Numeri 6:22-27
Numeri 6:22-27 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: Vorbește lui Aaron și fiilor săi, spunând: Astfel să binecuvântați pe copiii lui Israel, spunându-le: DOMNUL să te binecuvânteze și să te țină; Să facă DOMNUL să strălucească fața sa peste tine și să aibă har fața de tine; Să înalțe DOMNUL înfățișarea sa peste tine și să îți dea pacea. Și ei să pună numele meu peste copiii lui Israel, iar eu îi voi binecuvânta.
Numeri 6:22-27 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Apoi Iahve i-a zis lui Moise: „Vorbește-le lui Aaron și descendenților lui astfel: «Vă spun cum să binecuvântați pe israelieni. Să le ziceți: ‘Iahve să te binecuvânteze și să te protejeze! Iahve să facă să lumineze fața Lui peste tine; și să aibă compasiune față de tine! Iahve să Își înalțe fața peste tine; și să îți ofere pacea!’» Așa să proclame numele Meu în favoarea israelienilor; iar Eu îi voi binecuvânta!”
Numeri 6:22-27 Noua Traducere Românească (NTR)
DOMNUL i-a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește lui Aaron și fiilor săi și spune-le: «Așa să-i binecuvântați pe fiii lui Israel. Să le spuneți: ‘DOMNUL să te binecuvânteze și să te păzească! DOMNUL să facă să strălucească fața Lui peste tine și să-Și arate bunăvoința față de tine! DOMNUL să-Și înalțe fața peste tine și să-ți dea pacea!’ Așa să pui Numele Meu peste fiii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta»“.
Numeri 6:22-27 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbește lui Aaron și fiilor lui și spune-le: ‘Așa să binecuvântați pe copiii lui Israel și să le ziceți: «Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine și să Se îndure de tine! Domnul să-Și înalțe Fața peste tine și să-ți dea pacea!» Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, și Eu îi voi binecuvânta.’”