n-au mai bocit. Atunci Stăpânul S-a trezit, ca unul care dormise, ca un viteaz doborât de vin. Și-a înlăturat dușmanii, i-a acoperit cu rușine pentru totdeauna. Totuși, El a respins Cortul lui Iosif și nu a ales seminția lui Efraim. A ales însă seminția lui Iuda și muntele Sion, pe care-l iubește. Și-a construit Sfântul Lăcaș ca înălțimile, ca pământul pe care l-a întărit pe vecie. L-a ales pe David, slujitorul Lui, l-a luat de la staulele oilor și l-a adus dinapoia mieilor ca să-l păstorească pe poporul Său, Iacov, și pe Israel, moștenirea Sa. Iar el i-a păstorit în curăție de inimă și i-a condus cu mâini pricepute.

Poporul meu, ascultă ce te învăț! Deschideți-vă urechile ca să auziți cuvintele gurii mele! Îmi voi deschide gura și voi spune parabole. Voi vorbi despre lucruri secrete care provin din vremuri străvechi, lucruri pe care le-am auzit și pe care le-am învățat din relatările strămoșilor noștri. Nu le vom ascunde de fiii noștri, ci vom spune următoarei generații despre realizările demne de laudă ale lui Iahve, despre forța Lui și despre miracolele făcute de El. Iahve a făcut să existe o dovadă a lor în (teritoriul locuit de urmașii lui) Iacov; El a promulgat o lege în (poporul) Israel; și a poruncit strămoșilor noștri să își învețe fiii (să trăiască) în acord cu ea – pentru ca următoarea generație formată din fiii care se vor naște, să o cunoască și ei, la rândul lor, și să o povestească fiilor lor. Astfel, ei vor avea motive să se încreadă în Dumnezeu și să nu uite ce a făcut El, ci să respecte poruncile acestei legi – pentru ca să nu se comporte ca strămoșii lor care au fost o generație neascultătoare și rebelă. Aceia nu și-a pregătit inima; și în spiritul lor, nu a fost loial lui Dumnezeu. Fiii lui Efraim, înarmați cu arcul, au fugit (din fața dușmanului) în ziua bătăliei. Acest lucru s-a întâmplat pentru că nu respectaseră legământul lui Dumnezeu, refuzând să trăiască în acord cu legea Lui. Ei au uitat faptele și miracolele pe care li le arătase Iahve – acele miracole pe care le făcuse înaintea strămoșilor lor în Câmpia Țoan de pe teritoriul Egiptului. El a despărțit marea și i-a trecut prin ea, făcând apele să stea ca un zid. I-a ghidat ziua printr-un nor și toată noaptea cu lumina focului. A crăpat stânci în deșert, ca să le dea să bea ape care erau cât adâncul (mării) de mari. A făcut ca din stânci să izvorască torente și să curgă apa ca din multe râuri. Dar ei și-au înmulțit păcatele față de El, revoltându-se împotriva Celui Foarte Înalt în deșert. L-au provocat pe Dumnezeu și I-au probat răbdarea prin deciziile pe care le-au luat în inimile lor, cerând mâncare pentru satisfacerea dorințelor lor păcătoase. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând: „Oare va putea Dumnezeu să ne pună masa în deșert? Da, El a lovit stânca din care a țâșnit apa; și au apărut văi late. Dar oare va putea El să ne dea și pâine? Va reuși să dea carne poporului Său?” Auzind aceste vorbe, Iahve a mers prin toată tabăra. Astfel s-a aprins un foc împotriva lui Iacov; și s-a declanșat mânia Lui împotriva lui Israel. S-a întâmplat așa pentru că nu s-au încrezut în Dumnezeu și pentru că nu s-au bazat pe El pentru salvarea lor. Totuși, El a ordonat norilor de sus și a deschis porțile cerului. A făcut să plouă peste ei cu mană, ca să aibă mâncare; și le-a dat (astfel) grâu ceresc. Au mâncat toți pâine specială; și le-a trimis hrană până s-au săturat. A provocat în cer vântul de Est și a condus cu forța Lui vântul din Sud. A plouat peste ei cu carne care era (din abundență) ca praful; și a trimis între ei păsări zburătoare multe ca particulele care formează nisipul de pe malul mării. El le-a făcut să cadă în mijlocul taberei, în jurul locuințelor lor. Au mâncat până au depășit limitele, pentru că El le dăduse ce au cerut, ca să își satisfacă dorințele lor păcătoase. Dar înainte ca ei să își satisfacă acele dorințe, chiar în timp ce aveau mâncarea în gură, mânia lui Dumnezeu s-a și declanșat împotriva lor. Astfel, El a omorât pe cei mai robuști dintre ei și a distrus pe tinerii lui Israel. Totuși, ei au continuat să păcătuiască; și chiar dacă văzuseră miracolele Lui, tot nu au crezut. Din această cauză, El i-a omorât în deșert și le-a întrerupt anii de existență într-un mod brutal. Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau. Atunci se întorceau și erau preocupați de Dumnezeu cu pasiune; își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor, că Dumnezeul Foarte Înalt fusese răscumpărătorul lor. Dar Îl înșelau cu gurile lor și Îl mințeau cu limba lor. Inima lor nu era în totalitate a Lui; și (faptele lor demonstrau că) nu aveau încredere în legământul Său. Totuși El a fost milos (cu ei). Le-a iertat nedreptatea și nu i-a distrus total. De multe ori, El Și a retras mânia și nu Și-a manifestat întreaga Lui supărare (împotriva lor). Și-a amintit că sunt doar carne – doar o suflare – care trece fără să se mai întoarcă. De câte ori s-au revoltat față de El în deșert și L-au supărat în acel loc arid! Au deviat din nou (de la comportamentul cerut de El) și L-au testat pe Dumnezeu, producându-I astfel durere Celui care este Sfântul lui Israel. Nu și-au amintit de mâna Lui și nici de ziua când i-a scăpat de dușman – când Și-a demonstrat autoritatea în Egipt și când a făcut miracolele Sale în Câmpia Țoan. Atunci, El le-a transformat râurile în sânge și a făcut ca apa izvoarelor să fie imposibil de băut. A trimis împotriva lor roiuri de muște care i-a mâncat și broaște care i-au devastat. A făcut ca recoltele să fie devastate de omizi; și rezultatul muncii lor agricole a fost distrus de lăcuste. Le-a ruinat viile cu grindină și le-a distrus sicomorii cu lapoviță. Le-a omorât vitele trimițând grindină; și cirezile au fost lovite cu fulgerul. Și-a trimis împotriva lor marea Lui mânie, supărarea, indignarea și necazul, împreună cu îngerii care fuseseră însărcinați să le facă rău. Și-a lăsat mânia Lui să acționeze (împotriva lor) fără restricții; și nu le-a scăpat sufletul de la moarte. A făcut ca viața lor să fie la discreția epidemiei. I-a omorât pe toți prim-născuții din Egipt care ar fi putut să asigure forța viitoare în corturile lui Ham. Și-a condus poporul ca pe o turmă și i-a ghidat prin deșert ca pe niște oi. I-a condus spre locuri sigure, unde să trăiască fără să le fie frică, în timp ce pe dușmanii lor i-a acoperit marea. I-a adus la marginea țării Lui sfinte, la muntele pe care l-a câștigat dreapta Sa. A alungat din drumul lor popoare; și le-a dat ca proprietate teritoriul acestora, punând triburile urmașilor lui Israel să locuiască în corturile lor. Dar ei L-au testat pe Dumnezeul Foarte Înalt și s-au revoltat împotriva Lui. Nu s-au conformat cerințelor Sale. S-au îndepărtat (de El) și au fost neloiali (lui Iahve la fel) – ca părinții lor. S-au schimbat ca un arc în care nu mai poți avea încredere. L-au provocat (pe Dumnezeu) la mânie prin (închinarea pe) înălțimile lor; și prin idolii lor I-au declanșat gelozia. Dumnezeu a auzit, a trecut prin tabără și a pedepsit rău pe Israel. Apoi Și-a abandonat locuința din Șilo, unde era cortul în care locuise El printre oameni. Și-a lăsat poporul de luptători să ajungă în captivitate; și a acceptat ca gloria Lui printre celelalte popoare să ajungă la discreția dușmanului. A permis ca poporul Său să fie prădat cu sabia. Și-a declanșat mânia împotriva moștenirii Sale. Tinerii Lui au fost consumați de foc; iar fecioarele Sale nu au mai fost lăudate. Preoții Lui au căzut învinși de sabie; iar văduvele Sale nu au mai plâns pe cei care muriseră. Atunci Iahve S-a trezit ca unul care (a)dormise și ca luptătorul care fusese înveselit (și apoi amețit și adormit) de vin. Și-a înlăturat dușmanii. I-a făcut de râsul celorlalți pentru totdeauna. Totuși, El s-a dezis de cortul lui Iosif; și nu a ales pe urmașii lui Efraim. Dar a ales tribul lui Iuda și muntele Sion, pe care îl iubește. Și-a construit sfântul sanctuar ca înălțimile; și l-a conceput la fel cum procedase cu pământul, pe care l-a consolidat să dureze pentru totdeauna. L-a ales pe sclavul Lui numit David. L-a luat de la adăposturile oilor, și l-a adus din urma mieilor, ca să păstorească pe poporul Său – pe (urmașii lui) Iacov – (adică) pe (poporul) Israel, care este moștenirea Sa. Iar David i-a păstorit cu o inimă curată; și i-a condus cu înțelepciune.

