Luca 9:1-8,10-17
Luca 9:1-8 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Atunci a chemat la un loc pe cei doisprezece discipoli ai săi și le-a dat putere și autoritate peste toți dracii și să vindece boli. Și i-a trimis să predice împărăția lui Dumnezeu și să vindece bolnavii. Și le-a spus: Nu luați nimic pentru călătorie, nici toiege, nici traistă, nici pâine, nici bani; nici să nu aveți câte două haine. Și în orice casă intrați, acolo să rămâneți și de acolo să plecați. Și oricine nu vă primește, când ieșiți din acea cetate, scuturați chiar praful de pe picioarele voastre, pentru mărturie împotriva lor. Și au plecat și au trecut prin sate, predicând evanghelia și vindecând pretutindeni. Și Irod, tetrarhul, a auzit despre toate cele făcute de el; și era derutat, pentru că unii spuneau că Ioan a fost înviat dintre morți; Iar unii, că Ilie s-a arătat; și alții, că unul dintre profeții din vechime a înviat.
Luca 9:10-17 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)
Și apostolii, când s-au întors, i-au spus tot ce făcuseră. Și i-a luat și s-a dus la o parte, într-un loc pustiu al cetății numită, Betsaida. Și oamenii, când au știut aceasta, l-au urmat; și i-a primit și le-a vorbit despre împărăția lui Dumnezeu și a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare. Și când ziua a început a se pleca spre seară, atunci cei doisprezece au venit și i-au spus: Trimite oamenii ca să se ducă în satele și ținutul dimprejur și să găzduiască și să găsească mâncare, pentru că suntem aici într-un loc pustiu. Dar le-a spus: Dați-le voi să mănânce. Iar ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini și doi pești; afară numai dacă ne vom duce noi să cumpărăm mâncare pentru tot acest popor. Fiindcă erau aproape cinci mii de bărbați. Iar el le-a spus discipolilor săi: Faceți-i să șadă jos în grupuri de câte cincizeci. Și au făcut astfel și i-au făcut pe toți să șadă. Atunci a luat cele cinci pâini și cei doi pești și privind în sus spre cer, le-a binecuvântat și a frânt și a dat discipolilor să le așeze înaintea mulțimii. Și au mâncat și s-au săturat toți; și au ridicat douăsprezece coșuri din frânturile care le-au rămas.
Luca 9:1-8 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Isus a chemat pe cei doisprezece discipoli ai Săi și le-a conferit autoritatea să acționeze împotriva tuturor demonilor și posibilitatea să vindece bolile. Apoi i-a trimis să predice (despre) Regatul lui Dumnezeu și să vindece oamenii bolnavi. El le-a zis: „Să nu luați cu voi (în această deplasare) nici baston, nici traistă, nici pâine, nici bani și nici două haine. Cât timp vă veți afla într-o localitate, să rămâneți la aceeași gazdă până veți pleca din zonă. Iar dacă nu veți fi primiți, să ieșiți din orașul acelor oameni și să scuturați praful de pe picioarele voastre ca (o) probă împotriva lor.” Ei au plecat și au mers din sat în sat, predicând Vestea Bună și vindecând oameni în toate locurile (pe unde treceau). Tetrarhul Irod a auzit vorbindu-se despre tot ce făcea Isus și nu știa ce să creadă. Unii susțineau că a înviat Ioan, alții pretindeau că ar fi apărut Ilie, iar alții considerau că ar fi înviat unul dintre profeții din timpurile străvechi.
Luca 9:10-17 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)
Apostolii s-au întors și I-au relatat (lui Isus) tot ce au făcut. El i-a luat și S-a retras cu ei separat, lângă un oraș numit Betsaida. Mulțimile de oameni au înțeles acest lucru și au mers după El. Isus i-a primit, le-a vorbit despre Regatul lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de sănătate. Pentru că se însera, cei doisprezece (discipoli) s-au apropiat și I-au zis: „Oferă oamenilor posibilitatea să se ducă în satele și în zonele (locuite) din apropiere să își găsească mâncare și gazdă; pentru că aici suntem într-o zonă nelocuită!” Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „Nu avem decât cinci pâini și doi pești. Problema s-ar putea rezolva numai dacă am merge să cumpărăm alimente pentru toți acești oameni.” Acolo erau (adunați) aproximativ cinci mii de bărbați. Isus le-a zis discipolilor Săi: „Împărțiți-i în grupuri de câte cincizeci de persoane și spuneți-le să stea jos.” Ei au procedat așa cum le spusese (Isus) și le-au cerut să stea jos. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, a privit spre cer și a rostit o benedicțiune pentru ele. Apoi le-a rupt și le-a dat discipolilor ca să le împartă mulțimii de oameni. Au mâncat toți până s-au săturat; și au umplut douăsprezece coșuri cu ce a rămas (din pești și din pâini).
