Psalmul 104:1-35
Psalmul 104:1-35 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Binecuvântează pe DOMNUL, suflete al meu. DOAMNE Dumnezeul meu, tu ești foarte mare; tu ești îmbrăcat cu onoare și maiestate. Cel care se acoperă cu lumină precum cu o haină, cel care întinde cerurile ca pe o perdea, Cel care pune bârnele cămărilor lui în ape, cel care face din nori carul său; cel care umblă pe aripile vântului; Cel care face îngerii lui duhuri; pe servitorii lui un foc arzând; Care a pus fundațiile pământului, ca să nu fie clintit niciodată. Tu l-ai acoperit cu adâncul precum cu o haină, apele au stat deasupra munților. La mustrarea ta ele au fugit; la vocea tunetului tău au plecat în grabă. Ele urcă pe munți; coboară pe văi spre locul pe care tu l-ai întemeiat pentru ele. Ai așezat un hotar ca ele să nu treacă peste el, ca să nu se întoarcă din nou să acopere pământul. El trimite izvoarele în văile care aleargă printre dealuri. Ele adapă fiecare fiară a câmpului, măgarii sălbatici își astâmpără setea. Prin ele păsările cerului, care cântă printre ramuri, își vor avea locuințele. El adapă dealurile din cămările lui, pământul este săturat cu rodul lucrărilor tale. El face să crească iarba pentru vite și verdeață pentru folosul omului, ca să aducă hrană din pământ; Și vin, care face inima omului veselă, și untdelemn pentru a face fața lui să strălucească și pâine care întărește inima omului. Copacii DOMNULUI sunt plini de sevă; cedrii Libanului, pe care i-a sădit, Unde păsările își fac cuiburile; cât despre barză, brazii sunt casa ei. Dealurile înalte sunt un loc de scăpare pentru caprele sălbatice; și stâncile pentru iepuri. El a rânduit luna pentru anotimpuri, soarele își cunoaște apusul. Tu faci întuneric și este noapte, în care toate fiarele pădurii se furișează. Leii tineri răcnesc după prada lor și își caută hrana de la Dumnezeu. Soarele răsare, ei se adună și se culcă în vizuinile lor. Omul iese la lucrarea lui și la munca lui până seara. DOAMNE, cât de multe sunt lucrările tale! În înțelepciune le-ai făcut pe toate, pământul este plin de bogățiile tale. Așa este această măreață și largă mare, în care sunt nenumărate lucruri furișându-se, deopotrivă fiare mici și mari. Acolo merg corăbiile, acolo este acel leviatan, tu l-ai făcut să se joace în ea. Acestea toate te așteptă, ca să le dai hrana la timpul cuvenit. Ce le dai, ele adună, tu îți deschizi mâna, ele se umplă cu bunătăți. Îți ascunzi fața, ele se tulbură; le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărâna lor. Trimiți duhul tău, ele sunt create și înnoiești fața pământului. Gloria DOMNULUI va dăinui pentru totdeauna, DOMNUL se va bucura în lucrările lui. El se uită pe pământ și acesta tremură, atinge dealurile și ele fumegă. Voi cânta DOMNULUI cât timp trăiesc, voi cânta laudă Dumnezeului meu cât timp voi fi. Meditația mea despre el va fi dulce, mă voi veseli în DOMNUL. Să fie mistuiți păcătoșii de pe pământ și să nu mai fie cei stricați. Binecuvântează pe DOMNUL, suflete al meu. Lăudați pe DOMNUL.