Deschide urechea, poporul meu, la legea mea, aplecați-vă urechile la cuvintele gurii mele. Îmi voi deschide gura în parabolă, voi rosti vorbe adânci din vechime, Pe care noi le-am auzit și le-am cunoscut și pe care părinții noștri ni le-au spus. Nu le vom ascunde de copiii lor, arătând generației care vine laudele DOMNULUI și puterea lui și lucrările lui minunate pe care le-a făcut. Fiindcă el a întemeiat o mărturie în Iacob și a rânduit o lege în Israel, pe care a poruncit-o părinților noștri, ca ei să le vestească copiilor lor, Ca generația care vine să le cunoască, chiar copiii care se vor naște; ei se vor ridica și le vor vesti copiilor lor, Ca ei să își pună speranța în Dumnezeu și să nu uite lucrările lui Dumnezeu, ci să țină poruncile lui, Și să nu fie ca părinții lor, o generație încăpățânată și răzvrătită, o generație care nu și-a îndreptat inima și al cărei duh nu a fost neclintit cu Dumnezeu. Copiii lui Efraim, înarmați și purtând arcuri, au dat înapoi în ziua bătăliei. Nu au ținut legământul lui Dumnezeu și au refuzat să umble în legea lui; Și au uitat lucrările lui și minunile lui pe care li le-a arătat. Lucruri minunate a făcut el înaintea părinților lor, în țara Egiptului, în câmpia Țoanului. A despărțit marea și i-a făcut să treacă prin ea; și a făcut apele să stea ca o movilă. De asemenea în timpul zilei i-a condus cu un nor și toată noaptea cu o lumină a focului. A despicat stâncile în pustie și le-a dat să bea ca din marile adâncuri. De asemenea a scos izvoare din stâncă și a făcut apele să curgă asemenea râurilor. Iar ei au păcătuit încă și mai mult împotriva lui, provocându-l pe cel Preaînalt în pustie. Și au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând carne pentru pofta lor. Da, au vorbit împotriva lui Dumnezeu, au spus: Poate să întindă Dumnezeu o masă în pustie? Iată, el a lovit stânca, astfel că apele au țâșnit și izvoarele au inundat; poate el să dea și pâine? Poate face rost de carne pentru poporul său? De aceea DOMNUL a auzit și s-a înfuriat, așa că un foc a fost aprins împotriva lui Iacob și mânie de asemenea s-a ridicat împotriva lui Israel, Deoarece nu au crezut în Dumnezeu și nu s-au încrezut în salvarea lui, Deși a poruncit norilor de deasupra și a deschis ușile cerului, Și a plouat mană peste ei, pentru a mânca și le-a dat din grânele cerului. Omul a mâncat mâncarea îngerilor, le-a trimis mâncare pe săturate. El a făcut ca un vânt de est să bată în cer și prin puterea lui a adus vântul de sud. De asemenea el a plouat carne peste ei ca țărâna și păsări cu pene ca nisipul mării. Și le-a lăsat să cadă în mijlocul taberei lor, în jurul locuințelor lor. Așa că au mâncat și au fost bine săturați, căci le-a dat după propria lor poftă; Nu s-au abătut de la pofta lor. Dar pe când le era mâncarea încă în gură, Furia lui Dumnezeu a venit peste ei și a ucis pe cei mai grași dintre ei și a doborât pe cei aleși ai lui Israel. Totuși au mai păcătuit și nu au crezut, în ciuda lucrărilor lui minunate. De aceea a mistuit zilele lor în deșertăciune și anii lor în tulburare. Când i-a ucis, atunci l-au căutat și s-au întors și l-au căutat devreme pe Dumnezeu. Și și-au amintit că Dumnezeu era stânca lor și Dumnezeul cel Preaînalt, răscumpărătorul lor. Cu toate acestea l-au lingușit cu gura lor și l-au mințit cu limbile lor. Pentru că inima lor nu era dreaptă cu el, nici nu au fost neclintiți în legământul lui. Dar el, fiind plin de compasiune, le-a iertat nelegiuirea și nu i-a nimicit, da, de multe ori și-a întors mânia și nu și-a stârnit toată furia. Căci și-a amintit că erau doar carne; un vânt care trece și nu se mai întoarce. Cât de des l-au provocat în pustie și l-au mâhnit în pustietate. Da, s-au întors înapoi și au ispitit pe Dumnezeu și au limitat pe Sfântul lui Israel. Nu și-au amintit de mâna lui, nici ziua când i-a eliberat de dușman. Cum a făcut semnele lui în Egipt și minunile lui în câmpia Țoanului. Și a prefăcut râurile lor în sânge; și potopurile lor, ca să nu le poată bea. A trimis diferite feluri de muște printre ei, care i-au mâncat; și broaște, care i-au nimicit. El a dat averea lor omidei și munca lor lăcustei. Le-a distrus viile cu grindină și sicomorii lor cu brumă. De asemenea pe vitele lor le-a dat grindinei și turmele lor trăsnetelor încinse. A aruncat asupra lor înverșunarea mâniei sale, furie și indignare și tulburare, trimițând îngeri răi printre ei. A deschis o cale mâniei sale, nu a cruțat sufletul lor de la moarte, ci a dat viața lor ciumei. Și a lovit pe toți întâii-născuți în Egipt; măreția puterii lor în corturile lui Ham. Dar pe poporul său l-a făcut să