Iacov 1:9-16 - Compare All Versions

Împărtășește

Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălțarea lui. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii. Răsare soarele cu căldura lui arzătoare și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – așa se va veșteji bogatul în umbletele lui. Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați

Fratele care are o situație materială modestă să se laude cu înălțarea lui. Cel bogat însă să se laude cu smerirea lui, pentru că el va trece ca floarea unei plante. Soarele răsare cu căldura lui arzătoare și usucă planta; floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere. Așa se va veșteji și cel bogat în umbletele lui. Fericit este omul care îndură ispita! Căci, după ce a fost dovedit bun, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!“. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău și El nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui poftă și momit. Atunci pofta, concepând, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, produce moartea. Nu vă înșelați, frații mei preaiubiți.

Fratele care este într-o situație (materială) modestă, să se laude cu ieșirea lui din această stare; iar cel care este bogat, să se laude atunci când ajunge să fie umilit – pentru că, oricum, și el este efemer ca o floare. După ce răsare soarele și încălzește pământul din ce în ce mai mult, iarba se usucă; atunci floarea acesteia cade, iar frumusețea ei (anterioară) dispare. La fel se va întâmpla cu cel bogat și cu planurile lui. Cine rezistă ispitei, este (apoi) un om fericit. El va fi declarat calificat să primească de la Dumnezeu coroana vieții pe care El a promis-o celor care Îl iubesc. Atunci când cineva este ispitit, nu trebuie să zică „Această ispită vine de la Dumnezeu!”; pentru că El nu poate fi tentat să facă ceva rău și nici nu provoacă pe om la păcat. Ci fiecare este ispitit atunci când este atras de propria lui dorință păcătoasă. Această dorință concepe și naște păcatul; iar din momentul în care (prin acceptarea lui) păcatul a afectat pe cineva, efectul (final al) acestuia este moartea! Dragii mei frați, să nu vă trăiți viața bazați pe iluzii.

Dar să se bucure fratele de rând în aceea că el este înălțat. Iar bogatul în aceea că este înjosit, pentru că va trece ca floarea ierbii. Fiindcă a răsărit soarele cu arșița și usucă iarba și floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere: astfel și bogatul se va ofili în căile lui. Binecuvântat este omul care îndură ispita, pentru că, după ce este încercat, va primi coroana vieții, pe care a promis-o Domnul celor ce îl iubesc. Să nu spună cineva când este ispitit: Sunt ispitit de Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi ispitit de rău, nici nu ispitește el pe nimeni, Ci fiecare este ispitit, când este atras de propria lui poftă și ademenit. Apoi, după ce pofta a conceput, naște păcat; iar păcatul, odată înfăptuit, naște moarte. Nu vă rătăciți preaiubiții mei frați!

Cel aflat într-o stare smerită să se laude cu înălțarea lui. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii. Răsare soarele cu arșița lui și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – tot așa se va veșteji bogatul în umblările lui. Ferice de omul care rabdă ispita! Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care le-a făgăduit-o [Dumnezeu] celor ce-L iubesc. Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”! Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de propria lui poftă și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moarte. Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați

Fratele dintr-o stare de jos să se laude cu înălțarea lui. Bogatul, dimpotrivă, să se laude cu smerirea lui, căci va trece ca floarea ierbii. Răsare soarele cu căldura lui arzătoare și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – așa se va veșteji bogatul în umbletele lui. Ferice de cel ce rabdă ispita, căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care le-a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc! Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu.” Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău și El Însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul, odată înfăptuit, aduce moartea. Nu vă înșelați, preaiubiții mei frați

Fratele sărac să se laude cu înălţimea la care îl duce Dumnezeu, iar cel bogat să se laude cu nimicnicia lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. Căci a răsărit soarele cu văpaia lui şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi podoaba feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în drumurile sale. Fericit este omul care îndură ispita, pentru că, fiind încercat, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Nimeni, atunci când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu!” fiindcă Dumnezeu nu este ispitit de cele rele şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni; ci fiecare se ispiteşte singur, fiind târât şi momit chiar de pofta sa; apoi pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul, iar păcatul, după ce e înfăptuit, aduce pe lume moarte. Nu vă înşelaţi, fraţii mei iubiţi!

Fratele care este umilit să se mândrească de înălțarea lui, iar cel bogat de umilirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale. Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc. Nimeni să nu spună când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni. Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce; apoi pofta, odată încolțită, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea. Nu vă înșelați, frații mei iubiți!

Să știți dar, că acela care, Numai o stare joasă are, Va trebui, neîncetat, S-arate cât s-a înălțat; Iar, dimpotrivă, trebuiește Cel ce bogat se dovedește, Ca să arate, negreșit, În ce măsură s-a smerit, Căci trecători sunt fiecare, Precum este a ierbii floare. Când zorii zilei au venit, Iar soarele a răsărit, Căldura lui dogoritoare Usucă iarba: a ei floare Se va desprinde în tăcere Și-ntreaga-i frumusețe piere. Așa e și cu cel bogat: Cu iarba e asemănat Și se va ofili, astfel, În drumurile lui, și el. Ferice-i zic celui ce poate Ca să învingă, întru toate, Ispita ce l-a pârjolit, Căci după ce va fi găsit Că este bun, el dobândește Cununa ce-o făgăduiește Al nostru Domn, necontenit, Pentru toți cei ce L-au iubit. Cununa vieții este ea, Iar Dumnezeu o să vi-o dea. Nimeni, când este ispitit, Să nu fie nesocotit Și să gândească: „Iată, eu, Sunt ispitit, de Dumnezeu”, Pentru că Domnul, negreșit, Nu va putea fi ispitit Și totodată, se vădește Precum că El nu ispitește. Ci, fiecare-i ispitit, Când e atins și e momit De pofta care l-a-ncercat. Din pofta lui, s-a întrupat Păcatul, care-nfăptuit, Aduce moarte, negreșit. De-aceea, zic, dragii mei frați: Singuri, să nu vă înșelați.