Psalmul 103:13-18 - Compare All Versions

Împărtășește

Precum un tată se îndură de copiii săi, așa se îndură DOMNUL de cei ce se tem de el. Căci el știe urzeala noastră; își amintește că noi suntem țărână. Cât despre om, zilele lui sunt ca iarba, ca o floare din câmp, așa înflorește el. Căci vântul trece peste ea și aceasta s-a dus; și locul ei nu va mai fi cunoscut. Dar mila DOMNULUI este din veșnicie în veșnicie peste cei ce se tem de el, și dreptatea lui la copiii copiilor lor, Pentru cei ce țin legământul său și își amintesc poruncile lui pentru a le împlini.

Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți: Își aduce aminte că suntem țărână. Omul – zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floarea de pe câmp! Când trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște. Dar bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El și îndurarea Lui – pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească.

Iahve are milă de cei care se tem de El – exact cum se comportă un tată față de copiii lui – pentru că El știe din ce suntem făcuți: Își amintește că suntem (luați din) pământ. Dar zilele omului sunt ca iarba. El înflorește exact ca floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este; și nu i se mai cunoaște locul unde a fost… Dar bunătatea lui Iahve durează din eternitate în eternitate pentru cei care se tem de El; și dreptatea Lui este benefică pentru copiii copiilor lor – pentru aceia care respectă legământul Lui și pentru cei care își amintesc poruncile Lui ca să le aplice în viața lor.

Așa precum de fiii lui, Tatăl se-ndură tot mereu, La fel se-ndură Dumnezeu, Necontenit, de omu-acel Cari teamă va avea de El. El știe din ce suntem noi Și ia aminte mai apoi, Că nu suntem decât o mână, Însuflețită, de țărână. Zilele vieții omului Sunt precum iarba câmpului: Omul, ca floarea, înflorește, Însă când vântul îl lovește, Dispare în necunoscut, Iar locu-n care a crescut – În care mai ‘nainte-a stat – Nu se mai știe niciodat’. Dar bunătatea Domnului Ține în veacul veacului, Pentru cel care a vădit Teamă de El și, negreșit, Pentru urmașii cei pe care, În lume, acel om îi are. Această bunătate – iată – De-asemenea e arătată Față de cei care păzesc Al Său cuvânt și împlinesc Poruncile lui Dumnezeu Și legământul Lui, mereu.

Așa cum un tată își iubește copiii, așa îi iubește Domnul pe cei care se tem de el. Căci el știe din ce am fost plăsmuiți și nu uită că suntem țărână. Zilele omului sunt ca iarba, el înflorește ca floarea câmpului. Când suflă vântul, ea nu mai este, nici locul în care a stat nu se mai cunoaște. Dar îndurarea Domnului rămâne din veac și până-n veac peste cel care se teme de el și dreptatea lui, peste copiii copiilor lor, peste cei care păzesc alianța sa și își aduc aminte de preceptele lui, ca să le împlinească.

Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură DOMNUL de cei ce se tem de El, căci El știe din ce suntem făcuți, Își amintește că suntem țărână. Cât despre om, zilele lui sunt ca iarba. Înflorește ca floarea de pe câmp, iar când trece un vânt peste ea, nu mai este și nu i se mai cunoaște locul unde a fost. Însă îndurarea DOMNULUI este din veșnicie în veșnicie pentru cei ce se tem de El, iar dreptatea Lui este pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui și pentru cei ce-și amintesc de reglementările Lui, ca să le urmeze.

Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână. Omul – zilele lui sunt ca iarba, și înflorește ca floarea de pe câmp! Când trece un vânt peste ea, nu mai este și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște. Dar bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El și îndurarea Lui, pentru copiii copiilor lor, pentru cei ce păzesc legământul Lui și își aduc aminte de poruncile Lui ca să le împlinească.