meargă înainte, ca oile, și i-a condus în pustie ca pe o turmă. Și i-a condus în siguranță, așa că nu s-au temut, ci marea a acoperit pe dușmanii lor. Și i-a adus la granița sanctuarului său, chiar la acest munte, pe care dreapta lui l-a cumpărat. De asemenea a alungat pe păgâni dinaintea lor și le-a împărțit cu frânghia o moștenire și a făcut ca triburile lui Israel să locuiască în corturile lor. Totuși au ispitit și au provocat pe Dumnezeul cel preaînalt și nu au ținut mărturiile lui. Ci s-au întors înapoi și s-au purtat necredincios ca părinții lor; s-au abătut asemenea unui arc înșelător. Fiindcă l-au provocat la mânie cu înălțimile lor și l-au împins la gelozie cu chipurile lor cioplite. Când Dumnezeu a auzit, s-a înfuriat, și a detestat foarte mult pe Israel. Așa că a părăsit tabernacolul din Șilo, cortul pe care l-a pus printre oameni. Și i-a dat puterea în captivitate și gloria sa în mâna dușmanului. De asemenea a dat pe poporul său sabiei; și s-a înfuriat pe moștenirea sa. Focul a mistuit pe tinerii lor; și tinerele lor nu au fost date în căsătorie. Preoții lor au căzut prin sabie; și văduvele lor nu au bocit. Atunci Domnul s-a trezit ca unul din somn și ca un bărbat tare ce strigă din cauza vinului. Și a lovit pe dușmanii săi în părțile dinapoi; i-a pus într-o ocară eternă. Mai mult, a refuzat cortul lui Iosif și nu a ales tribul lui Efraim, Ci a ales tribul lui Iuda, muntele Sion pe care l-a iubit. Și și-a construit sanctuarul asemenea palatelor înalte, ca pământul pe care l-a întemeiat pentru totdeauna. A ales de asemenea pe David, servitorul lui, și l-a luat de la staulele oilor; De la a urma oile care alăptau l-a adus să pască pe Iacob, poporul lui, și pe Israel, moștenirea lui. Astfel i-a păscut conform cu integritatea inimii sale și i-a condus prin iscusința mâinilor sale.

Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut. El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și le-a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari, să le vorbească despre ea copiilor lor, pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui; să nu fie ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu-I era credincios lui Dumnezeu. Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei, pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui. Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase. Înaintea părinților lor, El făcuse minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoan. A despărțit marea și le-a deschis un drum prin ea, ridicând apele ca un zid. I-a călăuzit ziua cu un nor și toată noaptea cu lumina unui foc strălucitor. A despicat stânci în pustie și le-a dat să bea ca din niște valuri cu ape multe. A făcut să țâșnească izvoare din stânci și să curgă ape ca niște râuri. Dar ei tot n-au încetat să păcătuiască împotriva Lui, n-au încetat să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustie. L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerând mâncare după poftele lor. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să pună o masă în pustie? Iată că El a lovit stânca de au curs ape și s-au vărsat șiroaie. Dar va putea El să dea și pâine sau să facă rost de carne poporului Său?” Domnul a auzit și S-a mâniat. Un foc s-a aprins împotriva lui Iacov și s-a stârnit împotriva lui Israel mânia Lui, pentru că n-au crezut în Dumnezeu, pentru că n-au avut încredere în ajutorul Lui. El a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerurilor: a plouat peste ei mană de mâncare și le-a dat grâu din cer. Au mâncat cu toții pâinea celor mari și le-a trimis mâncare să se sature. A pus să sufle în ceruri vântul de răsărit și a adus, prin puterea Lui, vântul de miazăzi. A plouat peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mării; le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul locuințelor lor. Ei au mâncat și s-au săturat din destul: Dumnezeu le-a dat ce doriseră. Dar n-apucaseră să-și astâmpere bine pofta, mâncarea le era încă în gură, când s-a stârnit mânia lui Dumnezeu împotriva lor, i-a lovit de moarte pe cei mai tari dintre ei și i-a doborât pe tinerii lui Israel. Cu toate acestea, ei n-au încetat să păcătuiască și n-au crezut în minunile Lui. De aceea El le-a curmat zilele ca o suflare, le-a curmat anii printr-un sfârșit năprasnic. Când îi lovea de moarte, ei Îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre Dumnezeu; își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și că Dumnezeul Atotputernic este izbăvitorul lor. Dar Îl înșelau cu gura și-L mințeau cu limba. Inima nu le era tare față de El și nu erau credincioși legământului