Matei 5:1-26 - Compară toate versiunile
Matei 5:1-26 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte și, după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni așa va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească va fi chemat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.’ Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va zice fratelui său: ‘Prostule!’ va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine-i va zice: ‘Nebunule!’ va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Așa că, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul. Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum, ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț.
Matei 5:1-26 NTR (Noua Traducere Românească)
Când a văzut Isus mulțimile, a urcat pe munte. După ce S-a așezat jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. El Și-a deschis gura și a început să-i învețe, zicând: „Fericiți sunt cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunt cei ce jelesc, căci ei vor fi mângâiați! Fericiți sunt cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Fericiți sunt cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați! Fericiți sunt cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Fericiți sunt cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiți sunt cei împăciuitori, căci ei vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu! Fericiți sunt cei persecutați din cauza dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor! Fericiți sunteți voi, când, din cauza Mea, oamenii vă insultă, vă persecută și spun tot felul de lucruri rele, mințind împotriva voastră. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în Ceruri! Căci tot așa i-au persecutat și pe profeții dinaintea voastră. Voi sunteți sarea pământului. Dar, dacă sarea și-a pierdut puterea de a săra, prin ce va fi făcută din nou sărată? Nu mai este bună la nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate fi ascunsă. Și nimeni nu aprinde o candelă ca s-o pună sub un obroc, ci o așază pe un sfeșnicar și, astfel, luminează pentru toți cei din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L glorifice pe Tatăl vostru Care este în Ceruri. Să nu credeți că am venit să distrug Legea sau Profeții. Nu am venit să distrug, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun că, atâta vreme cât nu vor trece cerul și pământul, nici măcar o iotă sau o parte a vreunei litere nu vor fi înlăturate din Lege, înainte să se întâmple toate lucrurile. Prin urmare, oricine încalcă una dintre cele mai mici din aceste porunci și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «cel mai mic» în Împărăția Cerurilor. Dar oricine le împlinește și îi învață pe oameni astfel, acesta va fi numit «mare» în Împărăția Cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în Împărăția Cerurilor. Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi!». Oricine ucide va fi supus judecății. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său, fără motiv, va fi supus judecății și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule» va fi supus judecății Sinedriului; iar cel ce-i va zice: «Nebunule» va fi supus judecății focului gheenei. Așa că, dacă îți aduci darul la altar, și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului. Du-te, mai întâi, și împacă-te cu fratele tău și apoi vino și adu-ți darul. Încearcă să te împaci repede cu acuzatorul tău, în timp ce ești cu el pe drum, ca nu cumva acuzatorul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna gardianului închisorii și să fii aruncat apoi în închisoare! Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până când nu vei fi plătit și ultimul codrant!
Matei 5:1-26 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)
Când a văzut Isus mulțimile de oameni, a urcat pe munte. După ce a stat jos, discipolii pe care Îi avea, s-au strâns în jurul Lui. Atunci a început să îi învețe astfel: „Toți cei care (recunosc că) sunt săraci spiritual, sunt niște oameni fericiți. Regatul ceresc este al lor. Cei care plâng, sunt și ei niște oameni fericiți; pentru că Dumnezeu îi va consola. Fericiți sunt și cei blânzi. Pământul va fi al lor. Mai există apoi categoria celor flămânzi și însetați de dreptate. Și ei sunt fericiți, pentru că Dumnezeu le va satisface această nevoie. Alți oameni fericiți sunt cei care manifestă milă față de semenii lor; pentru că Dumnezeu le va acorda milă și lor. Fericiți sunt și cei care au o inimă curată; pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu. Cei care promovează pacea sunt, la rândul lor, niște oameni fericiți. Dumnezeu îi va numi copii ai Săi. Mai sunt apoi fericiți cei persecutați din cauza dreptății; pentru că Regatul Ceresc este al lor. Deci veți fi fericiți atunci când din cauza Mea, oamenii vă vor calomnia, vă vor persecuta, vor vorbi urât și vor face afirmații mincinoase despre voi. În aceste situații, bucurați-vă; pentru că recompensa voastră în cer va fi mare! Să știți că la fel au fost persecutați și profeții care au trăit înaintea voastră. Voi sunteți pentru omenire ca sarea. Dar dacă sarea nu mai are gustul ei specific, oare cum și-l va reface? Desigur că în niciun fel. Și atunci va fi aruncată și va ajunge să fie călcată cu picioarele de oameni. Voi