YouVersion
Pictograma căutare

Ieremia 9:10-24

Ieremia 9:10-24 Biblia Traducerea Fidela 2015 (BTF2015)

Pentru munți voi ridica plânset și bocet; și o plângere pentru locuințele pustiei, deoarece sunt arse de tot, încât nimeni nu poate trece prin ele; nici nu se poate auzi vocea vitelor; deopotrivă pasărea cerurilor și fiara au fugit; s-au dus. Și eu voi face Ierusalimul ruine și o vizuină de dragoni; și voi face cetățile lui Iuda un pustiu, fără vreun locuitor. Cine este omul înțelept, ca să înțeleagă aceasta? Și cui i-a vorbit gura DOMNULUI, ca să vestească aceasta, pentru ce a pierit țara și a ars ca o pustie, încât nimeni nu trece prin ea? Și DOMNUL spune: Deoarece ei au părăsit legea mea pe care am pus-o înaintea lor, și nu au ascultat de vocea mea, nici nu au umblat în aceasta; Ci au umblat după închipuirea inimii lor proprii și după Baali precum i-au învățat părinții lor; De aceea astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi hrăni acest popor cu pelin și le voi da să bea apă cu fiere. Îi voi împrăștia printre păgâni, pe care nici ei nici părinții lor nu i-au cunoscut; și voi trimite o sabie după ei, până îi voi fi mistuit. Astfel spune DOMNUL oștirilor: Luați aminte și chemați femeile care jelesc, și ele să vină; și trimiteți după femei iscusite, și ele să vină; Și să se grăbească ele și să înalțe un bocet pentru noi, ca din ochii noștri să curgă lacrimi și din pleoapele noastre să țâșnească ape. Fiindcă o voce de jale se aude din Sion: Cum suntem prădați! Suntem foarte încurcați, deoarece am părăsit țara, deoarece locuințele noastre ne-au lepădat. Totuși ascultați cuvântul DOMNULUI, voi femeilor, și să primească urechea voastră cuvântul gurii lui și învățați-le pe fiicele voastre bocetul și fiecare, pe vecina ei, plângerea. Pentru că moartea s-a urcat prin ferestrele noastre și a intrat în palatele noastre, pentru a-i stârpi pe copiii de afară și pe tinerii de pe străzi. Vorbește: Astfel spune DOMNUL: Chiar trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca balega pe câmpul deschis și ca snopul după secerător și nimeni nu le va aduna. Astfel spune DOMNUL: Să nu se laude înțeleptul cu înțelepciunea lui, nici cel puternic să nu se fălească cu puterea lui, bogatul să nu se fălească în bogățiile lui; Ci cel ce se fălește să se fălească cu aceasta: că înțelege și că mă cunoaște, că eu sunt DOMNUL, care lucrez cu bunătate iubitoare, care fac judecată și dreptate pe pământ, pentru că în acestea mă desfătez, spune DOMNUL.

Ieremia 9:10-24 Biblia Dumitru Cornilescu 2024 (EDC100)