Său. Totuși, în îndurarea Lui, El iartă nelegiuirea și nu nimicește; Își oprește de multe ori mânia și nu dă drumul întregii Lui urgii. El Și-a adus deci aminte că ei nu erau decât carne, o suflare care trece și nu se mai întoarce. De câte ori s-au răzvrătit ei împotriva Lui în pustie! De câte ori L-au mâniat ei în pustietate! Da, n-au încetat să-L ispitească pe Dumnezeu și să-L întărâte pe Sfântul lui Israel. Nu și-au mai adus aminte de puterea Lui, de ziua când i-a izbăvit de vrăjmaș, de minunile pe care le-a făcut în Egipt și de semnele Lui minunate din câmpia Țoan: cum le-a prefăcut râurile în sânge și n-au putut să bea din apele lor; cum a trimis împotriva lor niște muște otrăvitoare care i-au mâncat și broaște care i-au nimicit; cum le-a dat holdele pradă omizilor, rodul muncii lor, pradă lăcustelor; cum le-a prăpădit viile, bătându-le cu piatră, și smochinii din Egipt, cu grindină; cum le-a lăsat vitele pradă grindinei și turmele, pradă focului cerului – El Și-a aruncat împotriva lor mânia Lui aprinsă, urgia, iuțimea și necazul: o droaie de îngeri aducători de nenorociri –; cum Și-a dat drum slobod mâniei, nu le-a scăpat sufletul de la moarte și le-a dat viața pradă molimei; cum i-a lovit pe toți întâii născuți din Egipt, pârga puterii în corturile lui Ham; cum Și-a pornit poporul ca pe niște oi și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie; cum i-a dus fără nicio grijă, ca să nu le fie frică, iar marea i-a acoperit pe vrăjmașii lor; cum i-a adus spre hotarul Lui cel sfânt, spre muntele acesta, pe care dreapta Lui l-a câștigat; cum a izgonit neamurile dinaintea lor, le-a împărțit țara în părți de moștenire și a pus semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor. Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul Preaînalt, s-au răzvrătit împotriva Lui și n-au ținut poruncile Lui, ci s-au îndepărtat și au fost necredincioși, ca și părinții lor, s-au abătut laoparte, ca un arc înșelător, L-au supărat prin înălțimile lor și I-au stârnit gelozia cu idolii lor. Dumnezeu a auzit și S-a mâniat și l-a urgisit rău de tot pe Israel. A părăsit locuința Lui din Silo, cortul în care locuia între oameni. Și-a dat slava pradă robiei și măreția Lui, în mâinile vrăjmașului. A dat pradă sabiei poporul Lui și S-a mâniat pe moștenirea Lui. Pe tinerii lui i-a ars focul, și fecioarele lui n-au mai fost sărbătorite cu cântări de nuntă. Preoții săi au căzut uciși de sabie, și văduvele lui nu s-au bocit. Atunci Domnul S-a trezit, ca unul care a dormit, ca un viteaz îmbărbătat de vin, și i-a lovit pe potrivnicii Lui care fugeau, acoperindu-i cu veșnică ocară. Însă a lepădat cortul lui Iosif și n-a ales seminția lui Efraim, ci a ales seminția lui Iuda, muntele Sionului, pe care-l iubește. Și-a zidit sfântul Locaș ca cerurile de înalt și tare ca pământul, pe care l-a întemeiat pe veci. L-a ales pe robul Său David și l-a luat de la staulele de oi. L-a luat dindărătul oilor care alăptau, ca să pască poporul Său, Iacov, și moștenirea Sa, Israel. Și David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită și i-a povățuit cu mâini pricepute.

Ia aminte, poporul meu, la legea mea; pleacă-ți urechea la cuvintele gurii mele! Voi deschide gura mea în parabole, voi descoperi enigmele din vechime; ceea ce am auzit și am cunoscut, ceea ce ne-au povestit părinții noștri, nu le vom ține ascunse de fiii lor; vom vesti generației viitoare laudele Domnului, puterea și faptele pe care el le-a făcut. A făcut să se ridice o mărturie în Iacób și a pus o lege în Israél; a poruncit părinților noștri să facă cunoscute [acestea] fiilor lor, pentru ca să le cunoască generația viitoare, fiii care se vor naște. Când se vor ridica, ei vor povesti copiilor lor, pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile sale. Să nu fie ca părinții lor: o generație neascultătoare și răzvrătită, o generație care avea o inimă nestatornică și al cărei duh nu i-a fost fidel lui Dumnezeu. Fiii lui Efraím, cei ce întind arcul și trimit săgeata, au dat înapoi în ziua bătăliei. N-au păzit alianța lui Dumnezeu și au refuzat să umble în legea lui. Ei au uitat de lucrările sale, de minunile pe care le arătase lor. În fața părinților lor, a săvârșit minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoán. A despicat marea și i-a făcut să treacă prin ea și a ridicat apele ca un dig. I-a călăuzit din nor în timpul zilei și noaptea întreagă cu lumina focului. A despicat stânci în pustiu și le-a dat să bea ca din abisul cel mare. A făcut să iasă izvoare din stâncă și apa să curgă în torente. Dar ei au continuat să păcătuiască împotriva lui, să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu. L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerându-i mâncare după sufletul lor. Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masă în pustiu?”. Iată, a lovit stânca și au țâșnit ape și s-au revărsat șuvoaie. „Dar oare pâine e în stare să ne dea sau să procure carne poporului său?”. Atunci a auzit Domnul și s-a mâniat, s-a aprins foc împotriva lui Iacób și mânia lui s-a ridicat asupra lui Israél, căci nu au fost fideli față de Dumnezeu și nu s-au încrezut în mântuirea lui. Totuși, el a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerului: a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare, le-a dat lor pâine din ceruri. Omul a mâncat pâinea îngerilor; le-a trimis hrană ca să se sature. A stârnit în văzduh vântul de la răsărit și a dezlănțuit cu puterea lui vântul de la miazăzi. A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mărilor, le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul corturilor lor. Ei au mâncat și s-au săturat bine, el le-a adus ceea ce au poftit. Încă nu-și potoliseră pofta și mâncarea era încă în gura lor, când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva lor și i-a ucis pe cei mai puternici dintre ei și i-a doborât pe cei aleși ai lui Israél. Cu toate acestea, au păcătuit iarăși, n-au crezut în faptele lui minunate. De aceea, a spulberat într-o suflare zilele lor și anii lor degrabă. Când Dumnezeu lovea de moarte, ei îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre el. Își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și că Dumnezeu, Cel Preaînalt, este răscumpărătorul lor. Dar îl înșelau cu gura și-l mințeau cu limba. Inima lor nu era sinceră față de el și nu erau fideli față de alianța sa. Dar el, fiind îndurător, le ierta vinovăția și nu-i distrugea, de multe ori și-a potolit mânia și nu a dat drumul furiei sale în întregime. Își amintea că ei sunt oameni, o suflare ce trece și nu se mai întoarce. De câte ori s-au răzvrătit ei în deșert și l-au supărat în pământ pustiu! S-au întors și iarăși l-au ispitit pe Dumnezeu și pe Cel Sfânt al lui Israél l-au supărat. Nu-și mai aminteau de brațul lui, de ziua când i-a răscumpărat [din mâna] asupritorului; de semnele pe care el le făcuse în Egipt și de minunile lui din câmpia Țoán: a prefăcut în sânge râurile și pâraiele lor, încât să nu mai bea; a trimis la ei roiuri de muște care îi devorau și broaște care-i ruinau; a dat roadele omizilor și rodul muncii lor, lăcustelor; a nimicit cu grindină viile lor și cu îngheț, smochinii lor; a dat pradă grindinei animalele lor și turmele lor, trăsnetelor. A dezlănțuit asupra lor focul mâniei sale, furia, indignarea și strâmtorarea, trimițând îngeri nimicitori. A dat drumul mâniei sale, n-a cruțat de moarte sufletele lor, ci i-a dat pradă ciumei. A lovit pe toți întâii-născuți în Egipt, primiția tăriei lor în corturile lui Ham. A scos poporul său ca pe niște oi și i-a călăuzit ca pe o turmă prin pustiu. I-a dus în siguranță și ei nu s-au temut, iar pe dușmanii lor i-a acoperit marea. I-a făcut să ajungă în hotarul său cel sfânt, la muntele pe care l-a câștigat cu dreapta lui. A alungat dinaintea lor neamuri, le-a împărțit cu funia moștenirea; a pus să locuiască în corturile lor triburile lui Israél. Dar ei îl ispiteau și se răzvrăteau împotriva Dumnezeului celui Preaînalt și n-au păzit mărturiile; s-au îndepărtat de el și l-au trădat ca și părinții lor, s-au întors [într-o parte], ca un arc [ce alunecă din mână]. L-au indignat prin [cultul] înălțimilor, cu idolii lor i-au [aprins] gelozia. A auzit Dumnezeu și s-a înfuriat și l-a respins cu asprime pe Israél. A părăsit lăcașul său din Șílo, cortul în care locuia printre oameni. A lăsat puterea lui în robie și măreția lui în mâinile asupritorului. A dat poporul său pradă sabiei și s-a înfuriat pe moștenirea lui. Pe tinerii lui i-a devorat focul, iar fecioarele lui nu au avut cântare de nuntă. Preoții lui au căzut sub sabie, iar văduvele lui n-au cântat de jale. Apoi, Domnul s-a trezit ca din somn, ca un viteaz amețit de vin. Și i-a lovit pe asupritorii săi din urmă, dându-le ocară veșnică. A respins cortul lui Iosíf și nu a ales tribul lui Efraím, ci a ales tribul lui Iúda, muntele Sión, pe care îl iubește. Și-a zidit sanctuarul său ca înălțimile, ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci. L-a ales pe Davíd, slujitorul său, și l-a luat de la turmele de oi. L-a luat din urma oilor ce alăptau, ca să păstorească pe Iacób, poporul său, și pe Israél, moștenirea sa; și i-a păstorit cu o inimă fără prihană și i-a călăuzit cu mâini pricepute.