Luca 9:1-8 Noua Traducere Românească (NTR)
Isus i-a chemat pe cei doisprezece, le-a dat putere și autoritate peste toți demonii, precum și peste boli, ca să le vindece, și i-a trimis să proclame Împărăția lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei neputincioși. El le-a zis: „Să nu luați nimic cu voi pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici argint, și să nu aveți două cămăși. În orice casă intrați, rămâneți acolo și din locul acela să plecați. Și oriunde nu vă vor primi, scuturați-vă praful de pe picioare când ieșiți din cetatea aceea, ca mărturie împotriva lor“. Ei au plecat și au călătorit prin sate, vestind Evanghelia și vindecând pretutindeni. Tetrarhul Irod a auzit despre toate câte se întâmplaseră și era nedumerit, pentru că unii ziceau că Ioan fusese înviat dintre cei morți. Alții ziceau că s-a arătat Ilie, iar alții că a înviat vreun profet dintre cei din vechime.
Luca 9:10-17 Noua Traducere Românească (NTR)
Când s-au întors, apostolii I-au povestit lui Isus tot ce au făcut. El i-a luat deoparte și s-au retras, doar ei singuri, spre o cetate numită Betsaida. Dar mulțimile au aflat lucrul acesta și L-au urmat. El le-a primit bine, le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu și i-a vindecat pe cei care aveau nevoie de vindecare. Când ziua era pe sfârșite, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: ‒ Lasă mulțimea să se ducă prin satele și cătunele dimprejur, ca să găsească găzduire și provizii, fiindcă aici suntem într-un loc pustiu. Însă El le-a zis: ‒ Dați-le voi să mănânce! Ei I-au răspuns: ‒ N-avem cu noi mai mult de cinci pâini și doi pești. Le putem da numai dacă ne ducem noi să cumpărăm mâncare pentru tot poporul acesta! Căci erau aproape cinci mii de bărbați. Isus le-a zis ucenicilor Săi: ‒ Puneți-i să se așeze în grupuri de aproximativ cincizeci! Ei au făcut întocmai – i-au pus pe toți să se așeze. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești și, privind spre cer, le-a binecuvântat și le-a frânt. Apoi le-a dat ucenicilor, ca să le așeze înaintea mulțimii. Ei au mâncat cu toții și s-au săturat. Și s-au ridicat douăsprezece coșnițe pline cu firimiturile rămase.
Luca 9:1-8 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece bolile. Apoi, i-a trimis să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu și să tămăduiască pe cei bolnavi. „Să nu luați nimic cu voi pe drum”, le-a zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici două haine. În orice casă veți intra, să rămâneți acolo, până veți pleca din locul acela. Și dacă nu vă vor primi oamenii, să ieșiți din cetatea aceea și să scuturați praful de pe picioarele voastre, ca mărturie împotriva lor.” Ei au plecat și au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia și săvârșind pretutindeni tămăduiri. Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârșite de Isus și stătea în cumpănă, neștiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morți; alții ziceau că s-a arătat Ilie; și alții ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime.
Luca 9:10-17 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)
Apostolii, când s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El i-a luat cu Sine și S-a dus la o parte, lângă o cetate numită Betsaida. Noroadele au priceput lucrul acesta și au mers după El. Isus le-a primit bine, le vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu și vindeca pe cei ce aveau trebuință de vindecare. Fiindcă ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat și I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca să se ducă în satele și cătunele de primprejur să găzduiască și să-și caute de ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu.” Isus le-a zis: „Dați-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât cinci pâini și doi pești, afară numai dacă ne vom duce noi înșine să cumpărăm merinde pentru tot norodul acesta.” Și erau aproape cinci mii de bărbați. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneți-i să șadă jos în cete de câte cincizeci.” Așa au și făcut: i-au pus pe toți să șadă jos. Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești, Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt și le-a dat ucenicilor să le împartă norodului. Au mâncat toți și s-au săturat și au ridicat douăsprezece coșuri pline cu firimiturile rămase.