Psalmul 104:1-35 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)
Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție! Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. Cu apele Îți întocmești vârful locuinței Tale; din nori Îți faci carul și umbli pe aripile vântului. Din vânturi Îți faci soli și din flăcări de foc – slujitori. Tu ai așezat pământul pe temeliile lui și niciodată nu se va clătina. Tu îl acoperiseși cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munți, dar la amenințarea Ta au fugit, la glasul tunetului Tău au luat-o la fugă, suindu-se pe munți și coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseși Tu. Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, așa încât să nu se mai întoarcă să acopere pământul. Tu faci să țâșnească izvoarele în văi, și ele curg printre munți. Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele își potolesc setea măgarii sălbatici. Păsările cerului locuiesc pe marginile lor și fac să le răsune glasul printre ramuri. Din locașul Tău cel înalt Tu uzi munții și se satură pământul de rodul lucrărilor Tale. Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: vin, care înveselește inima omului, untdelemn, care-i înfrumusețează fața, și pâine, care-i întărește inima. Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe care i-a sădit El. În ei își fac păsările cuiburi, iar cocostârcul își are locuința în chiparoși; munții cei înalți sunt pentru țapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri. El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele știe când trebuie să apună. Tu aduci întunericul și se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mișcare, puii de lei mugesc după pradă și își cer hrana de la Dumnezeu. Când răsare soarele, ele fug înapoi și se culcă în vizuinile lor. Dar omul iese la lucrul său și la munca lui până seara. Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune, și pământul este plin de făpturile Tale. Iată marea cea întinsă și mare: în ea se mișcă nenumărate viețuitoare mici și mari. Acolo, pe ea, umblă corăbiile și în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei. Toate aceste viețuitoare Te așteaptă ca să le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; Îți deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătățile Tale. Îți ascunzi Tu Fața, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor și se întorc în țărâna lor. Îți trimiți Tu suflarea, ele sunt zidite; și înnoiești astfel fața pământului. În veci să țină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui! El privește pământul, și pământul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă. Îi voi cânta Domnului cât voi trăi, Îl voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Fie-I plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. Să piară păcătoșii de pe pământ și cei răi să nu mai fie! Binecuvântează-L, suflete, pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul!
Psalmul 104:1-35 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Sufletul meu, binecuvântează-L pe Iahve! Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești infinit de mare! Tu ești îmbrăcat cu grandoare și strălucire! Tu Te învelești cu lumina și o îmbraci ca pe o manta. Tu instalezi cerul ca pe un cort; și pui pe ape grinzile camerelor lui de sus. Îți faci car din nori; și umbli pe aripile vântului. Tu Îți faci îngeri din vânturi; și folosești flăcările de foc ca slujitori ai Tăi. Tu ai dat stabilitate pământului, punându-l pe temeliile lui, ca să nu se miște de acolo niciodată. L-ai acoperit cu zone adânci ca atunci când l-ai fi îmbrăcat cu o haină. Apele stăteau pe munți; dar când Tu le-ai făcut reproșuri, au fugit. Când a bubuit tunetului Tău, ele au început să fugă. S-au scurs de pe munți, au coborât în văi, în locul pe care l-ai decis pentru