Ascultă dar, poporul meu, Învățătura mea, mereu! Aminte ia, necontenit, La vorbele ce le-am rostit! Gura-mi deschid, ca să vorbesc În pilde, ca să îți vestesc Înțelepciunea cea pe care Vremea străveche, doar, o are. Ceea ce știm, ce-am auzit, Tot ceea ce ne-au povestit Ai noști’ părinți, vom spune noi, Copiilor noștri apoi. Nimic n-o să acoperim Din ce cunoaștem, ci vestim La neamul care s-a-ntrupat Și care-n lume ne-a urmat, Mereu, lauda Domnului, Puterile brațului Lui Și-apoi minunile făcute Care de noi sunt cunoscute. În Iacov, El a vrut să fie, Din vremuri vechi, o mărturie. Apoi, o lege a dat El, Pentru întregul Israel, Și-a poruncit părinților Noștri, ca-n ea, pe fiii lor, Întotdeauna să-i învețe Și-n ea doar, să le dea povețe, Pentru-a fi legea cunoscută Și spre-a putea a fi știută De toți copii-aceia care, Apoi, în lume vor apare, Ca să-i învețe pe acei Ce se vor naște după ei Cari o vor spune tuturor Urmașilor neamului lor, Ca astfel să-și pună mereu, Încrederea în Dumnezeu Și pentru a nu fi uitate Lucrările Lui minunate, Îndeplinind necontenit, Ceea ce El a poruncit. Să nu fie precum erau Ai lor părinți pe când trăiau, Deci un neam rău ce s-a vădit, Întotdeauna, răzvrătit, Având o inimă slăbită Și de puteri secătuită Și-un duh ce se-arăta mereu, Necredincios lui Dumnezeu! Fiii lui Efraim erau Deprinși cu arcul, când luptau, Dar au dat dosul și-au fugit Când ziua luptei a venit, Pentru că ei nu s-au ținut De legământul cel făcut De Dumnezeu și n-au voit A ține Legea ce-au primit. Au dat uitării lucrul Lui; De-asemeni, ale Domnului Minuni – ce li s-au arătat – În mare grabă le-au uitat. Domnul – minuni – a săvârșit, Ai lor părinți când au trăit, Când în Egipt ei se găseau Și-n câmpul lui Țoan ședeau. Marea a despicat-o El, Un drum făcându-le astfel, Iar apele s-au adunat Și ca un zid în jur le-au stat. Ziua, El i-a condus din nor Și-apoi, un foc strălucitor, În timpul nopții, s-a făcut. Întreg poporul a văzut Cum, în pustiu, a despicat Ștânca și apă El le-a dat. Izvoare, la porunca Lui, Țâșneau din stânca muntelui, Iar ale lor ape păreau Că niște râuri mari erau. Dar ei tot nu L-au ascultat Pe Domnul și n-au încetat Păcate să mai săvârșească Și să nu se mai răzvrătească Față de Domnul, în pustie. L-au ispitit – precum se știe – În a lor inimă, mereu, Căci I-au cerut lui Dumnezeu, Mâncare, după pofta lor. Apoi, acel întreg popor Vorbit-a împotriva Lui, Zicând: „Dar mâna Domnului Poate, în stare ca să fie, Masa a pune, în pustie? Noi știm că stânca a lovit Și din ea, apă a țâșnit, Însă acuma, va putea, Pâine, aicea, să ne dea, Sau se va dovedi în stare, Carne, ca să ne dea El, oare?” Dar Dumnezeu a auzit, Cuvintele ce le-au rostit Și, foc aprins, S-a arătat Față de Iacov. De îndat’, Mânia Și-a stârnit-o El, Față de-ntregul Israel, Pentru că ei nu au știut, Pe Dumnezeu, să-L fi crezut Și pentru că se îndoiau De ajutorul ce-l aveau Din partea Lui, necontenit. Atuncea, El a poruncit – Pe dată – norilor de sus, Iar porții cerului i-a spus Să se deschidă, de-a turnat Mana care i-a săturat; Și grâu, din cer, a mai dat El, Poporului lui Israel. Toți au mâncat pâinea, de cari, Se bucurau numai cei mari. Mâncare, ei au căpătat, Astfel încât s-au săturat. Să sufle, El a poruncit, Vântului de la răsărit Și miazăzi, de a plouat Cu carne și i-a săturat Cu păsări cari, în largul zării, Erau ca și nisipul mării. Întreg stolul păsărilor Căzut-a în tabăra lor. Atunci, poporul a mâncat Carne, până s-a săturat Căci Dumnezeu i-a dăruit Tot ceea ce el și-a dorit. Dar încă bine nu mâncase, Iar pofta nu își stâmpărase, Când s-a stârnit, asupra lui, Marea mânie-a Domnului Care, pe dată, i-a lovit Cu moartea și i-a nimicit Pe tinerii lui Israel. Însă întreg poporu-acel – Chiar după tot ce a văzut – Pe Dumnezeu nu L-a crezut, Ci-n contra Lui, nestingherit, Cu toții au păcătuit. De-aceea, Domnul a scurtat Zilele lor și le-a curmat Anii apoi, printr-un sfârșit Care năpraznic s-a vădit. Când El, de moarte, îi lovea, Întreg poporul se-ntorcea Să-L caute pe Dumnezeu. Își aminteau