sunteți pentru oameni ca o lumină. Este imposibil ca un oraș (luminat) construit pe un munte să nu poată fi văzut. În mod asemănător, cine aprinde o sursă de lumină, o pune pe un suport, la înălțime. Astfel poate să răspândească lumină pentru cei din casă. Dar nu același lucru s-ar întâmpla dacă lumina ar fi pusă sub un vas. Voi trebuie să fiți ca o lumină pentru oameni. Această lumină va fi produsă de faptele voastre bune care îi vor face să laude pe Tatăl vostru din cer. Să nu credeți că am venit să desființez «Legea» sau «Profeții»! Intenția Mea este nu să desființez, ci să completez aceste Scripturi. Să știți că atât timp cât pământul și cerul vor exista, nici măcar o literă din «Lege» sau vreun semn grafic cât de mic nu vor fi eliminate. Tot ce este scris în «Lege» se va întâmpla cu maximă exactitate. Deci dacă cineva încalcă una dintre cele mai mici porunci ale acesteia și îi învață pe alții acest exemplu, i se va acorda cea mai nesemnificativă recunoaștere în Regatul ceresc. Dar cea mai înaltă poziție o va avea acela care le va respecta și care va învăța și pe alții să facă la fel. Vă asigur că dacă dreptatea voastră nu o va depăși pe aceea a fariseilor și pe a învățătorilor legii (mozaice), nu veți intra în Regatul ceresc. Ați auzit că în trecut li s-a spus oamenilor: «Să nu comiți crimă!» Orice om care comite crimă, este vinovat și va fi condamnat. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe aproapele lui, va fi vinovat de comiterea unei crime și va suporta același tratament. Cine își va desconsidera aproapele spunându-i «Prostule!», va fi judecat de Sinedriu; iar cel care îi va spune «Nebunule!», merită să fie aruncat în focul «gheenei». Deci dacă atunci când îți aduci darul la altar, îți amintești că aproapele tău are ceva să îți reproșeze, lasă-ți jertfa acolo înaintea altarului și du-te întâi să te împaci cu el. Abia apoi poți să îți oferi sacrificiul. Urmărește să te împaci cât mai repede cu acuzatorul tău. Fă acest lucru în timp util, înainte ca el să te reclame; pentru că altfel este posibil ca judecătorul de la tribunal să te condamne la detenție. Să știi că nu vei scăpa de-acolo fără să plătești până la ultimul ban (prevăzut de lege).
Matei 5:1-26 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)
Și văzând mulțimile, a urcat pe munte; și pe când ședea, discipolii lui au venit la el; Și el și-a deschis gura și i-a învățat, spunând: Binecuvântați sunt cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerului. Binecuvântați sunt cei ce jelesc, pentru că ei vor fi mângâiați. Binecuvântați sunt cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul. Binecuvântați sunt cei ce flămânzesc și însetează după dreptate, pentru că ei vor fi săturați. Binecuvântați sunt cei milostivi, pentru că ei vor obține milă. Binecuvântați sunt cei cu inima pură, pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu. Binecuvântați sunt cei ce fac pace, pentru că ei vor fi chemați copiii lui Dumnezeu. Binecuvântați sunt cei persecutați pentru dreptate, pentru că a lor este împărăția cerului. Binecuvântați sunteți când, din cauza mea, vă vor ocărî și vă vor persecuta și vor spune orice fel de rău, cu falsitate, împotriva voastră. Bucurați-vă și veseliți-vă peste măsură, pentru că mare este răsplata voastră în cer; fiindcă tot așa i-au persecutat pe profeții care au fost înainte de voi. Voi sunteți sarea pământului; dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce va fi sărată? Nu mai este bună la nimic decât să fie aruncată afară și călcată sub picioarele oamenilor. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe deal nu poate fi ascunsă. Nici nu aprind oamenii candela și o pun sub oboroc, ci pe sfeșnic; și aceasta dă lumină tuturor celor din casă. Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru care este în cer. Să nu gândiți că am venit să distrug legea sau profeții; nu am venit să distrug, ci să împlinesc. Fiindcă adevărat vă spun: Până cerul și pământul vor trece, o iotă sau o frântură de literă nu va trece nicidecum din lege, până totul va fi împlinit. De aceea, oricine va strica una dintre cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni astfel, va fi chemat cel mai mic în împărăția cerului; dar oricine le va împlini și îi va învăța pe alții, acela va fi chemat mare în împărăția cerului. Căci vă spun că: Dacă dreptatea voastră nu va întrece dreptatea scribilor și a fariseilor, nicidecum nu veți intra în împărăția cerului. Ați auzit că s-a spus de către cei din vechime: Să nu ucizi; și oricine va ucide va fi sub amenințarea judecății. Dar eu vă spun că: Oricine este mânios fără motiv pe fratele său, va fi sub amenințarea judecății; și oricine va spune fratelui său: Raca, va fi sub amenințarea consiliului; dar oricine va spune: Nebunule, va fi sub amenințarea focului iadului. De aceea, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, Lasă-ți darul acolo, înaintea altarului și du-te întâi de te împacă cu fratele tău și apoi vino și adu-ți darul. Învoiește-te repede cu potrivnicul tău, pe când ești cu el pe cale; ca nu cumva potrivnicul să te predea judecătorului și judecătorul să te predea executorului și să fii aruncat în închisoare. Adevărat îți spun: Nu vei ieși nicidecum de acolo, până nu vei plăti cel din urmă bănuț.