Munții vreau să-i plâng și să gem pentru ei, pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie, căci sunt arse de tot și nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului și dobitoacele au fugit și au pierit. „Voi face și Ierusalimul un morman de pietre, o vizuină de șacali, și cetățile lui Iuda le voi preface într-un pustiu fără locuitori.” Unde este omul înțelept care să înțeleagă aceste lucruri? Să spună acela căruia i-a vorbit gura Domnului: pentru ce este nimicită țara, arsă ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni? Domnul zice: „Pentru că au părăsit Legea Mea pe care le-o pusesem înainte; pentru că n-au ascultat glasul Meu și nu l-au urmat, ci au umblat după aplecările inimii lor și au mers după baali, cum i-au învățat părinții lor.” De aceea așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin și-i voi da să bea ape otrăvite. Îi voi risipi printre niște neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinții lor și voi trimite sabia în urma lor până-i voi nimici.” Așa vorbește Domnul Oștirilor: „Căutați și chemați plângătoarele să vină! Trimiteți la femeile iscusite ca să vină! Să se grăbească să facă o cântare de jale asupra noastră, ca să ne curgă lacrimi din ochi și să curgă apă din pleoapele noastre! Căci strigăte de jale se aud din Sion: «Cât suntem de prăpădiți! Cât de jalnic suntem acoperiți de rușine! Trebuie să părăsim țara, căci ne-au surpat locuințele!»” Ascultați, femeilor, cuvântul Domnului și să prindă urechea voastră ce spune gura Lui! Învățați-i pe copiii voștri cântece de jale, învățați-vă plângeri unele pe altele, căci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărătești; i-a nimicit pe copii pe uliță, și pe tineri – în piețe. „Spune: «Așa vorbește Domnul: ‘Trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe câmpii, cum cade înapoia secerătorului un snop pe care nu-l strânge nimeni!’»” Așa vorbește Domnul: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ. Căci în acestea găsesc plăcere Eu”, zice Domnul.

Ieremia 9:10-24 Biblia în Versiune Actualizată 2018 (BVA)

„Voi face o plângere și un bocet pentru munți. Voi compune și un cântec de jale pentru pășunile devastate – pentru că sunt arse; și nimeni nu mai merge pe ele. Nu se mai aude acolo behăitul turmelor. Păsările zburătoare au plecat; și animalele de pe câmp au fugit.” „Voi transforma Ierusalimul într-o movilă de pietre, într-un adăpost de șacali. Voi transforma orașele din (teritoriul numit) Iuda într-o zonă aridă, lipsită de locuitori.” „Cine este omul înțelept, capabil să înțeleagă aceste lucruri? Cui i-a vorbit gura lui Iahve, ca să ne poată explica de ce este distrusă țara și de ce este arsă ca un deșert, în timp ce nimeni nu mai trece prin ea? Dar Iahve vorbește astfel: «Se întâmplă așa pentru că au abandonat (ascultarea de) legea Mea pe care le-o prezentasem. Ei nu au ascultat ce le-am spus și nu au respectat legea Mea; ci s-au comportat așa cum le dicta ambiția inimii lor și s-au dus după baali, așa cum i-au învățat strămoșii lor.»” „Dumnezeul lui Israel care se numește Iahve, Dumnezeul Armatelor, vorbește zicând: «Să știți că voi hrăni oamenii acestui popor cu pelin; și le voi da să bea ape otrăvite. Îi voi dispersa printre niște popoare pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinții lor; și îi voi urmări cu sabia până îi voi distruge!»” „Iahve, Dumnezeul Armatelor spune: «Acum fiți atenți! Chemați să vină bocitoarele! Să vină și femeile înțelepte! Să se grăbească și să cânte un cântec de jale pentru noi, până când ni se vor umple ochii de lacrimi și pleoapele vor avea torenți de apă. Strigătul de jale se aude în Sion: ‘Cât suntem de distruși; și ce mare este rușinea noastră! Trebuie să plecăm din țară, pentru că locuințele noastre sunt demolate!’»” „Femeilor, ascultați Cuvântul lui Iahve! Deschideți-vă urechile ca să auziți cuvântul pe care îl pronunță gura Lui! Învățați-le pe fiicele voastre cântece de jale; și învățați-vă bocete unele pe altele – pentru că moartea s-a urcat prin ferestrele noastre și a intrat în palatele noastre. A distrus copiii de pe străzi și tinerii din piețe.” „Spune(-le): «Iahve vă zice: ‘Corpurile moarte ale oamenilor vor sta întinse ca gunoiul pe câmpii și vor fi ca snopul căzut în urma secerătorului. Nu va fi cine să îl adune!’»” „Iahve vă spune: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui. Cel care are forță (în țară) să nu se laude cu forța lui; iar cel bogat să nu se laude cu bogăția lui. Ci acela care se laudă, să se laude că Mă înțelege, că Mă cunoaște și că știe că Eu sunt Iahve care Îmi manifest bunătatea și care judec făcând dreptate pe pământ – pentru că acestea sunt lucrurile care Îmi plac!»”

