YouVersion
Pictograma căutare

Matei 5:1-4,6-20

Matei 5:6-20 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Binecuvântați sunt cei ce flămânzesc și însetează după dreptate, pentru că ei vor fi săturați. Binecuvântați sunt cei milostivi, pentru că ei vor obține milă. Binecuvântați sunt cei cu inima pură, pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu. Binecuvântați sunt cei ce fac pace, pentru că ei vor fi chemați copiii lui Dumnezeu. Binecuvântați sunt cei persecutați pentru dreptate, pentru că a lor este împărăția cerului. Binecuvântați sunteți când, din cauza mea, vă vor ocărî și vă vor persecuta și vor spune orice fel de rău, cu falsitate, împotriva voastră. Bucurați-vă și veseliți-vă peste măsură, pentru că mare este răsplata voastră în cer; fiindcă tot așa i-au persecutat pe profeții care au fost înainte de voi. Voi sunteți sarea pământului; dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce va fi sărată? Nu mai este bună la nimic decât să fie aruncată afară și călcată sub picioarele oamenilor. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe deal nu poate fi ascunsă. Nici nu aprind oamenii candela și o pun sub oboroc, ci pe sfeșnic; și aceasta dă lumină tuturor celor din casă. Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer. Să nu gândiți că am venit să distrug legea sau profeții; nu am venit să distrug, ci să împlinesc. Fiindcă adevărat vă spun: Până cerul și pământul vor trece, o iotă sau o frântură de literă nu va trece nicidecum din lege, până totul va fi împlinit. De aceea, oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni astfel, va fi chemat cel mai mic în împărăția cerului; dar oricine le va împlini și îi va învăța pe alții, acela va fi chemat mare în împărăția cerului. Căci vă spun că: Dacă dreptatea voastră nu va întrece dreptatea scribilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în împărăția cerului.

Partajează
Citește Matei 5

Matei 5:6-20 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

Mai există apoi categoria celor flămânzi și însetați de dreptate. Și ei sunt fericiți, pentru că Dumnezeu le va satisface această nevoie. Alți oameni fericiți sunt cei care manifestă milă față de semenii lor; pentru că Dumnezeu le va acorda milă și lor. Fericiți sunt și cei care au o inimă curată; pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu. Cei care promovează pacea sunt, la rândul lor, niște oameni fericiți. Dumnezeu îi va numi copii ai Săi. Mai sunt apoi fericiți cei persecutați din cauza dreptății; pentru că Regatul Ceresc este al lor. Deci veți fi fericiți atunci când din cauza Mea, oamenii vă vor calomnia, vă vor persecuta, vor vorbi urât și vor face afirmații mincinoase despre voi. În aceste situații, bucurați-vă; pentru că recompensa voastră în cer va fi mare! Să știți că la fel au fost persecutați și profeții care au trăit înaintea voastră. Voi sunteți pentru omenire ca sarea. Dar dacă sarea nu mai are gustul ei specific, oare cum și-l va reface? Desigur că în niciun fel. Și atunci va fi aruncată și va ajunge să fie călcată cu picioarele de oameni. Voi sunteți pentru oameni ca o lumină. Este imposibil ca un oraș (luminat) construit pe un munte să nu poată fi văzut. În mod asemănător, cine aprinde o sursă de lumină, o pune pe un suport, la înălțime. Astfel poate să răspândească lumină pentru cei din casă. Dar nu același lucru s-ar întâmpla dacă lumina ar fi pusă sub un vas. Voi trebuie să fiți ca o lumină pentru oameni. Această lumină va fi produsă de faptele voastre bune care îi vor face să laude pe Tatăl vostru din cer. Să nu credeți că am venit să desființez «Legea» sau «Profeții»! Intenția Mea este nu să desființez, ci să completez aceste Scripturi. Să știți că atât timp cât pământul și cerul vor exista, nici măcar o literă din «Lege» sau vreun semn grafic cât de mic nu vor fi eliminate. Tot ce este scris în «Lege» se va întâmpla cu maximă exactitate. Deci dacă cineva încalcă una dintre cele mai mici porunci ale acesteia și îi învață pe alții acest exemplu, i se va acorda cea mai nesemnificativă recunoaștere în Regatul ceresc. Dar cea mai înaltă poziție o va avea acela care le va respecta și care va învăța și pe alții să facă la fel. Vă asigur că dacă dreptatea voastră nu o va depăși pe aceea a fariseilor și pe a învățătorilor legii (mozaice), nu veți intra în Regatul ceresc.

Partajează
Citește Matei 5

Matei 5:6-20 Noua Traducere Românească (NTR)

Fericiți sunt cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați! Fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Fericiți sunt cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu! Fericiți sunt cei persecutați din cauza dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunteți voi, când, din cauza Mea, oamenii vă insultă, vă persecută și spun tot felul de lucruri rele, mințind împotriva voastră. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în Ceruri! Căci tot așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră. Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată? Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate fi ascunsă. Și nimeni nu aprinde o candelă ca s-o pună sub un obroc, ci o așază pe un sfeșnicar și, astfel, luminează pentru toți cei din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L glorifice pe Tatăl vostru Care este în Ceruri. Să nu credeți că am venit să distrug Legea sau Profeții. Nu am venit să distrug, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun că, atâta vreme cât nu vor trece cerul și pământul, nici măcar o iotă sau o parte a vreunei litere nu vor fi înlăturate din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile. Prin urmare, oricine încalcă una dintre cele mai mici din aceste porunci și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «cel mai mic» în Împărăția Cerurilor. Dar oricine le împlinește și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «mare» în Împărăția Cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor.

Partajează
Citește Matei 5

Matei 5:6-20 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni așa va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească va fi chemat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.

Partajează
Citește Matei 5

YouVersion folosește cookie-uri pentru a îți personaliza experiența. Prin utilizarea site-ului nostru web, accepți utilizarea cookie-urilor așa cum este descris în Politica noastră de confidențialitate