ele. Le-ai pus o limită teritorială peste care nu li se permite să treacă – pentru ca să nu se întoarcă și să acopere pământul. Iahve face să țâșnească izvoarele în văi; și ele curg printre munți. Toate animalele sălbatice de pe câmp se adapă din ele; și măgarii sălbatici își satisfac setea acolo. Pe malul lor își construiesc cuibul păsările zburătoare, a căror voce se aude din frunziș. Din camerele de sus, El udă munții; „și astfel, pământul se satură de efectul (benefic al) lucrărilor Tale.” Iahve face să crească iarbă pentru vite și plante pe care le cultivă omul. El face astfel să răsară hrană (pentru om) din pământ. Vinul înveselește inima omului, uleiul oferă feței strălucire; iar hrana fortifică inima omului. Copacii lui Iahve – cedrii Libanului, pe care i-a sădit El – sunt bine udați. În ei își fac cuibul păsările. Barza își construiește „casa” în pini. Munții înalți sunt locul unde trăiesc caprele sălbatice; iar stâncile sunt un adăpost pentru viezuri. Iahve a făcut luna ca să arate vremurile; iar soarele știe când să apună. Tu(, Doamne,) aduci întunericul; și se face noapte. Atunci, toate animalele din pădure încep să se deplaseze prin ea. Puii de leu rag de foame. Ei își cer hrana de la Dumnezeu. Când răsare soarele, (animalele prădătoare de noapte) se adună și se culcă în ascunzătorile lor. Atunci iese omul să meargă la lucrul lui; și muncește până seara. Doamne, cât de superbe sunt lucrările pe care le-ai făcut Tu! Pe toate le-ai conceput cu înțelepciune! Pământul este plin de creaturile Tale. Observ cât de încăpătoare este marea și ce suprafață imensă are ea! Acolo se mișcă vietăți fără număr – atât cele mici, cât și cele mari. Pe apele ei se deplasează corăbii; și în ea se joacă acel monstru pe care l-ai creat. Toate creaturile speră în Tine, ca să le dai hrana la momentul oportun. Dacă Tu le-o dai, ele o primesc. Atunci când Îți deschizi mâna, ele se satură. Dar dacă Îți ascunzi fața, sunt speriate; iar când le iei suflarea, ele mor și se întorc în pământ. Când Îți trimiți Spiritul, vietățile (pământului) sunt (din nou) concepute; și înnoiești astfel (supra)fața pământului. Doresc ca gloria lui Iahve să existe pentru eternitate! Iahve să fie satisfăcut de lucrările Sale! Atunci când El privește pământul, (totul) tremură; iar când atinge munții, ei fumegă. Voi cânta lui Iahve toată viața mea; voi cânta Dumnezeului meu cât voi exista! Îmi doresc să am o gândire care să fie plăcută lui Iahve! Eu mă voi bucura în Iahve. Să dispară păcătoșii de pe pământ; și cei răi să nu mai fie! Sufletul meu, binecuvântează-L pe Iahve! Lăudați-L pe Iahve!
Psalmul 104:1-35 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)
Suflet al meu, pe Dumnezeu, Să-L binecuvintezi mereu! Doamne, Tu ești Acela care Te-areți nemărginit de mare! În străluciri ești îmbrăcat Și-n măreție-nveșmântat! Tu, cu lumină, Te-nvelești Căci drept manta o folosești. În mâna Ta, ceru-l cuprinzi Și ca pe-un cort Tu îl întinzi. Din ape, vârf Îți întocmești, Acolo unde locuiești. Norii, drept car Ție Îți sânt Și umbli pe aripi de vânt. Din râuri, soli, Îți întocmești; Din flăcări, slujitori croiești. Pe temelii tari ai zidit Pământul, când l-ai întocmit Și de aceea niciodat’, El n-o să fie clătinat. Adâncul, Tu l-ai folosit Ca pe un strai și-ai învelit Pământul. Vârful munților Era sub vălul apelor. Tu, însă, ai amenințat Apa care s-a-nspăimântat. De al Tău tunet s-a-ngrozit Și-n mare grabă a fugit, Umblând pe-ale munților căi Și coborând, apoi, în văi, Până la locul hărăzit, Pe care Tu l-ai pregătit. O margine-a fost așezată Apoi, și n-a mai fost lăsată Ca peste ea să poată trece, Pământul să îl mai înece. În văi, Tu faci ca să țâșnească Izvoare și să șușotească Ale lor ape, printre frunți De stânci, hălăduind prin munți. Fiarele care sunt aflate Pe câmp, din ele-s adăpate. Măgari