Ieremia 9:10-24 Biblia în versuri 2014 (BIV2014)

„Munții, acum, să-i plâng aș vrea; Câmpiile de-asemenea Vreau să le plâng, să le jelesc, Căci arse sunt și se topesc. Nimeni nu va mai îndrăzni, Pe-al lor cuprins de-a mai veni. N-o să se-audă-n largul lor Nici behăitul turmelor, Iar păsările cerului Și fiarele pământului – O parte – vor fugi din țară, Iar altă parte au să piară. În vremea care o să vie, Ierusalimul va să fie Doar un morman de pietre-n care Șacalul locuință-și are. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi cu toate, pustiite, Căci nimeni n-o să mai cuteze, În ele, ca să se așeze. Unde e omul înțelept? Unde e omul cel deștept, Care să înțeleagă poate, Mereu, aceste lucruri toate? Cel cărui Domnul i-a vorbit, Să spună-aceasta, negreșit. Să spună cum de-i pustiită Țara și cum de-i nimicită Și arsă, încât nimenea Nu poate-a trece-acum, prin ea?” În ăst fel, Domnul a vorbit: „Pentru că ei au părăsit Legea pe care le-o dădusem Și înaintea lor o pusem. Pentru că nu M-au ascultat Și pentru că nu M-au urmat. Pentru că mers-a fiecare După a inimi-aplecare, Căci după Bali, ei s-au ținut, Așa precum la început Făcut-au și părinții lor.” „De-aceea, Domnul oștilor – Ce-i Dumnezeu în Israel – A zis, atunci, în acest fel: „Doar cu pelin, am să hrănesc Acest popor și-i dăruiesc Să bea, doar ape otrăvite. Ale lui cete risipite Vor fi apoi, în lumea mare; Ajunge-vor la neamuri care, ‘Nainte, nu le-au cunoscut Și-ai lor părinți nu le-au știut. În urma lor, se va vedea Că voi trimite sabia. Pe-acest popor îl urmăresc Pentru că am să-l nimicesc.” „Cel ce e Domn al oștilor A zis, spre știrea tuturor: „Pe plângătoare le cătați Și-apoi, să vină le chemați! Trimiteți, spre a fi găsite Femeile ce-s iscusite! Să vină și să se grăbească, Un cântec să alcătuiască, De jale, numai despre noi, Ca să putem plânge apoi! Căci din Sion, în depărtare, Se-aude geamătul cel tare: „Vai cât suntem de prăpădiți Și de rușine-acoperiți! Acum ajuns-am să plecăm Din țară și să ne lăsăm Casele ce le-am ridicat, Pentru că alții le-au surpat!” „Femeilor, luați aminte La ale Domnului cuvinte! Cântări de jale-i învățați Pe-ai voști’ copii și vă-ndemnați Una pe alta, ca să știți, Plângeri de jale să rostiți! Căci pe fereastră s-a urcat Moartea și iată, a intrat În casele împărătești Și în palatele domnești. Pe-ai noștri fii i-a nimicit, În ulițe când i-a găsit, Iar în piețe-a secerat Pe-ai noștri tineri, de îndat’.” „Du-te și spune: „Negreșit, În ăst fel Domnul a vorbit: „Aflați că morții au să fie Ca și gunoiul pe câmpie, Căci trupuri moarte vor cădea Pe-ntinsul ei, asemenea Acelui snop ce-i lepădat De cei care l-au secerat!” „Domnul a zis: „Cel înțelept Să nu se țină că-i deștept. Să nu se laude că are, Cumva, înțelepciune mare. Dacă e tare cineva Să nu se laude, cumva, La nimeni, cu a lui tărie. Bogatul, cu-a lui bogăție, Să nu se laude nici el. Vreau să se laude doar cel Care înțelepciune are De-a Mă cunoaște și cel care Este încredințat că Eu Sunt Domnul, Cel care – mereu – Milă vădește și arată Numai o dreaptă judecată, Făcând dreptate pe pământ! Oameni-acești, pe plac, Îmi sânt!”