Matei 5:1-26 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)
Când a văzut Isus mulțimile, a urcat pe munte și, după ce S-a așezat, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Și ridicându-Și glasul, a început să-i învețe zicând: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei flămânzi și însetați după dreptate, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de făcătorii de pace, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți pentru dreptate, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, căci răsplata voastră este mare în ceruri; pentru că tot așa i-au prigonit și pe profeții care au fost înainte de voi. Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, cum se va face înapoi sărată? Atunci nu mai este bună decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și lampa nu este aprinsă ca să fie pusă sub obroc, ci este pusă în sfeșnic și le luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei, văzând faptele voastre bune, să-L slăvească pe Tatăl vostru din ceruri. Să nu credeți că am venit să desființez Legea sau Profeții; am venit nu să desființez, ci să împlinesc. Adevărat vă spun: câtă vreme vor dăinui cerul și pământul, nu va trece nicio iotă sau frântură de literă din Lege înainte ca toate să se fi împlinit. Așa că oricine va strica fie și una din aceste porunci mărunte și-i va învăța pe oameni astfel va fi considerat cel mai mic în Împărăția cerurilor, dar oricine le va împlini și-i va învăța pe alții la fel va fi considerat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor! Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: « Să nu ucizi ; oricine ucide va da socoteală la judecată.» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va da socoteală la judecată; oricine-i va zice fratelui său: «Prostule!» va da socoteală înaintea Sinedriului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va sfârși în focul gheenei. Așadar, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, mergi mai întâi să te împaci cu fratele tău și apoi vino să-ți aduci darul! Caută să te împaci degrabă cu potrivnicul tău, cât timp ești cu el pe drum, ca nu cumva acesta să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul – pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță. Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei da înapoi și ultimul bănuț.
Matei 5:1-26 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; și după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul! Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați! Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! Ferice de cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu! Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa i-au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi. Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decât să fie lepădată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii nu aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic și le luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să-L slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri. Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun: câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și îi va învăța pe oameni așa va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și îi va învăța pe alții să le păzească va fi chemat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor! Ați auzit că li s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății.» Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine îi va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: «Nebunule!» va cădea sub pedeapsa focului gheenei. Așa că, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te întâi de împacă-te cu fratele tău, apoi vino de adu-ți darul! Caută de te împacă degrabă cu pârâșul tău, câtă vreme ești cu el pe drum, ca nu cumva pârâșul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului și să fii aruncat în temniță! Adevărat îți spun că nu vei ieși de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuț.