că El, mereu, Stâncă le e și ajutor, Fiind al lor Izbăvitor. Cu gura, însă-L înșelau Și cu-ale lor limbi Îl mințeau. Inima lor era slăbită Și de puteri secătuită. Credință, ei n-au arătat, Față de legământul dat. Totuși, în îndurarea-I mare, Domnul le dă, la toți, iertare. Mânia Lui, El Și-o strunește Și astfel nu îi nimicește. Iată că El Și-a amintit Că ei doar carne s-au vădit, Fiind la fel ca o suflare De vânt, care e trecătoare. De câte ori s-au răzvrătit Când în pustie s-au găsit! De câte ori L-au mâniat Când în pustie s-au aflat! N-au încetat să-L ispitească, Să-L întărâte, să-L stârnească Și să Îl mânie pe Cel Cari Sfânt îi e, lui Israel. De-a Lui putere, nimenea – În urmă – nu-și mai amintea. Nu-și aminteau că i-a păzit Și de vrăjmași i-a izbăvit. Nici de minunile văzute Cari în Egipt au fost făcute Și nici de semne minunate Care fuseseră-arătate În a Țoanului câmpie. Nimeni nu mai voia să știe Că-n sânge El a prefăcut Apa din râu, de n-a putut Din acea apă, nimenea, În urmă, să mai poată bea. Cum roi de muște-otrăvitoare S-a repezit să îi omoare, Cum broaștele au năvălit Asupra lor și i-au lovit; Cum prăzi ale omizilor Ajunseră holdele lor, Iar munca le-a ajuns să cadă, Roiului de lăcuste, pradă; Cum viile s-au prăpădit Când El, cu piatră, le-a lovit Și cum smochinii s-au uscat Când grindina i-a încercat. Cum au ajuns vitele pradă, Acelei grindini, să le cadă; Cum turmele lor au pierit Sub focul, din ceruri, venit. Mânia Domnului aprinsă, Urgia Lui cea necuprinsă, Iuțimea și necazul Lui Trimise-au fost poporului: Un cârd de îngeri slujitori, Doar de necaz aducători. Când Domnul Și-a dezlănțuit Mânia, moartea i-a lovit, Fiind de molime mâncați. Cum i-a lovit pe cei aflați Întâi născuți printre cei care, Locuitori, Egiptu-i are – Pârga puterilor lui Ham Și-a celor ce-s din al lui neam. Cum El, poporul, Și-a pornit Și cum Și l-a povățuit Când era în pustiu apoi, Asemenea turmei de oi. Cum, fără grijă, i-a dus El – Frică, să n-aibă Israel – Și cum în mare, au pierit Acei care i-au dușmănit. Cum i-a purtat, în urmă dar, Până la sfântul Său hotar, La muntele ce-i câștigat De al Lui braț, neînfricat. Cum neamuri, El a izgonit Din fața lor și-a împărțit Țara, s-o ia în stăpânire Spre a rămâne moștenire A semințiilor pe care Neamul lui Israel le are. Dar ei însă, necontenit, Pe Dumnezeu L-au ispitit. În contra Lui s-au răsculat Și-a Lui poruncă au călcat. Necredincioși se dovedeau, Precum părinții lor erau. Ca și un arc înșelător, L-au părăsit pe Domnul lor. Ei, înălțimi, au ridicat Și-n acest fel L-au supărat, Căci gelozia I-au stârnit Când pentru idoli au slujit. Domnul, atunci, S-a mâniat Și-a Lui mânie a picat Peste întregul Israel. La Silo, Se aflase El, Unde al Său cort se găsea Când printre oameni locuia. Furios, cortul Și l-a lăsat, Iar slava Lui, pradă, s-a dat, Robiei. Măreția Lui Ajuns-a a dușmanului. Lăsat a fost al Său popor, Pradă a fi săbiilor, Pentru că El S-a mâniat. În foc să cadă, i-a lăsat Pe toți cei tineri din popor. Fecioarele, la rândul lor, Nu au mai fost sărbătorite Cu cântecele pregătite, Anume, pentru nuntă. Toți Cei care se vădeau preoți, Loviți de sabie pieiră, Iar văduvele nu-i bociră. Atuncea Domnul S-a trezit Ca unul care a dormit. Ca un viteaz S-a arătat, Care-i de vin îmbărbătat. Pe-ai Săi dușmani, El i-a lovit, Iar ei – speriați – toți au fugit, Grăbindu-se-a ieși din țară, Plini de rușine și ocară. A lepădat cortul pe care, În Israel, Iosif îl are, Și n-a ales – după cum știm – Nici ramura lui Efraim, Ci El, pe Iuda, l-a cules Și-apoi Sionul l-a ales, Căci după cum se dovedește, Domnul, pe-aceștia, îi iubește. Un sfânt locaș Și-a zidit El, ‘Nalt ca și cerul și la fel De tare, precum se arată Pământu-acest, pe care – iată – L-a întărit pentru vecie. Pe David l-a ales să-I fie Rob, căci El l-a luat apoi, Chiar de la staulul de oi, Să îl așeze drept păstor, Peste întregul Său popor, Iar David, când l-a cârmuit, Pricepere a dovedit. Neprihănită se vădea Inima lui și-astfel putea Să dea povețe tuturor Și-nvățături pentru popor.