Ieremia 9:10-24 Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020 (VBRC2020)

Voi face Ierusalímul un morman [de ruine], o locuință a șacalilor, și cetățile lui Iúda le voi da pustiirii, fără locuitori. Cine este omul înțelept care să priceapă aceasta, către care a vorbit Domnul și ca să o facă cunoscută? Pentru ce a pierit țara, este arsă ca pustiul fără să treacă nimeni?”. Domnul a spus: „Pentru că au abandonat legea mea pe care le-am pus-o înainte, nu au ascultat de glasul meu și nu au umblat după [lege], ci au umblat după încăpățânarea inimii lor și după Baálii pe care i-au cunoscut de la părinții lor, de aceea – așa vorbește Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél – iată, eu voi hrăni poporul acesta cu pelin și-l voi face să bea apă otrăvită! Îi voi împrăștia printre neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinții lor și voi trimite în urma lor sabia până când îi voi nimici. Așa vorbește Domnul Sabaót: „Fiți atenți și chemați bocitoarele să vină și la cele înțelepte trimiteți ca să vină!”. Să se grăbească și să înalțe pentru noi o plângere, ca ochii noștri să verse lacrimi și pleoapele noastre să picure apă! Un glas de plângere se aude din Sión: cum am fost noi ruinați și rușinați foarte mult! Căci trebuie să părăsim țara, întrucât am fost alungați din locuințele noastre. Ascultați, femeilor, cuvântul Domnului și plecați-vă urechea la cuvântul gurii sale! Învățați-le pe fiicele voastre plângerea și fiecare, pe vecina ei, elegia! Căci moartea a urcat prin ferestrele noastre și a venit în palatele noastre ca să-i nimicească pe prunci pe străzi și pe tineri, în piețe. Spune: „Acesta este oracolul Domnului: cadavrul omului a căzut ca gunoiul pe suprafața câmpiei și ca un snop în urma secerătorului și nu mai este cine să adune”. Așa vorbește Domnul: „Să nu se laude înțeleptul cu înțelepciunea lui, să nu se laude cel puternic cu puterea lui și să nu se laude cel bogat cu bogăția lui! Ci acela care se laudă, cu aceasta să se laude: că înțelege și mă cunoaște, căci eu sunt Domnul care face îndurare, judecată și dreptate în țară și în aceasta îmi găsesc plăcerea – oracolul Domnului! Iată, vin zile – oracolul Domnului – când îi voi vizita pe toți cei circumciși în trup

Ieremia 9:10-24 Noua Traducere Românească (NTR)