Matei 5:1-26 BINT09 (Română Noul Testament Interconfesional 2009)
Când a văzut mulţimile, Iisus a urcat pe munte şi s-a aşezat. Ucenicii s-au apropiat, iar El a început să le spună: „Fericiţi cei săraci în duh, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor. Fericiţi cei întristaţi, pentru că vor fi mângâiaţi. Fericiţi cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, pentru că ei vor fi săturaţi. Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor avea parte de milă. Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei Îl vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi aducătorii de pace, pentru că ei vor fi numiţi fiii lui Dumnezeu. Fericiţi cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când veţi fi învinuiţi, persecutaţi şi se vor spune lucruri rele împotriva voastră din cauza Mea. Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă pentru că mare este răsplata voastră în ceruri. Tot aşa au fost persecutaţi şi profeţii care au fost înaintea voastră. Voi sunteţi sarea pământului. Dacă sarea îşi pierde gustul, cum va mai săra? Nu mai e bună de nimic, aşa că va fi aruncată şi călcată în picioare de către oameni. Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe munte nu poate să rămână ascunsă. Când se aprinde o făclie nimeni nu-i pune deasupra un obroc, ci e pusă într-un sfeşnic şi luminează în toată casa. Tot aşa să strălucească şi lumina voastră înaintea oamenilor pentru ca, văzând ei faptele voastre bune, să dea slavă Tatălui vostru care este în ceruri. Să nu credeţi că am venit să desfiinţez Legea şi Profeţii. N-am venit să le desfiinţez, ci să le aduc împlinirea. Adevărat vă spun, că, atâta vreme cât nu vor trece cerul şi pământul, nici o literă şi nici o virgulă din Lege nu vor trece, înainte să se întâmple toate. Aşa că oricine va înlătura chiar şi cea mai mică dintre aceste porunci şi îi va învăţa pe alţii să facă la fel, va fi socotit cel mai mic în Împărăţia cerurilor, însă oricine le va păzi şi îi va învăţa şi pe alţii să facă la fel, va fi socotit mare în Împărăţia cerurilor. De aceea vă spun: Dacă dreptatea voastră nu o va întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. Aţi auzit ce s-a spus celor din trecut: Să nu ucizi! Oricine ucide va fi judecat. Eu însă vă spun: Oricine se mânie pe fratele său va fi judecat. Oricine va zice fratelui său: Prostule! va fi condamnat de Sinedriu, şi oricine îi va zice: Nebunule! va fi condamnat la focul gheenei. Când îţi duci darul la altar, dacă îţi aminteşti că fratele tău are ceva cu tine, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, mergi şi împacă-te cu fratele tău şi vino apoi şi adu-ţi darul. Împacă-te cu duşmanul tău repede, pe când eşti încă pe drum cu el, înainte să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul pe mâna temnicerului şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până când nu vei plăti şi ultimul bănuţ.
Matei 5:1-26 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)
Văzând mulțimile, [Isus] s-a urcat pe munte și, după ce s-a așezat, s-au apropiat de el discipolii săi. Și, deschizându-și gura, îi învăța, zicând: „Fericiți cei săraci în duh, pentru că a lor este împărăția cerurilor! Fericiți cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiați! Fericiți cei blânzi, pentru că ei vor moșteni pământul! Fericiți cei cărora le este foame și sete de dreptate, pentru că ei se vor sătura! Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor [afla] milostivire! Fericiți cei curați cu inima, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu! Fericiți făcătorii de pace, pentru că ei vor fi numiți fiii lui Dumnezeu! Fericiți cei persecutați din cauza dreptății, pentru că a lor este împărăția cerurilor! Fericiți sunteți când vă vor insulta, vă vor persecuta și, [mințind], vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucurați-vă și veseliți-vă, căci răsplata voastră mare este în ceruri! Căci așa i-au persecutat pe profeții dinaintea voastră. Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toți cei care sunt în casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri! Să nu socotiți că am venit să desființez Legea sau Profeții! Nu am venit să desființez, ci să împlinesc. Căci, adevăr vă spun, mai înainte de a trece cerul și pământul, nicio iotă și nicio linioară nu va trece din Lege până ce nu se vor împlini toate. Așadar, cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici și-i va învăța astfel pe oameni va fi numit cel mai mic în împărăția cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini și va învăța astfel, acesta va fi numit mare în împărăția cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor. Ați auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!». Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinédriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheènei. Așadar, dacă îți aduci darul la altar și acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău, în fața altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău și apoi, venind, oferă-ți darul! Pune-te de acord cu dușmanul tău repede, cât timp mai ești cu el pe drum, ca nu cumva dușmanul să te dea pe mâna judecătorului, iar judecătorul gardianului și să fii aruncat în închisoare! Adevăr îți spun, nu vei ieși de acolo până când nu vei fi restituit ultimul ban.
