Isaia 42:1-3 - Compare All Versions
Isaia 42:1-3 VDC (Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924, Dumitru Cornilescu)
Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-Și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
Isaia 42:1-3 NTR (Noua Traducere Românească)
Iată, Slujitorul Meu, pe Care Îl sprijin, Alesul Meu, în Care sufletul Meu Își găsește plăcerea! Voi pune Duhul Meu peste El, iar El va proclama dreptatea națiunilor. Nu va striga, nici nu-Și va ridica vocea și nu-Și va face glasul să fie auzit pe stradă. Nu va rupe trestia zdrobită și nu va stinge fitilul de la candelă care încă mai fumegă, ci va proclama dreptatea cu credincioșie.
Isaia 42:1-3 BVA (Biblia în Versiune Actualizată 2018)
Priviți-L pe Sclavul Meu pe care Îl susțin. El este Cel pe care L-am ales și de care Îmi place! Voi pune Spiritul Meu peste El; și va proclama popoarelor dreptatea. Nu va striga, nu Își va ridica tonul vocii și nu îl va face să se audă pe drum. Nu va rupe trestia strivită și nu va stinge fitilul care încă mai fumegă; ci va promova dreptatea în mod consecvent.
Isaia 42:1-3 BTF2015 (Biblia Traducerea Fidela 2015)
Iată, pe servitorul meu pe care îl înalț, alesul meu, în care sufletul meu se desfată; am pus duhul meu peste el, el va aduce judecată neamurilor. El nu va striga, nici nu își va ridica vocea, nici nu va face ca vocea lui să fie auzită în stradă. O trestie frântă el nu o va rupe și inul fumegând nu îl va stinge, va aduce judecata la adevăr.
Isaia 42:1-3 EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024)
Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, plăcerea sufletului Meu! Am pus Duhul Meu peste El; El le va aduce neamurilor judecata. Nu va striga, nu-Și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi, fitilul care abia mai arde nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
Isaia 42:1-3 EDC100 (Biblia Dumitru Cornilescu 2024)
Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El le va vesti neamurilor judecata. El nu va striga, nu-Și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe ulițe. Trestia frântă n-o va zdrobi, și mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după adevăr.
Isaia 42:1-3 VBRC2020 (Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020)
„Iată slujitorul meu pe care îl sprijin, alesul meu în care sufletul meu își găsește plăcerea! Am pus Duhul meu asupra lui; el va aduce popoarelor judecata. Nu va striga, nu-și va ridica [glasul] și nu se va auzi pe ulițe vocea sa. Trestia frântă nu o va rupe și fitilul fumegând nu-l va stinge. El va aduce dreptatea cu fidelitate.
Isaia 42:1-3 BIV2014 (Biblia în versuri 2014)
Priviți-L dar, pe Robul Meu, Pe care-L sprijinesc mereu. El e Alesul Meu, în care, Sufletul Meu plăcere, are. Din al Meu Duh, Eu am luat Și peste El, Eu am turnat. El va vesti neamurilor, Venirea judecății lor. El n-o să strige, niciodat’, Și nici nu-Și va fi ridicat, Glasul, pe ulițe mergând. În drumul Său, atuncea când, O trestie, o să găsească, De-i frântă, nu o s-o zdrobească. De-un muc ce arde, nu Se-atinge, Pentru că El nu îl va stinge, Ci va vesti o judecată, Pe adevăr întemeiată.