Voi înălța o plângere și un bocet pentru munți, precum și o cântare de jale pentru pășunile pustiite, căci sunt arse și nimeni nu le cutreieră; nu se mai aude în ele behăitul turmelor. Păsările cerului și-au luat zborul și animalele câmpului au fugit. „Voi preface Ierusalimul într-o movilă de pietre, într-o vizuină de șacali. Voi preface cetățile lui Iuda într-o pustietate lipsită de locuitori“. Cine este omul înțelept, care să înțeleagă aceste lucruri? Cui i-a vorbit gura DOMNULUI, ca să ne poată lămuri de ce este distrusă țara, de ce a ajuns devastată, ca un deșert, și nu mai trece nimeni prin ea? Iată însă ce spune DOMNUL: „Se întâmplă astfel pentru că au părăsit Legea Mea, pe care le-o pusesem înainte, pentru că nu au ascultat de glasul Meu și nu au respectat Legea Mea, ci au umblat după încăpățânarea inimii lor și după baali, așa cum i-au învățat strămoșii lor“. De aceea, așa vorbește DOMNUL Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin și le voi da să bea ape otrăvite. Îi voi împrăștia printre niște națiuni pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici strămoșii lor, și îi voi urmări cu sabia până îi voi distruge“. Așa vorbește DOMNUL Oștirilor: „Gândiți-vă bine, apoi chemați bocitoarele să vină! Trimiteți după femeile înțelepte să vină! Să se grăbească și să înalțe o cântare de jale pentru noi, până când ni se vor umple ochii de lacrimi și pleoapele – de șiroaie de apă. Strigătul de jale se aude în Sion: «Cât de devastați suntem și ce mare este rușinea noastră! Trebuie să părăsim țara, căci locuințele noastre sunt surpate»“. Ascultați, femeilor, Cuvântul DOMNULUI! Deschideți-vă urechile la cuvântul gurii Lui! Învățați-le pe fetele voastre cântări de jale și învățați-vă bocete unele pe altele, căci moartea s-a urcat prin ferestrele noastre și a intrat în palatele noastre. A nimicit copiii de pe străzi și tinerii din piețe. Spune: „Așa vorbește DOMNUL: «Cadavrele oamenilor vor zăcea întinse asemenea gunoiului pe câmp, precum snopul căzut înapoia secerătorului, pe care nu-l adună nimeni»“. Așa vorbește DOMNUL: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, viteazul să nu se laude cu puterea lui, iar cel bogat să nu se laude cu bogăția lui, ci, cel ce se laudă să se laude că Mă înțelege, Mă cunoaște și știe că Eu sunt DOMNUL, Care arăt îndurare și Care judec și fac dreptate pe pământ, fiindcă în acestea Îmi găsesc Eu plăcerea“, zice DOMNUL.

Ieremia 9:10-24 Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu (VDC)

Munții vreau să-i plâng și să gem pentru ei, pentru câmpiile pustiite vreau să fac o jelanie, căci sunt arse de tot și nimeni nu mai trece prin ele; nu se mai aude în ele behăitul turmelor; păsările cerului și dobitoacele au fugit și au pierit. „Voi face și Ierusalimul un morman de pietre, o vizuină de șacali, și cetățile lui Iuda le voi preface într-un pustiu fără locuitori.” Unde este omul înțelept care să înțeleagă aceste lucruri? Să spună acela căruia i-a vorbit gura Domnului: pentru ce este nimicită țara, arsă ca un pustiu pe unde nu mai trece nimeni? Domnul zice: „Pentru că au părăsit Legea Mea pe care le-o pusesem înainte; pentru că n-au ascultat glasul Meu și nu l-au urmat, ci au umblat după aplecările inimii lor și au mers după baali, cum i-au învățat părinții lor.” De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin și-i voi da să bea ape otrăvite. Îi voi risipi printre niște neamuri pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinții lor și voi trimite sabia în urma lor până-i voi nimici.” Așa vorbește Domnul oștirilor: „Căutați și chemați plângătoarele să vină! Trimiteți la femeile iscusite ca să vină! Să se grăbească să facă o cântare de jale asupra noastră, ca să ne curgă lacrimile din ochi și să curgă apa din pleoapele noastre! Căci strigăte de jale se aud din Sion: ‘Cât suntem de prăpădiți! Cât de jalnic suntem acoperiți de rușine! Trebuie să părăsim țara, căci ne-au surpat locuințele!’” Ascultați, femeilor, Cuvântul Domnului și să prindă urechea voastră ce spune gura Lui! Învățați pe copiii voștri cântece de jale, învățați-vă plângeri unele pe altele! Căci moartea s-a suit pe ferestrele noastre, a pătruns în casele noastre împărătești; a nimicit pe copii pe uliță și pe tineri, în piețe. „Spune: ‘Așa vorbește Domnul: «Trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca gunoiul pe câmpii, cum cade înapoia secerătorului un snop pe care nu-l strânge nimeni!»’” Așa vorbește Domnul: „Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu”, zice Domnul.