Matei 5:1-26 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)
În urma Lui, noroade multe S-au strâns. Văzându-le, pe munte, Iisus, în grabă S-a urcat, Iar ucenicii L-au urmat. Când toți au stat la locul lor, Să îl învețe, pe popor, A început Iisus. El zice: „De cei săraci în duh, ferice, Fiindcă a cerurilor Împărăție, e a lor. Și fericiți vor fi acei Care-acum plâng, pentru că ei Fi-vor, cu toții, mângâiați. Cei blânzi dar – seamă să luați – Ferice lor! Ei vor primi Pământul și-l vor moșteni. Ferice celor însetați Și celor ce-s înfometați După neprihănire! Ei Au s-o primească. Apoi cei Ce-s milostivi, de-asemenea, Parte de milă vor avea Ferice zic acuma, iată, Celor cu inima curată; Pentru că numai ei, mereu, Îl vor vedea pe Dumnezeu. Ferice fi-va de acei, Ce-s împăciuitori, căci ei, Ai Domnului fii, sunt chemați. Ferice dar – seama luați – De-aceia care-s prigoniți Pentru că sunt neprihăniți, Căci dată are să le fie, A cerului Împărăție. Dar fericiți vor fi apoi Și toți aceia dintre voi Când veți ajunge ca să fiți, Din a Mea vină, prigoniți. Astfel dar, voi, atuncea când Veți auzi lumea spunând Minciuni, și veți fi ponegriți, Veseli va trebui să fiți Și bucuroși. Răsplata voastră E mare-n cer. ‘Naintea noastră, Prigoanele le-au suferit Prorocii care au venit.” „Sunteți sarea pământului; Dar, prin pierderea gustului, Sarea mai poate săra, oare? Desigur nu! Atunci ea are Să fie-afară aruncată Și în picioare-apoi călcată. Lumina lumii sunteți voi. De cumva, cineva, la noi, Pe munte, pune o cetate, Atunci, aceea, nu se poate – Acolo stând – de-a fi ascunsă. Lumina care-a fost aprinsă, Nu este pusă sub obroc, Ci-n sfeșnic este al ei loc, Pentru că numai de pe masă, Lumină dă, celor din casă. Și tot așa vreau luminând Lumina voastră ca, văzând – Lumea – ce fapte-ați săvârșit, Să fie, astfel, proslăvit Numele Tatălui din cer – Aceasta-i ceea ce vă cer!” „Eu nu vreau ca să fac nimic, Prin care Legea să o stric, Și nici Prorocii; ci doresc – Necontenit – să le-ntăresc! Căci Eu, adevărat vă zic, Că nu se va știrbi nimic Din Lege, cât se va vedea Cer și pământ, pentru că ea, Slovă cu slovă, se-mplinește. Acela care îndrăznește Și numai o poruncă strică – Doar una, chiar de-i cea mai mică – Și-apoi greșit va da povețe Celor ce-s dornici să învețe, În ceruri, mic va fi chemat. Dar Eu vă spun adevărat, Că-n ceruri sunt chemați drept mari, Acei ce le-au păzit și cari, Pe alții, drept i-au învățat Și la veghere-au îndemnat. Aminte să luați acum: În cer, nu veți intra oricum! Neprihănirea voastră, dacă Nu are ca să o întreacă Pe cea a cărturarilor Și pe a Fariseilor, Cu neputință o să fie Să mergeți în Împărăție.” „În vremurile vechi, știți bine, S-a zis: „Să nu ucizi! Oricine, Dacă-i de-omor învinuit, E judecat și pedepsit.” Dar Eu vă spun: când cineva, Pe frate mâniase-va, Pedeapsa judecății are Să îl ajungă. Omul care Îi spune „prost”, fratelui lui, Pedepsele Soborului Le va-ndura. Dacă-l numește „Nebun”, atunci îl înghițește Focul gheenei. Așadar, De-ți aduci darul la altar Și-acolo-ți amintești, cumva, Că ești certat cu cineva, Lasă-l acolo; iar apoi, Aleargă iute, înapoi, Și caută-l pe omu-acel; Doar după ce te-mpaci cu el, Te vei întoarce la altar Pentru-ați aduce al tău dar. Așa e bine ca să faci: Cu-al tău pârâș să te împaci Cât, încă, ești pe drum, cu el. Să nu te dea, cumva, altfel, În mâini, judecătorului, Care, apoi, la rândul lui, Străjii să te încredințeze, Și-aceasta să te-ntemnițeze; Fiindcă-ți spun adevărat, Că nu vei fi eliberat, Decât de-ai să înapoiezi Tot ceea ce îi datorezi.”