sălbatici se opresc Și însetarea-și potolesc. Pe malurile râului, Stau păsările cerului, Iar al lor glas – necontenit – Prin rămuriș e auzit. Din locul Său înalt, mereu, Munții îi udă Dumnezeu, Iar de al Lui rod minunat Pământul este săturat. Tu faci să crească iarba care E pentru-a vitelor mâncare. Îi dai verdețuri omului, Din roadele pământului, Să aibă hrană-mbelșugată. Vin îi mai dărui, totodată, Cu care se înviorează. Fața și-o înfrumusețează, Cu untdelemnul dat de Tine. Pâine îi dai, pentru a-și ține Inima tare-n pieptul lui. Se udă pomii Domnului – Cedrii Libanului – pe care El i-a sădit, pe fiecare. În ei, păsări se-adăpostesc Și cuiburi își alcătuiesc, Iar cocostârcii cei frumoși, Loc își aleg, în chiparoși. Țapii sălbatici se vădesc, În munți-nalți, că locuiesc, Iar stâncile bătrâne-au fost, Loc pentru iepuri, de-adăpost. El a făcut luna, să știe, Răbojul vremii, să îl ție. Soare-a făcut apoi, să-i spună Când trebuie ca să apună. El face bezna ca să iasă Și-al nopții văl atunci se lasă, Iar fiarele pădurilor Se mișcă în adâncul lor. Puii de lei, flămânzi, mugesc Și după pradă se pornesc, Hrană cerându-I Domnului. La răsăritul soarelui, Fiarele pleacă înapoi Și-n vizuine dorm apoi. Dar iată, omul iese iară, La munca lui, până pe seară. Ce multe-s, Doamne, ale Tale Lucrări! Tu ai găsit cu cale, Ca să le faci cu-nțelepciune, Ca pe pământ să le poți pune. Pe-al ei cuprins, întinsa mare Multe viețuitoare are. Corăbiile îi străbat Întinderile-n lung și-n lat. Leviatanul l-ai făcut, Doamne, pentru că Tu ai vrut Ca să se joace ne-ncetat, În valul ei cel înspumat. Acum, aste viețuitoare, Toate așteaptă răbdătoare, Ca să le dai hrană, la vreme. Ele nu au de ce se teme, Căci știu că își vor căpăta Hrana, mereu, din mâna Ta. Când Fața Ta nu se arată, Un tremur le cuprinde-ndată. Le iei suflarea: ele mor Și intră în țărâna lor. Când le trimiți suflare-n dar, Zidite ele vor fi iar. În acest fel, cu a lor viață, Tu înnoiești a lumii față. Să țină slava Domnului, De-acum în veacul veacului! Domnul să aibă bucurie De lucrul Său, pentru vecie! Către pământ, El S-a uitat Și-acesta s-a cutremurat. Munții, să fumege, au prins, Atunci când Domnul i-a atins. Cât voi trăi, lui Dumnezeu, Îi cânt și-L laud, tot mereu. Plăcut, al meu cuvânt să-I fie! Iată că a mea bucurie E Domnul, căci de El, mereu, Se bucură sufletul meu. Aceia cari păcătoși sânt Să piară-acum, de pe pământ, Iar toți cei răi să nu mai fie, Ci morți s-ajungă, pe vecie! Suflet al meu, pe Dumnezeu, Să-L binecuvintezi mereu! Toți cei ce-n lume vă aflați, Pe Domnul să Îl lăudați!
Psalmul 104:1-35 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne Dumnezeul meu, tu ești nemărginit de mare. Tu ești înveșmântat în strălucire și maiestate, învăluit în lumină ca într-o haină. Tu întinzi cerurile ca pe un văl, îți așezi pe ape lăcașurile tale, îți faci carul din nori, umbli pe aripile vântului; tu faci din [suflările de] vânt mesageri ai tăi și din flăcările focului slujitori ai tăi. Tu ai așezat pământul pe temeliile sale, ca să nu se clatine în veci și pentru totdeauna. Tu ai acoperit abisul ca într-o haină; și apele stăteau până deasupra munților. La amenințarea ta, ele fug, la glasul tunetului tău, sunt cuprinse de groază; se suie pe munți și se coboară în văi, spre locul pe care l-ai stabilit pentru ele. Le-ai pus un hotar pe care nu-l vor trece, nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Tu faci să țâșnească izvoarele în văi și ele se strecoară printre munți. Ele adapă toate viețuitoarele câmpului, asinii sălbatici setea și-o potolesc. Păsările cerului locuiesc deasupra lor și dintre ramuri își înalță glasul lor. Tu faci să cadă ploaie din lăcașurile tale peste munți; tu saturi pământul cu rodul lucrărilor tale. Tu faci să răsară iarbă pentru animale și verdețuri, în folosul omului, ca el să scoată hrană din pământ: vinul care înveselește inima omului, untdelemnul care face să strălucească fața sa și pâinea care întărește inima omului. Se satură copacii Domnului, cedrii Libánului, pe care el i-a plantat. În ei, păsările își fac cuib, iar barza își are locuința în chiparoși. Munții cei înalți sunt pentru cerbi, iar stâncile sunt refugiu pentru iepuri. El a făcut luna, ca să arate timpurile, și soarele, care știe unde să apună. Tu aduci întunericul și se face noapte: atunci mișună toate viețuitoarele pădurii, puii de lei rag [în căutare] de pradă și caută hrana lor de la Dumnezeu. Când răsare soarele, se întorc și se duc la culcare în vizuini. Atunci, iese omul la lucrarea lui și la munca lui până seara. Cât de numeroase sunt lucrările tale, Doamne: toate le-ai făcut cu înțelepciune! Pământul este plin de creaturile tale. Iată marea întinsă și largă: în ea mișună ființe fără număr, [viețuitoare] mici și mari; pe ea plutesc corăbii, în ea este Leviatánul, pe care l-ai făcut ca să se joace în ea. Toate așteaptă de la tine ca să le dai hrană la vreme potrivită. Tu le dai hrană, iar ele o adună, tu îți deschizi mâna și ele se satură de bunătăți. Dacă îți ascunzi fața, ele se înspăimântă, dacă le iei suflarea, ele își dau duhul și se întorc în țărână. Tu îți trimiți Duhul tău și ele vor fi create și vei reînnoi fața pământului. Gloria Domnului să rămână în veci! Să se bucure Domnul de lucrările sale! El privește spre pământ, și acesta se cutremură; se atinge de munți și ei fumegă. Voi cânta Domnului în viața mea, voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi. Să ajungă cântecul meu până la el, iar eu mă voi bucura în Domnul! Să piară păcătoșii de pe pământ și cei nelegiuiți să nu mai fie! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Aleluia!
Psalmul 104:1-35 Noua Traducere Românească (NTR)
Suflete al meu, binecuvântează-L pe DOMNUL! DOAMNE, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu splendoare și măreție! Tu Te învelești cu lumina ca și cu o manta, Tu întinzi cerurile ca pe un cort, și așezi pe ape grinzile camerelor Tale de sus. Din nori Îți faci un car și umbli pe aripile vântului. El îi face pe îngerii Săi vânturi, și pe slujitorii Săi – un foc arzător. Tu ai așezat pământul pe temeliile lui, ca să nu se clatine niciodată. L-ai acoperit cu adâncul ca și cu o haină. Apele stăteau pe munți, dar la mustrarea Ta au fugit, la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă, astfel încât munții s-au ridicat și văile au coborât în locul pe care l-ai hotărât pentru ele. Le-ai stabilit o limită peste care nu au voie să treacă, astfel încât să nu se întoarcă și să acopere pământul. Tu faci să țâșnească izvoarele în albii uscate și ele curg printre munți. Toate vietățile câmpului se adapă din ele și măgarii sălbatici își potolesc setea acolo. Pe malul lor își fac cuibul păsările cerului care-și fac auzit glasul din frunziș. Din odăile Tale de sus, Tu uzi munții; pământul se satură de rodul lucrărilor Tale. Tu faci să crească iarbă pentru vite și verdețuri pe care omul să le cultive. Faci să iasă hrană din pământ: vin care înveselește inima omului, ulei care dă strălucire feței și pâine care întărește inima omului. Copacii DOMNULUI sunt bine udați, cedrii Libanului pe care El i-a plantat. În ei își fac cuibul păsările, barza își are casa în chiparoși. Munții cei înalți sunt ai caprelor sălbatice, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă. El a făcut luna ca să arate vremurile, iar soarele știe când să apună. Tu aduci întunericul și se face noapte; atunci toate vietățile pădurii încep să mișune. Puii de leu rag după pradă, cerându-și hrana de la Dumnezeu. Când răsare soarele, se adună și se culcă în vizuinile lor. Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui – până seara. Ce multe sunt lucrările Tale, DOAMNE! Pe toate le-ai făcut cu înțelepciune; pământul este plin de vietățile Tale. Iată marea cât de încăpătoare și de întinsă este! Acolo mișună vietăți fără număr, viețuitoare mici și mari. Corăbiile o străbat; în ea se joacă leviatanul, pe care l-ai creat Tu. Toate își pun speranța în Tine ca să le dai hrana la timp. Când Tu le-o dai, ele o primesc; când Tu Îți deschizi mâna, ele se satură de bunătăți. Când Îți ascunzi fața, ele se îngrozesc; când le iei suflarea, ele mor și se întorc în țărână. Când Îți trimiți Duhul, ele sunt create, înnoind astfel fața pământului. Fie ca gloria DOMNULUI să rămână pe vecie! DOMNUL să Se bucure de lucrările Sale. El privește pământul și acesta se cutremură, atinge munții și ei fumegă. Voi cânta DOMNULUI cât voi trăi! Voi cânta spre lauda Dumnezeului meu cât voi fi! Fie-I plăcută cugetarea mea! Eu mă voi bucura în DOMNUL. Să piară păcătoșii de pe pământ și cei răi să nu mai fie!
Psalmul 104:1-35 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție! Te învelești cu lumina ca și cu o manta; întinzi cerurile ca un cort. Cu apele Îți întocmești vârful locuinței Tale; din nori Îți faci carul și umbli pe aripile vântului. Din vânturi Îți faci soli și din flăcări de foc, slujitori. Tu ai așezat pământul pe temeliile lui și niciodată nu se va clătina. Tu îl acoperiseși cu adâncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munți, dar, la amenințarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău, au luat-o la fugă, suindu-se pe munți și coborându-se în văi, până la locul pe care li-l hotărâseși Tu. Le-ai pus o margine pe care nu trebuie s-o treacă, pentru ca să nu se mai întoarcă să acopere pământul. Tu faci să țâșnească izvoarele în văi și ele curg printre munți. Tu adăpi la ele toate fiarele câmpului; în ele își potolesc setea măgarii sălbatici. Păsările cerului locuiesc pe marginile lor și fac să le răsune glasul printre ramuri. Din locașul Tău cel înalt Tu uzi munții și se satură pământul de rodul lucrărilor Tale. Tu faci să crească iarba pentru vite și verdețuri pentru nevoile omului, ca pământul să dea hrană: vin, care înveselește inima omului, untdelemn, care-i înfrumusețează fața, și pâine, care-i întărește inima. Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe care i-a sădit El. În ei își fac păsările cuiburi, iar cocostârcul își are locuința în chiparoși; munții cei înalți sunt pentru țapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost pentru iepuri. El a făcut luna ca să arate vremurile; soarele știe când trebuie să apună. Tu aduci întunericul și se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mișcare, puii de lei mugesc după pradă și își cer hrana de la Dumnezeu. Când răsare soarele, ele fug înapoi și se culcă în vizuinile lor. Dar omul iese la lucrul său și la munca lui până seara. Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune și pământul este plin de făpturile Tale. Iată marea cea întinsă și mare: în ea se mișcă nenumărate viețuitoare mici și mari. Acolo, pe ea, umblă corăbiile și în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei. Toate aceste viețuitoare Te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme. Le-o dai Tu, ele o primesc; Îți deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătățile Tale. Îți ascunzi Tu Fața, ele tremură; le iei Tu suflarea, ele mor și se întorc în țărâna lor. Îți trimiți Tu suflarea: ele sunt zidite și înnoiești astfel fața pământului. În veci să țină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui! El privește pământul, și pământul se cutremură; atinge munții, și ei fumegă. Voi cânta Domnului cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi. Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul. Să piară păcătoșii de pe pământ și cei răi să nu mai fie! Binecuvântează, suflete, pe Domnul! Lăudați pe Domnul!